Casa Memorială „Gheorghe Pop de Băsești”
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Casa Memorială „Gheorghe Pop de Băsești” | |
Înființat | 1976 |
---|---|
Locația | nr. 124, Băsești, județul Maramureș |
Tipul | Memoriale - Personalități istorice |
Director | Grigore Man |
Prezență online | |
www.maramuresmuzeu.ro | |
Modifică date / text |
Casa Memorială „Gheorghe Pop de Băsești” este un muzeu județean din Băsești, amplasat la nr. 124. Casa memorială este organizată în conacul care a aparținut marelui om politic, descendent al unei familii nobiliare.
Casa a fost construită în anii 1885 - 1890, constituind timp de trei decenii un loc de întâlnire a multor personalități transilvănene: dr. Vasile Lucaciu, Vasile Goldiș, Ion Rațiu, Teodor Mihali și alții. Până în 1940 casa a fost locuită de fiica sa, Elena Pop Longin (1860 - 1940), cunoscută militantă feministă și de soțul ei, Francisc Hossu Longin. Naționalizată în 1948, a servit ca sediu CAP și magazie de cereale. În perioada 1970 - 1976 s-au executat lucrări de reabilitare, organizarea muzeului făcându-se în etape. Sunt valorificate expozițional piese originale cu caracter istoric și memorial aparținând lui Gheorghe Pop de Băsești (1835 - 1919), fruntaș al luptei pentru unirea Transilvaniei cu România, președintele Partidului Național Român și al Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia (1 decembrie 1918).[1]
În prezent, casa este clasată ca monument istoric, cod LMI MM-IV-m-A-04823.
Vezi și
modificareNote
modificareLegături externe
modificare