Cauza Iosub-Caras vs. România

Cauza Iosub-Caras vs. România (petiția numărul 7198/04, hotărârea din 27 iulie 2006) este o cauză judecată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în care România a fost condamnată pentru nerespectarea articolului 8 al Convenției asupra drepturilor omului, în sensul că statul român nu și-au îndeplinit obligațiile pozitive prevăzute de Articolul 8 al Convenției. Curtea a explica că "în chestiunile legate de reunirea copiilor cu părinții lor, oportunitatea unei măsuri trebuie judecată prin rapiditatea cu care este pusă în practică, asemenea cazuri necesitând o soluționare urgentă, deoarece trecerea timpului poate avea consecințe iremediabile asupra relațiilor dintre copii și părintele care nu locuiește cu aceștia [1].

Curtea a mai adăugat în sentința dată că în conformitate cu articolului 11 din Convenția de la Haga se impune un termen-limită de șase săptămâni pentru decizia prevăzută, altminteri organul de decizie poate fi obligat să prezinte motivele întârzierii. În ciuda acestei urgențe recunoscute, în speță s-au scurs mai mult de optsprezece luni de la data când primul reclamant a depus cererea de înapoiere a copilului și până la data deciziei definitive. Curtea a considerat că "Guvernul nu a oferit nici o explicație satisfăcătoare pentru această întârziere." iar în consecință, instanțele care au luat decizia definitivă în cauza de față nu au satisfăcut cerința de urgență.

Legături externe modificare

Vezi și modificare

Note modificare

  1. ^ a se vede și Ignaccolo-Zenide vs. România, precum Cauza Nuutinen vs. Finlanda citate chiar de Curte în sentința dată