Wikipedia

Pasăre-rinocer bicorn

(Redirecționat de la Buceros bicornis)

Pasărea-rinocer bicorn (Buceros bicornis) este o specie de pasăre bucerotiformă din familia Bucerotidae, cu un aspect inconfundabil, care locuiește în pădurile situate între nord-estul Indiei, Indochina și peninsula Malacca, precum și pe insula Sumatra.

Pasăre-rinocer bicorn
Mascul
Stare de conservare

Vulnerabil  (IUCN 3.1)[1]
CITES Appendix I (CITES)[1]
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Aves
Ordin: Bucerotiformes
Familie: Bucerotidae
Gen: Buceros
Specie: B. bicornis
Nume binomial
Buceros bicornis
Linnaeus, 1758
Sinonime

Buceros homrai[2]
Dichoceros bicornis
Buceros cavatus
Homraius bicornis
Dichoceros cavatus
Buceros cristatus

Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare

Pasărea-rinocer bicorn a fost descrisă oficial de naturalistul suedez Carl Linnaeus în 1758, în cea de-a zecea ediție a lucrării sale Systema Naturae. El l-a plasat alături de Buceros rhinoceros în genul Buceros și a inventat numele binomial Buceros bicornis. Linnaeus a specificat locația tip ca fiind China.[3] Numele genului provine din latinescul becerus care înseamnă „cu coarne ca un bou”, care la rândul său provine din greaca veche boukerōs care combină bous care înseamnă „bou” cu kerōs care înseamnă „corn”. Specificul bicornis este latin și înseamnă „cu două coarne”.[4] Specia este monotipică: nu sunt recunoscute subspecii.[5]

Comportament

modificare

Hrană

modificare

De obicei, păsările-rinocer bicorn sunt observate în grupuri mici, uneori grupuri mai mari adunându-se lângă pomii fructiferi. O adunare de 150-200 de păsări a fost înregistrată în sud-estul Bhutanului.[6][7] În sălbăticie, dieta păsării-rinocer bicorn constă în principal din fructe. Smochinele sunt deosebit de importante ca sursă de hrană.[8] Vitex altissima a fost menționat ca o altă sursă importantă de hrană. De asemenea, se hrănesc cu fructe bogate în lipide din familiile Lauraceae și Myristicaceae, precum Persea, Alseodaphne și Myristica.[9] Obțin apă în întregime din dieta lor de fructe. Sunt dispersori importanți ai multor specii de arbori forestieri.[10] De asemenea, mănâncă mamifere mici, păsări,[11] reptile mici și insecte.[12] Macacii cu coadă de leu au fost văzuți căutând hrană alături de păsările-rinocer bicorn.[13]

Se hrănesc de-a lungul ramurilor, deplasându-se țopăind, căutând insecte, cuiburi de păsări și șopârle mici, rupând scoarța și examinându-le. Prăzile sunt prinse, aruncate în aer și înghițite.

Reproducere

modificare

În timpul sezonului de reproducere (din ianuarie până în aprilie),[14][15] păsările devin foarte vocale. Ele fac duete zgomotoase, începând cu un kok puternic dat cam o dată pe secundă de mascul, la care se alătură și femela. Perechea strigă apoi la unison, transformându-se într-un amestec rapid de strigăte și țipete.[16] Preferă pădurile mature pentru cuibărit. Copacii mari, înalți și bătrâni, în special cei emergenți care se ridică deasupra coronamentului, par a fi preferați pentru cuibărit.[17][18] Perechile formează legături monogame și trăiesc în grupuri mici de 2-40 de indivizi. Au fost observate spectacole de curtare în grup care a implicat până la 20 de păsări.[19]

Femela își construiește cuibul în golul unui trunchi mare de copac, sigilând deschiderea cu o tencuială formată în principal din fecale.[20][21][22] Ea rămâne închisă acolo, bazându-se pe mascul pentru a-i aduce mâncare, până când puii sunt pe jumătate dezvoltați. În această perioadă, femela suferă o năpârlie completă. Puii tineri nu au pene și par foarte dolofani. Mama este hrănită de partenerul ei printr-o fantă în sigiliu. Ponta este formată din unul sau două ouă, pe care le incubează timp de 38-40 de zile. Femela elimină fecalele prin fanta cuibului, la fel ca puii de la vârsta de două săptămâni.[16] Odată ce femela iese din cuib, puii îl sigilează din nou.[14] Dezvoltarea completă a puilor până la creșterea cornului durează cinci ani.[23]

