Campionatul European de Fotbal 2008 – Grupa A

Grupa A a Campionatului European de Fotbal 2008 este una dintre cele patru grupe cuprinzând țări prezente la Campionatul European de Fotbal 2008. Primul meci din grupă a fost jucat pe 7 iunie 2008 iar ultimul meci va fi jucat pe 15 iunie 2008. Toate cele șase meciuri vor fi jucate în Elveția, în orașele Basel și Geneva. Grupa este formată din una dintre cele două echipe gazdă, Elveția, de asemenea de Portugalia, Cehia și Turcia.


Portugalia a câștigat primele două jocuri împotriva Turciei respectiv în fața Republicii Cehe, marcând nu mai puțin de 5 goluri în cele două întâlniri. Cum și Cehia, și Turcia au câștigat partida lor cu Elveția, echipa calificată de pe locul 2 în sferturi avea să fie decisă dintre aceste două echipe. Elveți a fost prima echipă eliminată de la turneul european după 2 înfrângeri, 1-0 cu Cehia în meciul de deschidere și 2-1 cu Turcia, meci cu conotații tragice pentru elvețieni a căror echipă a fost lăsată acasă de golul din prelungiri a turcului Arda Turan.

În ultima etapă, Portugalia deja calificată întâlnea formația-gazdă, Elveția. Deși ar fi trebuit să fie o pradă ușoară pentru vice-campiona europeană, Elveția a lovit tăios de două ori prin tânărul Hakan Yakin, scor final 2-0 pentru Elveția care obține prima victorie a ei la un campionat european. În același timp, la Basel se juca finala grupei pentru locul 2, loc calificabil pentru sferturile de finală. După ce au marcat de două ori, cehii s-au văzut cu „sacii în căruță” și au lăsat jocul mai moale. Tânăra speranță turcă Arda Turan a marcat primul gol al turcilor în minutul 75, marcând începutul dezastrlui pentru echipa lui Karel Brückner. A urmat dubla lui Nihat Kahveci: un gol stupid luat de Petr Čech urmat de un gol de generic al turcului. În minutul 90+2, portarul turc, Volkan Demirel a primit cartonaș roșu și a făcut finalul meciului, unul de groază pentru antrenorul turc, Fatih Terim. Turcia a câștigat cu 3-2 și a urmat echipa Portugaliei în sferturi.

Programul grupei modificare

St. Jakob-Park, Basel Stade de Genève, Geneva
   
Meciuri:
7 iunie   Elveția   Cehia
11 iunie   Elveția   Turcia
15 iunie   Elveția   Portugalia
Meciuri:
7 iunie   Portugalia   Turcia
11 iunie   Cehia   Portugalia
15 iunie   Cehia   Turcia

Clasament final modificare

Echipa J V E Î GM GP GOL Pt
  Portugalia 3 2 0 1 5 3 +2 6
  Turcia 3 2 0 1 5 5 0 6
  Cehia 3 1 0 2 4 6 -2 3
  Elveția 3 1 0 2 3 3 0 3

Elveția vs Cehia modificare

Elveția  0 - 1  Cehia
Svěrkoš   71'
Basel
Spectatori: 39.730
 
ELVEȚIA:
P 1 Diego Benaglio
FD 5 Stephan Lichtsteiner   75'
FC 20 Patrick Müller
FC 4 Philippe Senderos
FS 3 Ludovic Magnin   59'
MD 19 Valon Behrami   84'
MC 8 Gökhan Inler
MC 15 Gelson Fernandes
MS 16 Tranquillo Barnetta   90+3'
AC 9 Alexander Frei (c)   46'
AC 11 Marco Streller
Schimbări:
M 10 Hakan Yakın   46'
A 22 Johan Vonlanthen   76'   75'
A 12 Eren Derdiyok   84'
Antrenor:
  Köbi Kuhn
 
 
CEHIA:
P 1 Petr Čech
FD 2 Zdeněk Grygera
FC 21 Tomáš Ujfaluši (c)
FC 22 David Rozehnal
FS 6 Marek Jankulovski
M 4 Tomáš Galásek
MC 14 David Jarolím   87'
MC 3 Jan Polák
MD 7 Libor Sionko   83'
MS 20 Jaroslav Plašil
A 9 Jan Koller   56'
Schimbări:
A 10 Václav Svěrkoš   56'
A 11 Stanislav Vlček   83'
M 5 Radoslav Kováč   87'
Antrenor:
  Karel Brückner

