Ciocănitoare verde
Ciocănitoarea verde sau ghionoaia verde (Picus viridis) este o pasăre din familia picidelor, ceva mai mare decât guguștiucul, de culoare verde-gălbui. Se hrănește cu insecte, în special cu furnici din mușuroaie, dar în sezonul rece consumă și boabe; este întâlnită în păduri bătrâne și își face cuibul în scorburi de copaci uscați.
| Ciocănitoarea verde | |
|---|---|
| |
| |
| Masculul ciocănitoarei verzi (Picus viridis) | |
| Stare de conservare | |
| Clasificare științifică | |
| Regn: | Animalia |
| Încrengătură: | Chordata |
| Clasă: | Aves |
| Ordin: | Piciformes |
| Familie: | Picidae |
| Gen: | Picus |
| Specie: | P. viridis |
| Nume binomial | |
| Picus viridis Linnaeus, 1758 | |
| |
| Range | |
Modifică text  |
|
În România este prezentă pe tot parcursul anului și este răspândită pe promontorii cu păduri de deal și de șes. Este frecventă în Dobrogea, dar lipsește din Delta Dunării.
Caracteristici
modificareEste o specie de ciocănitoare de talie mare, cu un dimorfism sexual redus, întrucât ambele sexe au coloritul relativ similar: creștetul și ceafa roșii, obrazul gri deschis cu mustață neagră, îngustă, abdomenul gri-deschis, pal, iar spatele verde. Masculul are o pată roșie în centrul mustății negre, care lipsește la femelă. Lungimea corpului este de 30-36 cm și are o greutate medie de 138-250 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 45-51 cm.[2]
Etimologie
modificareNumele științific provine din latină, unde picus înseamnă ciocănitoare. Acesta e derivat din proto-italicul *pikos, în definitiv din proto-indo-europeanul *(s)peyk- și are, cel mai probabil, o origine onomatopeică.[3] Tot în latină, viridis înseamnă verde.[4]
Numele popular este derivat din verbul a ciocăni, format la rândul său din substantivul ciocan și provenit din termenul slavon čekanŭ.[5] Cealaltă variantă, des întâlnită, de ghionoaie, este derivată din, sau înrudită cu albanezul gjon, cuvânt ce desemnează un ciuș,ceea ce poate sugera că a apărut dintr-un substrat balcanic indo-european.[6]
Răspândire
modificareMai mult de 75% din aria de răspândire a ghionoaiei se află în Europa, unde este absentă din unele părți nordice și estice, precum și în Irlanda, Groenlanda și Insulele Macaroneziei, în rest fiind larg răspândită. Se crede că peste jumătate din populația europeană se află în Franța și Germania, cu efective semnificative și în Regatul Unit, Suedia, Rusia, Croația, România și Bulgaria. Este prezentă și în Asia de Vest, precum pe coastele Turciei, în sudul Mării Caspice și în Munții Zagros, la granița dintre Iran și Irak.
Habitat
modificare| Această secțiune este goală. Puteți ajuta prin completarea ei. |
Hrana
modificare| Această secțiune este goală. Puteți ajuta prin completarea ei. |
Reproducerea
modificare| Această secțiune este goală. Puteți ajuta prin completarea ei. |
Referințe
modificare- ^ BirdLife International (). „Picus viridis”. Lista roșie a speciilor periclitate IUCN. Versiunea 2012.1. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. Accesat în .
- ^ „Ornitodata | Ghionoaie verde”. pasaridinromania.sor.ro. Accesat în .
- ^ „picus”, Wiktionary, the free dictionary (în engleză), , accesat în
- ^ „viridis”, Wiktionary, the free dictionary (în engleză), , accesat în
- ^ „ciocănitoare”, Wiktionary, the free dictionary (în engleză), , accesat în
- ^ „ghionoaie”, Wiktionary, the free dictionary (în engleză), , accesat în
 | Acest articol referitor la subiecte din zoologie este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea sa. |