Concesiunea română din Saranda
| Concesiunea română din Saranda | |||||
| — Concesiune internațională — | |||||
| |||||
| |||||
| Guvernare | |||||
|---|---|---|---|---|---|
| Istorie | |||||
| Epoca istorică | Perioada interbelică | ||||
| Donarea teritoriului către statul român | |||||
| Ocuparea Albaniei de Italia | |||||
| Date statistice | |||||
| Suprafață | |||||
| - 1934 | 29,8 km² | ||||
| În prezent parte din | |||||
| Albania | |||||
Modifică date / text  | |||||
Concesiunea română din Saranda (în albaneză Koncesioni rumun në Sarandë) a fost un teritoriu din cadrul orașului albanez Saranda administrat de România între 13 august 1934 și 7 aprilie 1939.
Teritoriul, situat pe o coastă a Mării Adriatice, a fost acordat în 1934 de regele Zog I al Albaniei istoricului și politicianului român Nicolae Iorga, în semn de recunoaștere pentru întreaga activitate științifică a acestuia din urmă cu privire la istoria albaneză.[1]
La 13 august 1934 Iorga a donat jumătate din acest teritoriu statului român, acordând astfel României un teritoriu de peste mări și o coastă la Marea Adriatică.[2][3]
În cadrul concesiunii a fost fondat în 1937 un institut românesc. Clădirea institutului a fost proiectată de arhitectul român Petre Antonescu. Institutul a funcționat între 1937 și 1940, apoi din nou între 1942 și 1944.[1][3]
Concesiunea a fost achiziționată de România prin „soft power” și, prin urmare, elemente ale Forțelor Armate Române nu au fost niciodată dislocate în zonă. Teritoriul a fost în cele din urmă cucerit de Italia, împreună cu toată Albania, în aprilie 1939.
Autoritățile române au subliniat de-a lungul timpului importanța finalizării rapide a procesului de retrocedare a Casei Iorga din Saranda, proprietate a statului român, naționalizată după instaurarea regimului comunist în Albania și vândută de autoritățile albaneze unei persoane private după căderea regimului totalitar în 1991.
Note
modificare- ^ a b Mustafa Türkeș, 100. yılında Balkan Savașları (1912-1913): ihtilaflı durușlar, Türk Tarih Kurumu, 2014, p. 409
- ^ Constantin Hamangiu, George Alexianu, Codul general al României: (Codurile, legile și regulamentele în vigoare) Intocmit după textele oficiale, vol. 26, Impt. Centrală, București, 1938, Partea a II-a, p. 1318.
- ^ a b Virgil Cândea, Mărturii românești peste hotare: mică enciclopedie de creații românești și de izvoare despre români în colecții din străinătate. India - Olanda : supliment Albania - Grecia, vol. 2, Editura Enciclopedică, București, 1998, p. 2.