Omul meciului:
  Tomáš Ujfaluši

Arbitrii asistenți:
  Alessandro Griselli
  Paolo Calcagno
Arbitru de rezervă:
  Stéphane Lannoy

Portugalia vs Turcia modificare

Portugalia  2 - 0  Turcia
Pepe   61'
Meireles   92'
Geneva
Spectatori: 29.106
 
PORTUGALIA:
P 1 Ricardo
FD 4 José Bosingwa
FC 15 Pepe
FC 16 Ricardo Carvalho
FS 2 Paulo Ferreira
MC 8 Petit
MC 10 João Moutinho
MD 7 Cristiano Ronaldo
MA 20 Deco   90+2'
MS 11 Simão   83'
AC 21 Nuno Gomes (c)   69'
Schimbări:
A 19 Nani   69'
M 6 Raul Meireles   83'
F 5 Fernando Meira   90+2'
Antrenor:
  Luiz Felipe Scolari
 
 
TURCIA:
P 23 Volkan Demirel
FD 22 Hamit Altıntop   76'
FC 2 Servet Çetin
FC 4 Gökhan Zan   51'   55'
FS 3 Hakan Balta
MD 18 Colin Kazim-Richards   4'
MC 5 Emre Belözoğlu (c)
MS 7 Mehmet Aurélio
MA 21 Mevlüt Erdinç   46'
MA 17 Tuncay Șanlı
AC 8 Nihat Kahveci
Schimbări:
F 20 Sabri Sarıoğlu   73'   46'
F 15 Emre Așık   55'
A 9 Semih Șentürk   76'
Antrenor:
  Fatih Terim

Omul meciului:
  Pepe

Arbitrii asistenți:
  Carsten Kadach
  Volker Wezel
Arbitru de rezervă:
  Viktor Kassai

Cehia vs Portugalia modificare

Cehia  1 - 3  Portugalia
Sionko   17' Deco   8'
Ronaldo   63'
Quaresma   90+1'
Geneva
Spectatori: 29.016
 
CEHIA:
P 1 Petr Čech
FD 2 Zdeněk Grygera
FC 21 Tomáš Ujfaluši (c)
FC 22 David Rozehnal
FS 6 Marek Jankulovski
MD 4 Tomáš Galásek   73'
MC 17 Marek Matějovský   68'
MC 3 Jan Polák   22'
MD 7 Libor Sionko
MS 20 Jaroslav Plašil   85'
AC 15 Milan Baroš
Schimbări:
A 11 Stanislav Vlček   68'
A 9 Jan Koller   73'
M 14 David Jarolím   84'
co Antrenor:
  Karel Brückner
 
 
PORTUGALIA:
P 1 Ricardo
FD 4 José Bosingwa   31'
FC 15 Pepe
FC 16 Ricardo Carvalho
FS 2 Paulo Ferreira
MC 8 Petit
MC 10 João Moutinho   75'
MD 7 Cristiano Ronaldo
MO 20 Deco
MS 11 Simão   80'
AC 21 Nuno Gomes (c)   79'
Schimbări:
F 5 Fernando Meira   75'
A 9 Hugo Almeida   79'
M 17 Ricardo Quaresma   80'
Antrenor:
  Luiz Felipe Scolari

Omul meciului:
 Cristiano Ronaldo

Arbitrii asistenți:
  Dimitris Bozatzidis
  Dimitris Saraidaris
Arbitru de rezervă:
  Kristinn Jakobsson

Elveția vs Turcia modificare

Elveția  1 – 2  Turcia
Yakın   32' Semih   57'
Arda   90+2'
Basel
Spectatori: 39.730
 
ELVEȚIA:
P 1 Diego Benaglio
FD 5 Stephan Lichtsteiner
FC 20 Patrick Müller
FC 4 Philippe Senderos
FS 3 Ludovic Magnin (c)
MD 19 Valon Behrami
MC 8 Gökhan Inler
MC 15 Gelson Fernandes   76'
MS 16 Tranquillo Barnetta   66'
MO 10 Hakan Yakın   85'
AC 12 Eren Derdiyok   55'
Schimbări:
A 22 Johan Vonlanthen   66'
M 7 Ricardo Cabanas   76'
A 14 Daniel Gygax   85'
Antrenor:
  Köbi Kuhn
 
