Cinci bani (monedă românească)

Cinci bani este o monedă a leului românesc. Este a doua cea mai mică valoare nominală a monedelor aflate actual în circulație și a fost introdusă la 1 iulie 2005.

Cinci bani
România
Valoare0,05 lei românești
Masa2,81 g
Diametru18,2 mm
Grosime1,6 mm
MuchieZimțată
Anii de batere1867, 1882-1885, 1900, 1905-1906, 1952-1958, 1963, 1966, 1975, 2005-prezent
Avers
Design'ROMÂNIA', Stema României, opt stele cu patru colțuri, anul de emitere
Revers
Design5 BANI
Data design2004/2005

Principatele Unite

modificare

5 bani 1867

modificare
 
Moneda de 5 bani din 1867

Prima monedă de cinci bani a fost bătută în 1867 de două monetări diferite din Birmingham, Anglia: Heaton și Watt & Co. Moneda măsura 25 mm în diametru și cântărea 5 g. Compoziția sa era 95% cupru, 4% staniu și 1% zinc. Aversul prezenta numele țării și stema acesteia. Pe revers era inscripționată valoarea nominală de 5 BANI între o ramură de laur și una de stejar, precum și anul emiterii, 1867. Fiecare monetărie a bătut câte 12,5 milioane de bucăți și a folosit marca proprie de monetărie, plasată sub coroana de ramuri: WATT & C°, respectiv HEATON. Monedele au intrat în circulație la 1 ianuarie 1868.[1]

 
Moneda de 5 bani din 1884

Regatul României

modificare

5 bani 1882-1885

modificare

A doua monedă de cinci bani a fost emisă între 1882 și 1885 și era prima monedă de cinci bani care îl înfățișa pe monarhul român. Aceasta îl avea pe avers pe regele Carol I, iar pe revers stema României. A păstrat dimensiunile și compoziția monedei din 1867. Inscripția regelui era CAROL I REGE AL ROMÂNIEI. Sub portretul său se afla numele KULLRICH, numele de familie al gravorului. Pe revers, data era împărțită de o parte și de alta a stemei. Sub stemă, în partea dreaptă, se afla un spic de grâu, iar în partea stângă era marca monetăriei, litera B. În cei patru ani au fost emise, în total, 20 de milioane de bucăți.

Conform articolului 1 din decretul regal No. 2.119 din 8 Aprilie 1905, monedele de 5 și 10 bani din cupru au fost scoase din circulație începând cu data de 1 Ianuarie 1906 și au putut fi preschimbate până la data de 31 Martie 1906.[2]

  
Avers Revers
Monedă de 5 bani din 1900

5 bani 1900

modificare

La 18 martie 1900 a fost adoptată legea care autoriza baterea unor noi monede din cupru de 1 și 2 bani, precum și a monedelor de 5, 10 și 20 de bani din nichel.[3][4]

Noua monedă de cinci bani a fost bătută la Bruxelles, Belgia și introdusă în circulație la 28 octombrie 1900.[5] Acesta măsura 19 mm în diametru și cântărea 3,5 g. Compoziția sa era de 75% cupru și 25% nichel. Aversul său prezenta coroana României deasupra datei, între o ramură de laur și una de stejar. Reversul prezenta valoarea nominală și numele țării. Au fost emise în total 20 de milioane de bucăți.[6]

Conform lui Constantin Bacalbașa, monedele de 5, 10 și 20 de bani emise în 1900 au avut putere circulatorie până la 31 octombrie 1906.[7] Metalul recuperat din acestea a fost utilizat pentru baterea noilor monede.[8] Totuși, presa din acea perioadă menționa că aceste monede au circulat până la , sugerând o prelungire a termenului de retragere.[9][10][11]

 
Moneda de 5 bani din 1906

5 bani 1905-1906

modificare

A patra monedă de cinci bani și ultima emisă în timpul Regatului României fost bătută între 1905 și 1906.

Baterea acesteia a fost autorizată prin decretul regal No. 2.119 din 8 Aprilie 1905.[2]

Deși avea același diametru și compoziție ca emisiunea din 1900, cântărea cu 1 g mai puțin (2,5 g) datorită unui orificiu central. Pe avers, coroana era așezată deasupra orificului și numele țării era scris pe un sul dedesubt. Reversul prezenta valoarea nominală în partea de sus, un trandafir pe fiecare parte a mijlocului și anul în jos. Monedele au fost proiectate de Anton Scharff, gravor șef la Monetăria Austriei din Viena. Cele 2 milioane de bucăți emise în 1905 au fost realizate exclusiv la Bruxelles, în timp ce în 1906 au fost realizate 24 de milioane la Hamburg, Germania și 48 de milioane la Bruxelles. Monedele bătute în Hamburg prezintă un semn de monetărie „J” sub sulul de pe avers, în timp ce cele de la Bruxelles nu prezintă marcă de monetărie.[12]

