Constant Grecescu
Date personale
Născut17 octombrie 1900
Grecești, Județul Dolj
Decedat6 iunie 1959 (58 de ani)
București
Naționalitate România
Ocupațieistoric

Constant Grecescu (n. 17 octombrie 1900, com. Grecești, Județul Dolj, România – d. 6 iunie 1959, București) a fost un istoric român.

Viața și activitatea

modificare

Constant Grecescu s-a născut la data de 17 octombrie 1900, în Grecești, județul Dolj. A absolvit liceul la Turnu Severin și a urmat studiile universitare în București. Între anii 1926-1928, a activat ca arhivar în cadrul Arhivelor Statului București. Începând cu 1928 a fost numit asistent universitar. În 1943 a devenit conferențiar al facultății de istorie, activând în cadrul catedrei de istorie a românilor. A obținut titlul de doctor în istorie în 1945. Între 1943 și 1949 a fost profesor la Școala Superioară de Arhivistică. Începând cu 1949 și până la moartea sa din 1959, a lucrat în cadrul Institului de Istorie al Academiei, unde a ocupat funcțiile de subdirector de secție,[1] consilier științific,[2] director de secție și cercetător științific principal.[3]

Principalul său domeniu de interes a fost analiza critică a izvoarelor istorice românești. A avut, de asemenea, cunoștințe avansate de paleografie chirilică.[3]

  • Constant Grecescu, Istoria Țării Românești de la octombrie 1688 până la martie 1717. Cronică anonimă, București, 1959.
  • Constant Grecescu, Radu Popescu vornicul, Istoriile domnilor Țării Românești, București, 1963.
  • Constant Grecescu (coord.), Istoria Țării Românești. 1290-1690. Letopisețul Cantacuzinesc, București, 1960.
  1. ^ Gabriel Catalan (). „Institutul de istorie și filozofie al Academiei R.P.R. (1947-1951)” (PDF). Xenopoliana. VI (3-4): 145. 
  2. ^ Gabriel Catalan (). „Institutul de istorie și filozofie al Academiei R.P.R. (1947-1951)” (PDF). Xenopoliana. VI (3-4): 149. 
  3. ^ a b Ștefănescu, Ștefan (coord.) (). Enciclopedia istoriografiei românești. București: Editura științifică. p. 163.