 
TURCIA:
P 23 Volkan Demirel
FD 22 Hamit Altıntop
FC 15 Emre Așık
FC 2 Servet Çetin
FS 3 Hakan Balta   48'
MD 7 Mehmet Aurélio   41'
MD 10 Gökdeniz Karadeniz   46'
MS 14 Arda Turan
MO 11 Tümer Metin   46'
AC 8 Nihat Kahveci (c)   85'
AC 17 Tuncay Șanlı   31'
Schimbări:
F 6 Mehmet Topal   46'
A 9 Semih Șentürk   46'
M 18 Colin Kazim-Richards   85'
Antrenor:
  Fatih Terim

Omul meciului:
  Arda Turan

Arbitrii asistenți:
  Roman Slyško
  Martin Balko
Arbitru de rezervă:
  Damir Skomina

Elveția vs Portugalia modificare

Elveția  2 - 0  Portugalia
Yakin   71'   83' (pen.)
Spectatori: 39.730
 
ELVEȚIA:
P 18 Pascal Zuberbühler
FD 5 Stephan Lichtsteiner   83'
FC 20 Patrick Müller
FC 4 Philippe Senderos
FS 3 Ludovic Magnin (c)
MD 19 Valon Behrami
MC 8 Gökhan Inler
MC 15 Gelson Fernandes   90+2'
MS 22 Johan Vonlanthen   37'   61'
AC 10 Hakan Yakın   27'   86'
AC 12 Eren Derdiyok
Schimbări:
M 16 Tranquillo Barnetta   81'   61'
F 13 Stéphane Grichting   83'
M 7 Ricardo Cabanas   86'
Antrenor:
  Köbi Kuhn
 
 
PORTUGALIA:
P 1 Ricardo
FD 13 Miguel   81'
FC 15 Pepe
FC 3 Bruno Alves
FS 2 Paulo Ferreira   30'   41'
MC 18 Miguel Veloso   71'
MC 6 Raul Meireles
MOD 5 Fernando Meira (c)   78'
MO 19 Nani
MOS 17 Ricardo Quaresma
AC 23 Helder Postiga   74'
Schimbări:
F 14 Jorge Ribeiro   64'   41'
M 10 João Moutinho   71'
A 9 Hugo Almeida   74'
Antrenor:
  Luiz Felipe Scolari

Omul meciului:
  Hakan Yakin

Arbitrii asistenți:
  Egon Bereuter
  Markus Mayr
Arbitru de rezervă:
  Ivan Bebek

Turcia vs Cehia modificare

Turcia  3 - 2  Cehia
Arda   75'
Nihat   87'   89'
Koller   34'
Plašil   62'
Spectatori: 29.016
 
TURCIA:
P 23 Volkan Demirel   90+2'
FD 22 Hamit Altıntop
FC 13 Emre Güngör   63'
FC 2 Servet Çetin
FS 3 Hakan Balta
MD 6 Mehmet Topal   6'   57'
MC 7 Mehmet Aurélio   10'
MC 14 Arda Turan   64'
MS 17 Tuncay Șanlı
AC 8 Nihat Kahveci (c)
AC 9 Semih Șentürk   46'
Schimbări:
A 20 Sabri Sarıoğlu   46'
M 18 Colin Kazim-Richards   57'
F 15 Emre Așık   73'   63'
Antrenor:
  Fatih Terim
 
 
CEHIA:
P 1 Petr Čech
FD 2 Zdeněk Grygera
FC 21 Tomáš Ujfaluši (c)   90+4'
FC 22 David Rozehnal
FS 6 Marek Jankulovski
MD 4 Tomáš Galásek   80'
MC 17 Marek Matějovský   39'
MC 3 Jan Polák
MOD 7 Libor Sionko   85'
MOS 20 Jaroslav Plašil   80'
AC 9 Jan Koller
Schimbări:
M 14 David Jarolím   39'
F 13 Michal Kadlec   80'
A 11 Stanislav Vlček   85'
A 15 Milan Baroš   90+5'
Antrenor:
  Karel Brückner

Omul meciului:
  Nihat Kahveci

Atribrii asistenți:
  Stefan Wittberg
  Henrik Andrén
Arbitru de rezervă:
  Grzegorz Gilewski