Cazinoul din Constanța

Poziționare
Cazinoul din Constanța

Coordonate	44°10′14″N 28°39′49″E44°10′14″N 28°39′49″E
Localitate	Constanța
Județ	Constanța
Țara	România
Adresa	Bulevardul Regina Elisabeta
Edificare
Arhitect	Daniel Renard,Petre Antonescu
Stil artistic	Art Nouveau
Data începerii construcției	1905
Data finalizării	1910
Clasificare
Cod LMI	CT-II-m-A-02801
Modifică date / text

A nu se confunda cu Cazinoul din Mamaia.

Cazinoul din Constanța, în anul 1941

Cazinoul din Constanța este o clădire istorică din Constanța. Este unul dintre cele mai reprezentative simboluri ale orașului, fiind ridicat în anul 1909 și inaugurat în luna august a anului 1910.

IstoricModificare

Cazinoul după ocuparea portului Constanța de către marinarii sovietici în 1944.

Cazinoul se află în centrul istoric al orașului, pe faleza din peninsulă, în vecinătatea bulevardului Regina Elisabeta. Este una dintre clădirile emblemă ale Constanței. În zona în care se ridică astăzi mai fusese, între 1880-1902, o construcție de lemn, o „cazină” cum se numea atunci – loc pentru spectacole de teatru, baluri, loc de recreare pentru turiști. Dar în iarna anului 1901, o furtună distruge o parte din acoperiș și un perete al fațadei, reliefând instabilitatea construcției. Expertizele propun, și consiliul comunal aprobă la 29 ianuarie 1902 demolarea construcției. În aprilie 1902, primarul Alexandru Belcic decide, printr-un proces verbal, organizarea șantierului în regim propriu pentru demolarea „cazinei” și construirea unui edificiu cu funcții asemănătoare marilor cazinouri europene, care a început în anul 1904. Inițial, planurile sunt întocmite de către arhitectul Petre Antonescu, care proiectează o clădire al cărei stil arhitectonic se inspira din tradițiile artei românești. După terminarea fundațiilor, însă, planurile sunt schimbate, Primăria încredințând modificarea lor unui arhitect de origine franceză^[1] (sau elvețiană^[2]), Daniel Renard, care renunță la specificul stilului românesc, în favoarea unui stil Art Nouveau^[3] sub influența cosmopolită a cazinourilor epocii, în care motivul principal este un fel de demi-rozasă în formă de scoică. Construit din 1908, edificiul constănțean este terminat în 1910, când este și inaugurat (în 1912 se fac ultimele retușuri).

La momentul inaugurării, presa locală a criticat atât durata mare a lucrărilor, cât și aspectul rezultatului final, pe care ziarul Conservatorul îl descria ca o „matahală împopoțonată cu tot felul de zorzoane, [care] din punctul de vedere al esteticei arhitectonice, lasă foarte mult de dorit, [din cauza] complect[ei] asimetri[i] și amestecul[ui] babilonic al stilurilor”, și „un monument ridicat în cinstea nepriceperei și prostului gust”.^[4]

Cazinoul cuprindea o sală de paiantă, cu pereții interiori captușiti cu scânduri vopsite în ulei și ”servea de distracțiune vizitatorilor în sezonul băilor”, putând fi utilizat și pentru ”baluri de binefacere organizate de primărie”, fiind alcătuit dintr-o sală de dans, doua săli de lectură, pentru ziare și reviste, doua săli de jocuri și celebra ”terasă de pe malul mării”. Era împodobit cu drapele și destul de spațios a devenit locul de întalnire al tuturor. Lânga acest prim salon de dans, se preconizează construirea de către Henry Guarracino a unui pavilion în cumunicație cu primul, situat mai jos de nivelul bulevardului.

Concepută monumental, fără perspectivă panoramică și fără far, clădirea ar fi urmat să aibă o sală de teatru cu scenă, cabine și loje pe ambele laturi, dar și o sală de bal de aceleași dimensiuni. Înconjurată de o galerie deschisă spre magnifica priveliște, construcția ar fi avut la subsol toate unitățiile necesare. Grandoarea proiectului se diminuează treptat, astfel încat recepția făcută mult mai târziu decât ar fi fost dispus primarul Coiciu să îngăduie, constata existența unei săli de dans cu culoar.

În lupta sa cu istorismul, Arta 1900 face tranziția către funcționalism prin recursul la ornament. De fapt, se încearcă travestirea unei necesități economice într-o inedita experiență bazată pe unicatul artizanal.

La 21 decembrie 1909, inginerul Elie Radu și arhitecții Ion Mincu si D. Maimarolu sunt solicitați să se deplaseze la Constanța, într-o comisie menită să studieze cazinoul din toate punctele de vedere. Rezultatul inspecției s-a materializat printr-un important document care conține opiniile documentate și bine susținute ale unor personalități de real prestigiu. Observațiile privesc adăugarea de spații: o sală mare pentru restaurant, cu bucătărie și dependințele necesare, restaurant care va fi pus în legatură cu terasa din spatele ușii vitrate, care să nu obtureze perspectiva larg deschisă asupra mării. S-au sugerat și degajarea scării de onoare printr-o arcadă spectaculoasă, adăugarea de intrări, vestiare, toalete, dar și suprimarea de trepte sau ferestre.

Lucrări de restaurare și modernizare ale Cazinoului au fost efectuate în anul 1934 de către proiectantul Daniel Renard.^{[necesită citare]}

Cazinoul a fost restaurat și în anul 1986^[5] de către un colectiv de artiști plastici alcătuit din Sorin Dumitru, Gheorge Firca, Ioan Miturca, Nae Mira, Nicolae Moldoveanu. Au fost executate restaurări de pictură baroc-frescă, stucatură, vitralii. Lucrările au durat un an. Imediat după Revoluție, edificiul este repartizat Ministerului Culturii (pe atunci condus de Andrei Pleșu) care la sugestia profesorului Mihai C. Băcescu (inspirat de Muzeul Oceanografic din Monaco) propune o atribuire științifică, spre a deveni sediul unui „Institut Oceanografic Român” conform planurilor lui Grigore Antipa (întemeietor al fostului Institut Biooceanografic din Constanța), o nouă instituție de nivel internațional care ar fi grupat Institutul Român de Cercetări Marine, Stațiunea Zoologică Marină creată de Pr. Dr. Ioan Borcea și Complexul Muzeal de Științe ale Naturii^[6] dar costul renovării, dezbinarea între instituții și restructurările din guvern pun capăt atât planurilor oceanografilor români, cât și custodiei Ministerului Culturii. După câteva luni, cazinoul revine la funcția anterioară: restaurant și local de distracție.

În cazinou a fost turnate în 2007 câteva scene din filmul Tinerețe fără tinerețe regizat de Francis Ford Coppola și bazat pe nuvela omonimă scrisă de Mircea Eliade.^[7]

În prezent Cazinoul din Constanța este în paragină ; pentru a evita accidentele și jaful, accesul în interior este interzis.