Ioan de Hunedoara
| Ioan de Hunedoara | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | ~ 1407 Hunedoara, Regatul Ungariei(d)  |
| Decedat | 11 august 1456 (49 de ani) Zemun, Regatul Ungariei(d) |
| Înmormântat | Catedrala Sfântul Mihail din Alba Iulia |
| Cauza decesului | cauze naturale (pestă) |
| Părinți | Voicu (Vajk) Elisabeta de Margina |
| Frați și surori | N. Hunyadi[*] |
| Căsătorit cu | Elisabeta de Silagiu, magh. Erzsébet Szilágyi |
| Copii | Matia Corvin, Ladislau Huniade |
| Religie | catolicism |
| Ocupație | lider politician |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Ban al Severinului | |
| În funcție | |
| 1438 - ? | |
| Voievod al Transilvaniei | |
| În funcție | |
| 1441 - 1456 Voievod al Transilvaniei împreună cu Emeric Bebek al II-lea 1448 | |
| Predecesor | Ladislau al V-lea Jakcs Nicolae de Ujlak |
| Succesor | Emeric Bebek I Ioan de Rozgony |
| Regent al Regatului Ungariei | |
| În funcție | |
| 1446 - 1452 | |
| Activitate | |
| A luptat pentru | Regatul Ungariei |
| Bătălii / Războaie | Cruciada de la Varna Asediul Belgradului |
| Decorații și distincții | |
| Semnătură | |
 | |
Modifică date / text  | |
Ioan de Hunedoara (latină Ioannes Corvinus, maghiară Hunyadi János, sârbă Janko Sibinjanin, slovacă Ján Huňadi, germană Johann Hunyadi) cunoscut și ca Iancu de Hunedoara (alternativ Ioan (Ion) Huniade sau Ioan Corvin, n. ca. 1407 – d. 11 august 1456) a fost ban al Severinului între 1438-1441, voievod al Transilvaniei între 1441-1446, guvernator și regent al Ungariei între 1446-1453 și căpitan general al regatului între 1453-1456, mare comandant militar, tatăl regelui Matia Corvin.
Origini
modificareViitorul voievod s-a născut în jurul anului 1407 într-o familie înnobilată în 1409, pentru merite deosebite de către Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei. Tatăl lui Ioan a fost un român[1], foarte improbabil cuman[2][3] Voicu/Voik/Vajk Corvin[4], atâta timp cât surse germane și ungurești îl prezintă drept "un gentilom destul de modest al comitatului pur românesc Hunedoara", iar bunicul se numea Șerb/Csorba [5]. Mama lui Ioan a fost Erzsébet Morzsinai (Elisabeta de Margina), despre care se spune că ar fi fost de origine "greacă", adică macedo-română (aromână), și chiar înrudită cu basileii Bizanțului.[6]
Originile etnice românești ale voievodului sunt confirmate de mai multe surse. De exemplu, până în anul 1439, Iancu este numit în documente Ioan Românul, mai mulți cronicari ai epocii referindu-se la originea românească a acestuia. După ce fiul său, Matia Corvin, a devenit rege, Frederic de Habsburg i-a reproșat că nu are origini regale, ci că are un tată român. Matia, la rândul său, când i se reproșa că nu are origini regale, făcea trimitere la originile sale romane.[7][8]
Enea Silvio Piccolomini scrie în Cosmographia (tipărită în 1501): „Ioan de Hunedoara, a cărui reputație o întunecă pe a celorlalți, nu a sporit atât gloria ungurilor cât a românilor din mijlocul cărora se născuse” (Joannes Huniades, cuius nomen ceteros obnubilat, non tam Hungaris quam Valachis, ex quibus natus erat, gloriam auxit).[9]
_big.svg)
După obiceiul epocii, Voicu a luat numele Hunyadi (de Hunedoara), când a primit în 1409 de la Sigismund de Luxemburg domeniul și castelul Hunedoarei, drept răsplată pentru faptele sale de arme în luptele cu turcii.
Conform unei legende lansate în secolul al XVI-lea de către Gáspár Heltai, Ioan de Hunedoara ar fi fost fiul nelegitim al regelui Sigismund de Luxemburg cu nobila Erzsébet Morzsinai, având un frate tot cu numele (Ioan) — duplicarea numelui era un obicei când unul dintre copii avea tatăl diferit.[10]
Domnia și luptele duse de Ioan de Hunedoara
modificare
Ioan de Hunedoara a fost un mare aristocrat al regatului Ungariei, care își avea domeniul feudal la Hunedoara. A devenit ulterior ban al Severinului, comite de Timișoara, voievod al Transilvaniei și regent al Ungariei. Era unul dintre cei mai bogați nobili ai Europei timpului său.
