Broască râioasă brună

specie de amfibieni
(Redirecționat de la Broasca râioasă brună)

Broasca râioasă brună (Bufo bufo) este o broască fără coadă din familia bufonide (Bufonidae) întâlnită în locuri umede prin livezi, păduri, culturi, în jurul așezărilor omenești (în crăpăturile zidurilor și în pivnițe). Este răspândită în nord-vestul Africii, cea mai mare parte din Europa și Asia temperată până la lacul Baikal. În Alpi se urcă până la 2200 m. Broasca râioasă brună este o specie cu mai multe subspecii geografice. În România[1][2][3][4] și Republica Moldova[5] trăiește subspecia Bufo bufo bufo. În România se găsește de la 300 m în sus, începând cu regiunea dealurilor, până la granița pădurilor de munte, ca și în Podișul Transilvaniei, fără a depăși 1 800 m altitudine. În Dobrogea nu a fost găsită decât în zonele împădurite din nord.

Broască râioasă brună
Pădurea Kampinos, Polonia
Stare de conservare

Risc scăzut (LC)  (IUCN 3.1)
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Amphibia
Ordin: Anura
Familie: Bufonidae
Gen: Bufo
Specie: B. bufo
Nume binomial
Bufo bufo
(Linnaeus, 1758)
Arealul broaștei râioase brune

Are un corp voluminos, îndesat și umflat. În România este cea mai mare broască. Femelele au o lungime până la 13 cm. Masculii sunt mai mici având o lungime până la 8 cm. În captivitate poate trăi până la vârsta de 36 ani. Partea superioară a corpului acoperită cu negi (tuberculi verucoși) de mărimi diferite, adesea spinoși; partea inferioară a corpului granuloasă. În dosul ochilor are câte o glandă parotoidă mare, ovală sau în formă de semilună. Glandele parotoide și glandele tegumentare a negilor secretă substanțe veninoase (bufotoxine) cu care se apără de dușmani. Spatele brun-cenușiu, brun-roșcat sau brun-închis, cu sau fără pete închise. Abdomenul alb murdar, de obicei pătat brun-cenușiu. Irisul ochiului roșu-arămiu sau roșu-auriu.

  1. ^ Dumitru Murariu. Systematic List of the Romanian Vertebrate Fauna. Travaux du Muséum National d’Histoire Naturelle «Grigore Antipa». Vol. LIII. 2010
  2. ^ „Tibor Sos. Review of recent taxonomic and nomenclatural changes in European Amphibia and Reptilia related to Romanian herpetofauna. Herpetologica Romanica. Vol. 2, 2008, pp.61-91” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  3. ^ Ion E. Fuhn. Fauna Republicii Populare Române. Vol. XIV. Fascicula 1: Amphibia. București : Editura Academiei Republicii Populare România, 1960, 288 p.
  4. ^ Ion E. Fuhn. Broaște, șerpi, șopîrle. Editura Științifică, București 1969.
  5. ^ Leo J. Borkin, Spartak N. Litvinchuk and Yuri M. Rosanov. Amphibians and reptiles of Moldavia: additions and corrections, with a list of species. Russian Journal of Herpetology. Vol. 4, No. 1, 1997, pp. 50 – 62

Bibliografie

modificare
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Broască râioasă brună
 
Wikispecies
Wikispecies conține informații legate de Broască râioasă brună

Legături externe

modificare