Căderea Bastiliei

Căderea Bastiliei, un eveniment major al Revoluției Franceze, s-a produs la Paris într-o zi de marți 14 iulie în anul 1789. Cu toate că fortăreața medievală cunoscută sub numele de Bastilia mai avea doar șapte deținuți, căderea ei în mâinile revoluționarilor parizieni a reprezentat în mod simbolic sfârșitul Vechiului Regim (Ancien régime, în franceză) și începutul Revoluției Franceze. Predarea închisorii, simbol al tiraniei monarhiei franceze, a zguduit atât Franța cât și restul Europei, ecourile sale ajungând până în îndepărtata Rusie.

Căderea Bastiliei

Din 1880, 14 iulie este Ziua națională a Franței. O stradă din București, care unește Piața Romană cu Bulevardul Iancu de Hunedoara, îi poartă numele.

Conflictul armat

Căderea Bastiliei a reprezentat momentul de început pentru Revoluția franceză când, pe 14 iulie 1789, fortăreața a fost cucerită de revoluționarii care căutau acolo arme și praf de pușcă. O mulțime dezlănțuită, de peste 40.000 de oameni, a pătruns în fort și a luat cele peste 30.000 de puști și 12 tunuri păstrate în interiorul fortului. Demolarea a început pe 16 iulie, la inițiativa unui antreprenor privat, Palloy, care a vândut o parte din pietre ca suveniruri (după ce sculptase pe ele o miniatură a Bastiliei). Majoritatea pietrelor au fost folosite pentru a construi un pod peste Sena, Pont de la Concorde.

În dimineața zilei de 14 iulie 1789, după ce au intrat cu forța în Hôtel des Invalides procurându-și armele necesare, revoluționarii francezi s-au îndreptat spre fortăreața Bastille pentru a-și face provizii de muniție (praf de pușcă; fotăreața mai îndeplinea și rolul de arsenal al Parisului). Negocierile între revoluționari și Bernard-René Jordan de Launay, guvernatorul fortăreței, au eșuat și acesta a fost luat prizonier și omorât. Începând cu ziua următoare, Bastille a fost complet dărâmată.

În dimineața de 15 iulie, regele Ludovic al XVI-lea a înțeles înfrângerea suferită în fața insurecției cetățenilor parizieni, a dat ordin de retragere a trupelor fidele lui și a revenit asupra schimbărilor guvernamentale făcute în urmă cu câteva zile. În Paris, a fost stabilit un nou primar, într-o nouă structură, numită "Comună" și s-a înființat o armată populară, "Garda Națională". Revoluția s-a răspândit în țară, după modelul parizian, populația organizându-se în municipalități cu scop de auto-guvernare; de asemenea au înființat corpuri ale Gărzii Naționale, ignorându-se autoritatea regală. La 27 iulie, într-un gest de aparentă reconciliere, regele a acceptat o cocardă tricoloră, intrând în Primăria Parisului. În ciuda acestui gest simbolic, nobilii au început să părăsească țara, începând să pregătească un război civil și provocând o coaliție europeană împotriva Franței.

Bibliografie

• en Abbott, John Stevens Cabot (1887). The French Revolution of 1789 as Viewed in the Light of Republican Institutions. Jefferson Press. pp. 112–122. 
• fr Monique Cottret, La Bastille à prendre : histoire et mythe de la forteresse royale, Paris, Presses universitaires de France, 1986.
• fr Guy Chaussinand-Nogaret, 1789, Paris, Éditions Hervas, 1989.
• fr Claude Quétel, L’histoire véritable de la Bastille, Paris, 2006.
• fr Brigitte et Gilles Delluc, Jean-Baptiste de La Reynie (1759-1807), prêtre, écrivain, révolutionnaire, libertin, cambrioleur et soldat, Art et histoire en Périgord Noir, n° 111, p. 131-154, ill. (vainqueur de la Bastille).

Legături externe

• Virgil Lazăr, 1879 - preludiul comunismului, in România Liberă, din 22 octombrie 2010, ediția on-line Arhivat în 24 octombrie 2010, la Wayback Machine.
• fr Căderea Bastiliei între legendă și realitățile istorice
• fr Căderea Bastiliei povestită de Jean-Baptiste Humbert, primul revoluționar care a urcat pe turnurile Bastiliei. Text citit (document sonor francofon)