Calea ferată Zorleni–Fălciu

cale ferată din România

Calea ferată Zorleni–Fălciu este o cale ferată din România[1] neelectrificată,[2] destinată atât transportului feroviar de marfă cât și de călători.[3] Având o lungime de 57,7 km, leagă localitățile Zorleni de Fălciu,[1] ambele din județul Vaslui.[4]

Calea ferată Zorleni–Fălciu
Inaugurare1918
Operator(i)Compania Naţională de Căi Ferate[*]  Modificați la Wikidata
Ecartamentecartament normal

La Zorleni, calea ferată se conectează la linia ferată dintre Tecuci și Iași.[2] Prin intermediul podului feroviar de peste Prut dintre Fălciu[5] Frontieră[3] (aflat în România) și Cantemir (aflat în Republica Moldova), se conectează la calea ferată dintre Abaclia și stația Prut.[5]

Linia Zorleni–Fălciu a fost închisă în anul 2015 datorită lipsei cererii de servicii de transport feroviar.[3] Conform Căilor Ferate Române linia figurează în prezent (2024) închisă permanent, cu posibilitatea de circulație a unor trenuri de marfă doar după o notificare prealabilă, cu cel puțin 48 de ore anterior.[1] În luna martie 2022, linia a fost redeschisă cu scopul de a reduce presiunea asupra celorlalte puncte feroviare de trecere a frontierei, în contextul invaziei Rusiei în Ucraina din 2022, scopul declarat fiind acela de preluare a fluxului sporit de refugiați.[3]

Referințe

modificare
  1. ^ a b c Căile Ferate Române; Anexa 11 Secții de circulație pe care se suspendă activitatea de mișcare; Valabilitate: 15.12.2024 – 13.12.2025 Versiune: 14.0.0 Actualizare: 18.03.2024 ; cfr.ro; p. 10; accesat la 23 martie 2024
  2. ^ a b CFiR; România. Harta generală rețea C.F.R.; cfir.ro; accesat la 23 martie 2023
  3. ^ a b c d *** (), „Linie de cale ferată redeschisă între România și Moldova, pentru a prelua refugiații din Ucraina”, Wall-Street.ro, accesat în  
  4. ^ The Golden Prints; Harta județului Vaslui; expertharti.ro; accesat la 23 martie 2024
  5. ^ a b Ionescu, Dumitru P; Construirea căilor ferate în Basarabia; Revista istorică, Serie nouă, Tomul 4, Numărul 9-10 (septembrie-octombrie) 1993; p. 889; accesat la 23 martie 2024

Lectură suplimentară

modificare
  • Mărgineanu, Gabriel & Lăcrițeanu, Șerbanș Premiere feroviare și evoluția unor activități de tracțiune pe regionala CF Iași 1870-2000; Editura AGIR; 2016; ISBN 978-973-720-666-4

Vezi și

modificare