Biserica fortificată din Măieruș

Poziționare
Ansamblul bisericii evanghelice fortificate

Localitate	sat Măieruș; comuna Măieruș
Județ	Brașov
Țara	România
Adresa	88
Edificare
Data finalizării	sec. XV - XIX
Clasificare
Cod LMI	BV-II-a-A-11727
Cod RAN	41391.09
Modifică date / text

Biserica fortificată din Măieruș este un ansamblu de monumente istorice aflat pe teritoriul satului Măieruș, comuna Măieruș.^[1] În Repertoriul Arheologic Național, monumentul apare cu codul 41391.09.^[2]

Ansamblul este format din următoarele monumente:

Biserica evanghelică (cod LMI BV-II-m-A-11727.01)
Incintă fortificată (cod LMI BV-II-m-A-11727.02)

Localitatea

Măieruș, mai demult Măeruș, Măgheruș, Măghieruș, Alun (în dialectul săsesc Nâeršt, Nassbich, Nassbiχ, în germană Nußbach, Nussbach, în maghiară Szászmagyarós, Magyarós) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Brașov, Transilvania, România. În prima atestare documentară din 1377 localitatea apare sub numele de Villa nucum, după tufele de aluni din zonă.

Biserica

Biserica a fost construită în secolele XIV-XV și a fost înconjurată de fortificații cu înălțimea de circa 6-8 m, din care nu au mai rămas decât fragmente. În urma unui incendiu devastator, biserica și clopotnița au fost distruse, fiind refăcute în stil gotic, în 1573. Interiorul bisericii este eclectic, combinând mai multe stiluri arhitectonice: gotic, clasic, neoclasic, cu cel baroc și renascentist. Altarul de la începutul sec. XIX este în stil neoclasic și este unit cu orga. Amvonul este zidit si are baldachin din lemn în stil baroc. Potirul a fost realizat la mijlocul veacului al XVI-lea.^[3]

Bibliografie

Asociația Mioritics cu suportul financiar al Deutsche Welterbe Stiftung:
- După texte elaborate de: Vladimir Agrigoroaei, Valentin Sălăgeanu, Luiza Zamora, Laura Jiga Iliescu, Ana Maria Gruia.
- După ilustrații executate de: Radu Oltean, Laurențiu Raicu, Florin Jude.
Anghel Gheorghe, Fortificații medievale din piatră, secolele XII-XVI, Cluj Napoca, 1986.
Avram Alexandru, Câteva considerații cu privire la bazilicile scurte din bazinul Hârtibaciului și zona Sibiului, în Revista monumentelor și muzeelor de istorie, 1981, numărul 2.
Crîngaci Maria-Emilia, Bazilici romanice din regiunea Sibiului în Analele Asociației a Tinerilor Istorici din Moldova, Ed. Pontas, Chișinău, 2001.
Dancu Fabrițius Juliana, Cetăți țărănești săsești din Transilvania, în Revista Transilvania, Sibiu, 19.
Hermann Fabini, Atlas der siebenbürgisch-sächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen, Monumenta und AKSL, Hermannstadt-Heidelberg, vol. I 1998, vol. al II-lea 1999, vol al III-lea 2002.
Iambor Petre, Așezări fortificate din Transilvania (sec. IX-XIII), Cluj-Napoca, 2005.
Luca Sabin Adrian, PINTER Zeno Karl, GEROGESCU Adrian, Repertoriul arheologic al județului Sibiu (Situri, monumente arheologice și istorice), Sibiu, 2003.
Thomas Nägler, Așezarea sașilor în Transilvania, Editura Kriterion, București, 1992.
Rusu Adrian Andrei, Castelarea carpatica, Editura MEGA, Cluj-Napoca, 2005.
George Oprescu, Bisericile, cetăți ale sașilor din Ardeal, Editura Academiei, București, 1956.
Țiplic Crîngaci Maria Emilia, PINTER Zeno Karl, Țiplic Ioan-Marian, Biserica evanghelică din Ruja, în Arhitectura religioasă medievală din Transilvania, III, 2004.
Țiplic Ioan-Marian, Organizarea defensivă a Transilvaniei în evul mediu (secolele X-XIV), Editura Militară, București, 2006.

Note

^ „Ministerul Culturii - Lista Monumentelor Istorice” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 22 martie 2012. Accesat în 13 octombrie 2015.
^ Repertoriul Arheologic Național, CIMEC
^ Trecutul medieval al României - Biserica fortificată din Măieruș

Legături externe

Fișă de monument
Monumente istorice din România Fișă și localizare de monument

Vezi și

Măieruș, Brașov

Imagini din exterior

Casa parohială

Imagini din interior

Interiorul navei spre empora de vest
Altarul neoclasic de început de secol XIX
Cristelnița din piatră
Coronamentul amvonului
Curatorul bisericii evanghelice fortificate din satul Măieruș: Georg Foof
Orga bisericii, construită de frații Rieger în 1907, reparată integral în 2014 de Bors László din Tușnad^[1]