Moartea prematură a regelui Albert de Habsburg a deschis o perioadă de frământări în Ungaria legate de succesiunea la tron. Marea majoritate a magnaților ungari, printre care familiile Cillei, Gara, Ujlaki și Szécsi, o sprijineau pe regina văduvă Elisabeta, care aștepta un copil, viitorul Ladislau V Postumul, în speranța că o vor putea domina cu ușurință și, pe această cale, își vor subordona puterea de stat.
Ioan a susținut candidatura regelui polon Vladislav al III-lea (Jagello) la tronul Ungariei. Nobilimea mică și mijlocie, în frunte cu Ioan de Hunedoara, cu palatinul Lőrinc Héderváry și cu episcopul Simon Rozgonyi, dorea în fruntea țării un rege capabil să o conducă în împrejurările dificile generate de expansiunea otomană. Alegerea acestora s-a oprit asupra lui Vladislav al III-lea Jagello, rege al Poloniei din 1434.
Acceptarea coroanei Ungariei de către Vladislav al III-lea al Poloniei, devenit astfel Vladislav I al Ungariei, la 6 martie 1440, venirea acestuia în regat, la 21 mai, și încoronarea sa la 17 iulie la Alba Iulia, au dus la declanșarea unui sângeros război civil, în provinciile de sud și nord ale Regatului Ungar (astăzi Slovacia), care a durat până în 1441.
Devenind adevăratul conducător al grupării favorabile regelui Vladislav I al Ungariei, Ioan de Hunedoara a fost răsplătit din plin de acesta, demnitatea cea mai importantă ce i-a fost încredințată în 1441 fiind aceea de voievod al Transilvaniei. Astfel, el a reușit să imprime Ungariei o linie politică predominant antiotomană, conflictele din Europa Centrală cu Frederic III de Habsburg (1440-1493) și cu Jan Jiskra, aliatul acestuia și adevăratul stăpân al Slovaciei, trecând pe un plan secundar.
La începutul anului 1442 o armată otomană condusă de Mezid, begul Vidinului, a pătruns în Transilvania prin Țara Românească. În data de 18 martie 1442 oastea condusă de Ioan de Hunedoara a suferit o înfrângere la Sântimbru, în apropiere de Alba Iulia. Episcopul Transilvaniei, Gheorghe Lepeș, a murit în lupta respectivă. Câteva zile mai târziu, cu efective întărite, oastea regală maghiară a învins în Bătălia de la Sibiu, ocazie cu care a fost pus capăt asediului otoman al cetății. În bătălia de la Sibiu armata otomană a fost zdrobită, iar comandantul Mezid omorât. Armata regală maghiară a trecut la contraofensivă Țara Românească, unde l-a impus pe tron pe Basarab al II-lea (1442-1443). În replică sultanul Murad al II-lea a trimis o armată numeroasă sub comanda beilerbeiului Rumeliei, Șehabeddin Pașa.
Confruntarea de forțe s-a concretizat în 2 septembrie 1442 în Bătălia de pe Ialomița, încununată cu victoria lui Ioan de Hunedoara.[11]
În plan intern în vara anului 1443 a încheiat un armistițiu pe doi ani cu Frederic III de Habsburg, tutorele, după moartea reginei Elisabeta, al viitorului rege al Ungariei, Ladislau Postumul. După moartea prematură în 1444 a regelui Vladislav I, Ioan de Hunedoara se impune politic și este numit regent al Ungariei în 1446, devenind astfel tutorele minorului Ladislau Postumul.
Din punct de vedere militar regele Vladislav I al Ungariei la începutul domniei s-a sprijinit și pe serbi, și astfel în „Campania cea Lungă” sau Cruciada de la Varna (1443-1444) produce importante pierderi Semilunei otomane; această campanie se încheie printr-o pace favorabilă semnată pe 10 ani. Efectiv, pacea nu a fost una de durată -coroana ungară, la insistențele papalității, organizează o nouă cruciadă antiotomană. Bătălia de la Varna a însemnat un dezastru pentru creștini, regele Ungariei pierzându-și acolo viața.