Republica Populară Română

modificare

5 bani 1952-1957

modificare
 
Monedă de 5 bani din 1952
 
Banii noi, model 1952, Scanteia, 1952-01-27, nr. 2257, p. 5

Valoarea nominală a revenit în 1952 sub regimul comunist. Noua monedă avea 20 mm în diametru și cântărea 2,4 g. Era compusă din 95% cupru și 5% aluminiu. Aversul prezenta stema Republicii Populare Române, în timp ce reversul avea denumirea și anul în caractere simple. Moneda a fost bătută la Moscova, în Uniunea Sovietică, și au fost emise 78,4 milioane de bucăți în 1952.[13] În anul următor, o stea a fost plasată deasupra stemei, similar cu alte națiuni comuniste, iar realizarea acestora s-a făcut București. Moneda a fost emisă și în 1958, cu milesimul 1957.[14]

5 bani 1963

modificare
 
Monedă de 5 bani din 1966

În 1963 a fost emisă o nouă monedă de de cinci bani, fiind realizată din 95% oțel placat cu 5% nichel. De asemenea, era mai mică și mai ușoară, cu un diametru de 16 mm și o masă de 1,7 g. Design-ul a rămas același. Un total de 95,7 milioane au fost realizate între 1963 și 1966, toate purtând data de 1963.[15]

Moneda a fost introdusă în circulație începând cu data de 11 martie 1963, împreună cu monedele de 1 leu și 3 lei.[16]

Republica Socialistă România

modificare

5 bani 1966

modificare

O monedă actualizată cu stema Republicii Socialiste Române (proclamată la 21 august 1965) a intrat în circulație în 1967, fiind era datată 1966. Emisiunea din 1968 a fost datată tot 1966, și un total de 106,881 milioane de monede de cinci bani au fost puse în circulație.[17]

 
Monedă de 5 bani din 1975

5 bani 1975

modificare

După șapte ani, în 1975, o monedă cu design și dimensiuni similare, dar realizată în întregime din aluminiu, și care cântarea 0,55 g, a fost pusă în circulație. Nu mai fost emisă în anii următori din cauza inflației.[18]

România

modificare

5 bani 2005 - prezent

modificare
 
Moneda de 5 bani din 2008

Actuala monedă de cinci bani a fost introdusă la 1 iulie 2005, după ce România și-a denominat moneda, 10.000 de lei vechi devenind egali cu un leu nou, înlocuind astfel vechea monedă de 500 de lei.[19]

Aceasta are o dimensiune de 18,2 mm în diametru și cântărește 2,81 g, având o grosime de 1,6 mm. Compoziția este de oțel placat cu cupru și prezintă o muchie zimțată cu 102 zimți.[20]

  1. ^ „5 bani 1867 - Romanian Coins”. 
  2. ^ a b „Informațiuni”. Voința Națională (6191). . p. 3. 
  3. ^ „Desbaterile Parlamentare”. Constitutionalul (3109). . p. 3. 
  4. ^ „Moneda divizionară”. Constitutionalul (3113). . p. 2. 
  5. ^ „Informațiuni”. Constitutionalul (3285). . p. 2. 
  6. ^ „5 bani 1900 - Romanian Coins”. 
  7. ^ Bacalbașa, Constantin (). Bucureștii de altădată. III (ed. II). Editura ziarului „Universul”. p. 147. 
  8. ^ „Ultimele informații”. Adevěrul (5936). . p. 3. 
  9. ^ „Monedele de nichel”. Dimineața (1066). . p. 3. 
  10. ^ „Informațiuni”. Adevěrul (6258). . p. 2. 
  11. ^ „Ultime informațiunĭ”. Dimineața (1047). . p. 2. 
  12. ^ „5 bani 1905, 1906 - Romanian Coins”. 
  13. ^ „5 bani 1952 - Romanian Coins”. 
  14. ^ „5 bani 1953 - 1957 - Romanian Coins”. 
  15. ^ „5 bani 1953 - 1957 - Romanian Coins”. 
  16. ^ „Emiterea unor noi monede metalice”. Scînteia Tineretului (4298). . p. 3. 
  17. ^ „5 bani 1966 - Romanian Coins”. 
  18. ^ „5 bani 1975 - Romanian Coins”. 
  19. ^ http://worldcoingallery.com/countries/display.php?image=img13/148-5b05&desc=Romania km190 5 Bani (2005) 18.2mm&query=Romania
  20. ^ „1 ban, 5, 10 și 50 bani 2005 - 2010 - Monede românești”. romaniancoins.org. Accesat în .