Amenințări

modificare

Pasărea-rinocer biorn este amenințată în principal de pierderea habitatului din cauza defrișărilor. Este vânat pentru carnea, grăsimea și părțile corpului, cum ar fi penele de la cap și din coadă, care sunt folosite ca podoabe.[1] Popoarele tribale vânează pasărea-rinocer biorn indiană pentru diferitele sale părți. Ciocul și capul sunt folosite în farmece, iar carnea este considerată a fi medicinală. Păsările tinere sunt considerate o delicatesă.[6] Scăderi ale populației au fost observate în multe zone, cum ar fi Cambodgia.[24]

Triburile din unele părți din nord-estul Indiei folosesc penele pentru acoperirea capului, iar craniile sunt adesea purtate ca decorațiuni.[25] [26]

Conservare

modificare

Pasărea-rinocer bicorn este inclusă în apendicele I al CITES. Din 2018 a fost inclus pe Lista Roșie a IUCN ca fiind Vulnerabil.[1] Programele de conservare au încercat să furnizeze triburilor pene de la păsările din captivitate și carcase ceramice pentru a le înlocui pe cele naturale.[27]

În captivitate

modificare

Foarte puține sunt ținute în captivitate și puține dintre ele se reproduc bine. Femelele aflate în cuiburi sunt extrem de ușor de capturat, iar păsările capturate în sălbăticie sunt în majoritate femele. Reproducerea lor în captivitate a fost extrem de dificilă, cu mai puțin de o duzină de încercări reușite. Selectivitatea lor extremă pentru parteneri și legăturile lungi și puternice dintre perechi le fac dificil de întreținut pentru reproducere.[28][29][30][31]