În Dieta din februarie 1445 s-a format un guvern provizoriu, alcătuit din cinci căpitani generali, Ioan de Hunedoara primind în guvernare Transilvania, Banatul și Crișana. Deoarece anarhia rezultată ca urmare a acestei diviziuni a scăpat de sub control, Ioan a fost ales regent al Ungariei (Regni Gubernator) la data de 5 iunie 1446 în numele regelui Ladislau Postumul. Prima sa acțiune ca regent, a fost să-l atace pe împăratul romano-german Frederic al III-lea pentru refuzul acestuia de a-l elibera pe Ladislau. După ce a înfrânt ducatele Stiria, Carintia și Carniola și a amenințat chiar Viena, datorită dificultăților din alte zone, Ioan de Hunedoara a fost nevoit să semneze un armistițiu cu Frederic, care a durat doi ani.
După înfrângerea de la Kosovo Polje, Ioan intră în Moldova și îl înscăunează pe vărul său Bogdan al II-lea, (tatăl lui Ștefan cel Mare).
În 1448 Ioan de Hunedoara a primit titlul de Prinț (Princeps) de la Papa Nicolae al V-lea și a continuat luptele împotriva otomanilor. A fost învins în bătălia de la Kosovo Polje din octombrie 1448 din cauza superiorității numerice a turcilor și a trădării lui Dan al II-lea, pretendent la tronul Valahiei, și a vechiului său rival Gheorghe Branković, care i-a interceptat ajutoarele sosite din Albania și conduse de Skanderbeg, împiedicându-le să ajungă la locul bătăliei. Branković l-a luat prizonier pe Ioan de Hunedoara, aruncându-l, pentru o perioadă, în temnițele fortăreței Smederevo, de unde a fost răscumpărat de aliații săi. După rezolvarea diferendelor cu numeroșii săi oponenți din Ungaria, Ioan de Hunedoara a condus o expediție punitivă împotriva prințului sârb, care a fost nevoit să accepte condiții de pace foarte aspre.
În 1450, în orașul liber regesc Pojon (astăzi Bratislava), Ioan de Hunedoara a negociat cu Frederic al III-lea termenii predării lui Ladislau al V-lea, dar nu au ajuns la un acord. Mai mulți dușmani ai săi l-au acuzat de o conspirație politică împotriva regelui. Pentru a reduce tensiunile crescânde pe plan intern, Ioan de Hunedoara a renunțat la titlul și funcția de regent al Ungariei. Reîntors în Ungaria la începutul anului 1453, Ioan de Hunedoara a fost numit de Ladislau comite de Bistrița-Năsăud și căpitan general al regatului. Totodată, regele a inclus în blazonul familiei „Leii de Bistrița”.
Asediul Belgradului. Moartea
modificareTurcii au rupt armistițiul în 1454 și au asediat Semendria, dar Iancu a repurtat o nouă victorie împotriva lor la Kruševac (se pronunță Crușevaț), unde i-a zdrobit cu desăvârșire. Miza cea mai mare era cetatea Belgradului, pe care sultanul Mahomed al II-lea se pregătea intens să o cucerească. La rândul lui Iancu a luat măsuri pentru întărirea ei și a chemat oameni de la orașe și sate să ia parte la război. Pentru a avea un aliat în Țara Românească, l-a ajutat pe Vlad Țepeș să-și recapete tronul și a reușit să adune din Transilvania 20.000 de soldați și mici nobili. De această dată a beneficiat și de un sprijin mai consistent din Apus. De asemenea a reușit să adune o armată de oameni simpli cu arme proprii, coase, furci, prăștii de circa 27-28.000 de țărani cu toată opoziția nobililor și a orășenilor.
Asediul Belgradului de către turci a început la 4 iulie 1456, și a fost deosebit de puternic. Însă, flota cruciată a câștigat bătălia pe apă distrugând, în 14 iulie, flota turcească, ce împiedica aprovizionarea orașului. Lupta decisivă s-a dat între 21-23 iulie. Atacul musulman a fost respins în 21 iulie, iar în 23 iulie creștinii atacau tabăra turcilor. Concepția strategică modernă a lui Iancu l-a ajutat să-l înfrângă pe sultan în ciuda raportului de forțe defavorabil creștinilor și să obțină cea mai mare victorie de până atunci a creștinătății împotriva turcilor.
