Blocul Național Democrat

(Redirecționat de la Blocul Național Democratic)

Blocul Național Democrat (BND) a fost creat la 20 iunie 1944 de comuniștii români, având ca principal obiectiv politic scoaterea țării din al Doilea Război mondial.[1]

Din Blocul Național Democrat făceau parte: Partidul Comunist Român, Partidul Social Democrat Român, Partidul Național Țărănesc și Partidul Național Liberal.[1]

La 26 septembrie 1944 a fost publicat un Proiect de platformă al Frontului Național Democrat (FND)[2], iar la 12 octombrie 1944 comuniștii și social-democrații au ieșit din proprie inițiativă din Blocul Național Democrat[3], formând noua coaliție FND.

Deoarece comuniștii erau conștienți de foarte slaba audiență pe care o aveau în rândul maselor populare, înființarea BND a fost doar o mișcare tactică: singura posibilitate de a-și atinge obiectivele consta în a-și asocia în lupta antihitleristă partide cu mare autoritate politică și morală.[1]

  1. ^ a b c „Rolul Partidului Comunist Român în sovietizarea României (23 august 1944 - 6 martie 1945)” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  2. ^ Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român. Ed. UNIVERS ENCICLOPEDIC, București, 1997, p. 446
  3. ^ Vlad Georgescu, Istoria românilor. De la origini până în zilele noastre.Ed. Humanitas, București,1992, p. 247


   Acest articol despre un subiect legat de istoria României este deocamdată un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea sa.