Galerie

modificare

Note

modificare
  1. ^ a b c d BirdLife International (). „Buceros bicornis”. IUCN Red List of Threatened Species. 2020: e.T22682453A184603863. doi:10.2305/IUCN.UK.2020-3.RLTS.T22682453A184603863.en  . Accesat în . 
  2. ^ Hodgson, B. H. (). „Description of the Buceros Homrai of the Himalaya”. Asiatic Researches. 18 (2): 169–188. 
  3. ^ Linnaeus, Carl (). Systema Naturae per regna tria naturae, secundum classes, ordines, genera, species, cum characteribus, differentiis, synonymis, locis (în Latin). 1 (ed. 10th). Holmiae (Stockholm): Laurentii Salvii. p. 104. 
  4. ^ Jobling, James A. (). The Helm Dictionary of Scientific Bird Names. London: Christopher Helm. pp. 79, 72. ISBN 978-1-4081-2501-4. 
  5. ^ Gill, Frank; Donsker, David; Rasmussen, Pamela, ed. (ianuarie 2022). „Mousebirds, Cuckoo Roller, trogons, hoopoes, hornbills”. IOC World Bird List Version 12.1. International Ornithologists' Union. Accesat în . 
  6. ^ a b Ali, S.; Ripley, S. D. (). Handbook of the birds of India and Pakistan. 4 (ed. Second). Oxford University Press. pp. 143–146. ISBN 978-0-19-562063-4. 
  7. ^ Blanford, W. T. (). „Family Bucerotidae”. The Fauna of British India, including Ceylon and Burma. 3. Birds. London: Taylor and Francis. pp. 142–146. 
  8. ^ Datta, A.; Rawat, G. S. (). „Foraging patterns of sympatric Hornbills during the nonbreeding season in Arunachal Pradesh, Northeast India”. Biotropica. 35 (2): 208–218. doi:10.1646/02103. 
  9. ^ Kannan, R.; Douglas A. J. (). „Fruiting phenology and the conservation of the Great Pied Hornbill (Buceros bicornis) in the Western Ghats of Southern India”. Biotropica. 31 (1): 167–177. doi:10.1111/j.1744-7429.1999.tb00127.x. 
  10. ^ Sethi, P.; Howe, H. (). „Recruitment of Hornbill dispersed trees in hunted and logged forests of the Indian Eastern Himalaya”. Conservation Biology. 23 (3): 710–718. doi:10.1111/j.1523-1739.2008.01155.x. PMID 19220369. 
  11. ^ Wood, W. S. (). „Is the Large Hornbill Dichoceros bicornis carnivorous?”. Journal of the Bombay Natural History Society. 32 (2): 374. 
  12. ^ Poonswad, P.; Tsuji, A.; Jirawatkavi, N. (). „Estimation of nutrients delivered to nest inmates by four sympatric species of hornbills in Khao Yai National Park, Thailand” (PDF). Ornithological Science. 3 (2): 99–112. doi:10.2326/osj.3.99  . Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  13. ^ Fooden, J. (). „Taxonomy and evolution of liontail and pigtail macaques (Primates:Cercopithecidae)”. Fieldiana Zoology. 67: 84. 
  14. ^ a b Rasmussen, P. C.; Anderton, J. C. (). Birds of South Asia: The Ripley Guide. Volume 2. Smithsonian Institution and Lynx Edicions. pp. 273–274. 
  15. ^ Deignan, H. G. (). „The birds of northern Thailand”. Bulletin of the United States National Museum (186): 1–616. doi:10.5479/si.03629236.186.1. 
  16. ^ a b Kannan, R.; James, D. A. (). „Breeding biology of the Great Pied Hornbill (Buceros bicornis) in the Anaimalai Hills of southern India”. Journal of the Bombay Natural History Society. 94 (3): 451–465. 
  17. ^ James, D.A.; Kannan, R. (). „Nesting habitat of the Great Hornbill (Buceros bicornis) in the Anaimalai Hills of southern India”. Wilson Journal of Ornithology. 121 (3): 485–492. doi:10.1676/08-022.1. 
  18. ^ Bingham, C.T. (). „Notes on the nidification of some Hornbills”. Stray Feathers. 8 (6): 459–463. 
  19. ^ Hutton, A.F. (). „Mass courtship display by Great Pied Hornbill Buceros bicornis”. Journal of the Bombay Natural History Society. 83 (Supplement): 209–210. 
  20. ^ Baker, E.C.S. (). „Genus Dichoceros”. The Fauna of British India, Including Ceylon and Burma. Birds. 4 (ed. Second). London: Taylor and Francis. pp. 283–285. 
  21. ^ James, D.A.; Kannan, R. (). „Wild Great Hornbills (Buceros bicornis) do not use mud to seal nest cavities”. Wilson Journal of Ornithology. 119 (1): 118–121. doi:10.1676/06-064.1. 
  22. ^ Poulsen, H. (). „Nesting behaviour of the Black-Casqued Hornbill Ceratogymna atrata (Temm.) and the Great Hornbill Buceros bicornis L”. Ornis Scandinavica. 1 (1): 11–15. doi:10.2307/3676330. JSTOR 3676330. 
  23. ^ Tickell, S.R. (). „On the hornbills of India and Burmah”. Ibis. 6 (2): 173–182. doi:10.1111/j.1474-919X.1864.tb07860.x. 
  24. ^ Setha, T. (). „The status and conservation of hornbills in Cambodia”. Bird Conservation International. 14 (1): S5–S11. doi:10.1017/s0959270905000183  . 
  25. ^ Hastings, J. (). Encyclopaedia of Religion and Ethics. 1. Edinburgh: T&T Clark. p. 505. ISBN 978-0-567-06512-4. 
  26. ^ Hastings, J. (). Encyclopaedia of Religion and Ethics. 3. Edinburgh: T&T Clark. p. 442. ISBN 978-0-567-06512-4. 
  27. ^ „Artificial beaks save hornbills from extinction in Arunachal - Firstpost”. www.firstpost.com. Accesat în . 
  28. ^ Crofoot, M.; Mace, M.; Azua, J.; MacDonald, E.; Czekala, N.M. (). „Reproductive assessment of the Great Hornbill (Buceros bicornis) by fecal hormone analysis” (PDF). Zoo Biology. 22 (2): 135–145. CiteSeerX 10.1.1.501.9876  . doi:10.1002/zoo.10083. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  29. ^ Bohmke, B.W. (). „Breeding the great Indian hornbill at the St. Louis Zoological Park, USA”. Avicultural Magazine. 93: 159–161. 
  30. ^ de Ruiter, M. (). „The great Indian hornbill: a breeding attempt”. AFAWatchbird. 25: 34–35. 
  31. ^ Golding, R.R.; Williams, M.G. (). „Breeding the great Indian hornbill at the Cotswold Wild Life Park”. International Zoo Yearbook. 24/25: 248–252. doi:10.1111/j.1748-1090.1985.tb02548.x. 

Legătură externă

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Pasăre-rinocer_bicorn&oldid=16664199