Ca omagiu, papa Calixt al III-lea elogiază victoria obținută de Ioan de Hunedoara ca fiind „cel mai fericit moment al vieții sale” și a ordonat ca toate clopotele bisericilor catolice din Europa să fie trase la amiază ca o reamintire pentru credincioși de a veni la rugăciune pentru apărarea cetății Belgradului. Acest obicei există și astăzi iar trasul clopotelor la amiază este atribuit în mod expres victoriei obținute de Iancu împotriva turcilor, împotriva prigonitorilor creștinismului. În urma victoriei în bătălia de la Belgrad împotriva oștirii otomane a sultanului Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, papa l-a numit pe Iancu de Hunedoara: „atletul cel mai puternic, unic al lui Cristos”.
Ioan de Hunedoara a murit în 11 august 1456, de ciumă, în tabăra de la Zemun. S-a instaurat, după victoria creștinilor de la Belgrad, o perioadă de 70 de ani de liniște relativă la granița de sud est a regatului maghiar.
Ioan de Hunedoara este înmormântat la Alba Iulia, în Catedrala Sf. Mihail. Pe piatra sa funerară stă înscris „s-a stins lumina lumii”. Până și sultanul Mahomed al II-lea i-a adus omagiul său: „Cu toate că a fost inamicul meu, la moartea lui, m-am întristat, pentru că lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om.”
Arborele genealogic al familiei Huniade[12]
modificareMengu-Timur │ Mengu-Timur Thocomerius Basarab I │ Cneaz cuman (?) ∞ ... Basarab │ │ |─────────┐──────| │ Both │ ┌───────────┴──────────┐ Csorba/Sorb/Șerb(∞Édua) Rados │ ┌──────────────┬────────────────────|─────────────────────────────────---------------------┐ Rados Magos Vajk/Voicu(∞Erzsébet Morzsinai/Elisabeta de Margina) Candachia │ ┌───────────|--------─────——────────────────┐─────────┐──────——──┐─────——──┐─────——──┐ János Ioan de Hunedoara/János(∞Erzsébet Szilágyi) Iván Vajk Erzsébet Klára Mária 1395-1400 1407-1456 ┌───────────┴─────────┐ László Matia Corvin (Matei Corvin) (o-o Borbála Edelpeck) 1431-1457 1443-1490 ++ │ Ion Corvin (Corvin János) (∞Frangepán Beatrix) 1473-1504 │ ┌───────────┴─────────┐ Elisabeta Corvin Kristóf Corvin 1496-1508 1499-1504 ++ ++
Omagieri
modificareNumismatică
modificareLa împlinirea a 575 de ani de când Ioan de Hunedoara a devenit voievod al Transilvaniei, Banca Națională a României a pus în circulație, la 4 aprilie 2016, în atenția colecționarilor, o monedă de aur și o alta de alamă, de circulație.[13]
- Moneda de aur are titlul de 900‰, are valoarea nominală de 100 de lei (RON), este rotundă, cu diametrul de 21 mm, are greutatea de 6,452 g și cantul este zimțat. Întregul tiraj de 250 de exemplare este de calitate proof.[13]
- Moneda de alamă de circulație are valoarea nominală de 50 de bani, este rotundă, cu diametrul de 23,75 mm, are greutatea de 6,1 g, de calitate UNC (necirculată), iar cantul este inscripționat cu textul ROMANIA, de două ori, cu câte o steluță între cuvinte. Tirajul acestor monede este de 1.000.000 de exemplare.[13]
Ambele monede au putere de circulație pe teritoriul României.[13]
Referințe
modificare- ^ Ioan Aurel Pop, Din mâinile valahilor schismatici, Editura Litera, 2011, p. 347
- ^ Mór Bán, Hunyadi. Genealogia familiei Hunyadi, Editura Gold Book, 2010. ISBN 978 963 426 182 7. p. 394
- ^ Acta Orientalia Academiae Scientiarum Hungaricae, p. 425, 427
- ^ Drăghicescu, Dumitru, Marea Unire a românilor cu românii: 1918. Banatul și Transilvania; Bucovina și Basarabia. Ediție îngrijită și prefațată de Virgiliu Constantinescu-Galiceni. Editura Albatros, București, 2001, pp.74-75
- ^ Bán Mór: Hunyadi. Genealogia familiei Hunyadi. pag. 394. Editura Gold Book, 2o1o ISBN 978 963 426 182 7
- ^ Bonfini, Antonio (). Historia Pannonica: sive Hungaricarum Rerum Decades IV et Dimidia. p. 304.
- ^ Marius Diaconescu. „Matia Corvin, românul de pe tronul Ungariei”. Accesat în .
Până în 1439 Iancu de Hunedoara apare în documente sub numele Ioan Românul (Iohannes Olah). Cronicarii epocii, inclusiv Antonio Bonfini la finele domniei lui Matia, scriau fără rezerve despre originea românească a lui Iancu de Hunedoara (A.A. Rusu, Ioan de Hunedoara și românii din vremea sa. Studii, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1999, p. 23-24). (...) Pentru nobilii care l-au ales pe Matia ca rege al Ungariei nu a contat originea românească a lui Matia. Era nobil ca și ei, adică regnicolar (cetățean). Inamicii au încercat să îi minimizeze rolul prin invocarea peiorativă a originii românești. De exemplu Frederic de Habsburg, cu care s-a aflat mereu în conflict, îi reproșa că nu era originar dintr-o familie regală, ci era născut dintr-un tată român (natus a Valacho patre). (...) Matia nu se ferea de originea sa românească. Problema originii sale a devenit spinoasă doar în momentul în care a vrut să se recăsătorească cu cineva dintr-o familie regală. Atunci i se reproșa că nu are origini regale și i se refuza mâna prințeselor curtate. Pentru a răspunde criticilor că nu se trăgea din sânge regal, a invocat originea romană a românilor.
- ^ Pop, Ioan Aurel (). Istoria Transilvaniei (ed. II). Cluj-Napoca: Școala Ardeleană. pp. 92, 95. Parametru necunoscut
|coautori=ignorat (posibil,|author=?) (ajutor) - ^ Holban, Maria (). Călători străini despre Țările Române. I. pp. 472, 474.
- ^ „Heltai Gáspár: Krónika az magyaroknak dolgairól (în limba maghiară)”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Constantin C. Giurescu, Istoria României în date, București, 1971, p. 93.
- ^ Mór Bán, Hunyadi. Genealogia familiei Hunyadi, Editura Gold Book, 2010. ISBN 978 963 426 182 7.
- ^ a b c d Banca Națională a României: Emisiune numismatică dedicată împlinirii a 575 de ani de când Iancu de Hunedoara a devenit voievod al Transilvaniei. Arhivat în , la Wayback Machine. Accesat la 1 aprilie 2016
Bibliografie
modificare- Manole Neagoe, Pagini legendare din istoria poporului român, Editura Ion Creangă, București, 1981
- Adrian Andrei Rusu, Întregiri și interpretări privitoare la itinerariile lui Iancu de Hunedoara, în AIIX, XXVII, 1990
Lectură suplimentară
modificare- Iancu de Hunedoara: monografie, Camil Mureșan, Editura Știinifică, 1968
- Ioan de Hunedoara și Românii din vremea sa: studii, Adrian Andrei Rusu, Editura Presa Universitară, 1999
- en John Hunyadi: Defender of Christendom, Camil Mureșanu, Editura Center for Romanian Studies, 2001
- fr Chassin: Jean de Hunyad, Garnier Frères, Paris, 1856, p. 220 et suivantes
Legături externe
modificare- Ileana Căzan, Eugen Denize: Marile puteri și spațiul românesc în secolele XV-XVI
- Adrian Andrei Rusu: Heraldica transilvană a lui Ioan de Hunedoara
- Iancu de Hunedoara la enciclopediaromaniei.ro
- Corvinestii: mit si adevar[nefuncțională], 5 decembrie 2005, Carmen Preotesoiu, Jurnalul Național
- Pe urmele Corvinestilor in Ungaria[nefuncțională], 21 martie 2007, Stefan Ciocan, România liberă
- Armele secrete ale lui Iancu de Hunedoara împotriva turcilor, 22 iulie 2013, Adevărul - articol Historia Arhivat în , la Wayback Machine.
- en Enciclopedia Britannica despre Ioan Huniade Arhivat în , la Wayback Machine.
- Monede cu caracter comemorativ dedicate împlinirii a 575 de ani de când Iancu de Hunedoara a devenit voievod al Transilvaniei Arhivat în , la Wayback Machine., 01.04.2016, bnr.ro
Vezi și
modificare
| Predecesor: Ladislau al V-lea Jakcs |
Voievod al Transilvaniei 1441-1446 |
Succesor: Emeric Bebek I |
| Predecesor: Nicolae de Ujlak |
Voievod al Transilvaniei împreună cu Emeric Bebek al II-lea 1448 |
Succesor: Ioan de Rozgony
|