Constantin Condrea

Date personale
Constantin Condrea
Născut	27 noiembrie 1920 Dorohoi, Dorohoi, România
Decedat	2 august 2009 (88 de ani) Seattle, Washington, SUA
Cetățenie	România Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste Statele Unite ale Americii
Ocupație	scriitor poet dramaturg traducător
Limbi vorbite	limba română limba rusă^[1]
Activitate
Studii	Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă din Chișinău
Modifică date / text

Constantin Condrea (n. 27 noiembrie 1920, Dorohoi, Moldova, România - d. 2 august 2009, Seattle, Statele Unite ale Americii) a fost un poet român, sovietic moldovean și american, dramaturg, satiric și traducător.

Din cartea cu snoave "Zama de topor", Chișinău, editura " Literatura artistica" 1978.

OSPĂȚUL LUI TÂNDALĂ

La Tândală vine-n ospeție

Un prieten din copilărie.

Și i-a zis Tândală:

"Hai cu mine

Să te ospătez cum se cuvine".

Amândoi se-mbracă, ies din casă,

Vin la ospătar, se pun la masă.

" Carne ai?" - a întrebat Tândală.

"Am carne, parcă-i pâine moale".

"Dă-ne pâine dacă e mai bună".

"Am o pâine parcă-i unt, - le spune.

S-a uitat la ospătar Tândală:

"Dă-ne, frate, unt, fără-ndoială".

"Am un unt frumos ca untdelemnul".

"Untdelemnu-o fi mai bun, pe semne!"

"Am un untdelemn, măi frățioare,

Limpede ca apa din izvoare".

"Păi de ce ne bați atuncea capul?

Adă repede un șip de apă!"

BOIERUL ȘI LUNTRAȘUL

Un boier cu luntrea

Se plimba pe mare.

Își fuma luleaua

Și privea în zare.

El simțea cum luntrea

Lunecă ușoară

Căci vâslea luntrașul

De-i curgea sudoarea.

Îi plăcea că-i lină

Marea fără capăt

Oglindind albastrul

Cerului în apă.

Cercetând întinsul

Plin de măreție,

A-ntrebat boierul:

"Știi geografia?"

L-a privit luntrașul

Fără a-i răspunde.

A zâmbit boierul:

"Nu știi, n-ai de unde.

Păi un sfert de viață

Ai pierdut, băiete!"

Și ștergând luleaua

Cu mișcări încete,

A mai spus: "Îmi pare

Că nu știi nici carte?"

Dar luntrașul mâna

Luntrea mai departe.

"Încă-un sfert de viață

Ai pierdut, socoate -

Ți-a rămas, adică,

Numai jumătate."

Dar a prins să bată

Vântul fără veste,

Ridicând pe mare

Spumegânde creste.

Au izbit în luntre

Valuri uriașe.

Cu îngrijorare

A strigat luntrașul:

"Cât mai este vreme,

Să sărim în apă!

Haide, nu te teme,

Malul e aproape!

Știi să-noți, cucoane?"

"Nu știu, frate dragă."

"Păi atuncea viața

Ți-ai pierdut-o-ntreaga!"

ȚĂRANUL LA JUDECĂTOR

Au intrat la judecătorie

Un țăran sărac și un boier.

"M-a lovit boierul peste față

Și-am venit dreptate să vă cer".

"L-ai lovit?" - judecătorul-ntreabă.

Dar boierul râde: "L-am lovit".

"Măi om bun, de ce mai vii cu jalbă?

Vezi și tu: boierul a glumit."

"Bună glumă! - s-a-ncruntat țăranul,

Nu, eu țin morțiș să-l pedepsești."

" Bine! Legea spune: pentr-o palmă

Trebuie un galben să plătești."

Și-a făcut boierului cu ochiul.

S-a întors acela spre țăran:

"Eu mă învoiesc, așteaptă numai,

Până trag o fugă după bani."

Și s-a dus râzând fără de grijă.

Iar țăranul așteptând un ceas,

Ba mai așteptând și încă unul,

Înțelege că l-au dus de nas.

La judecător se duce iară:

"Nu mai pot s-aștept, domnia ta...

Cât ai spus că-i prețul unei palme?"

"Păi, un galben."

"Ei, atuncea, na!"

Și i-a tras o palmă înfundată,

De-a căzut judecătorul lat.

"Când aduce galbenul boierul

Să ți-l iei, că eu mă-ntorc în sat."

OALA FERMECATĂ

Într-o bună zi Păcăla,

Vrând să-și fiarbă un pasat,

A venit sa ceară-o oală

La vecinul său bogat.

"Eu ți-o dau, - a spus vecinul, -

Dar de-o strici cumva, să știi,

Că iau pielea de pe tine,

Altfel nu ai cum plăti."

Când bogatu-n zori se scoală,

Căci de grijă nu dormea,

Stă Păcăla-n prag cu oala,

Iar în oală - o ulcea.

"Ale tale-s amândouă.

Vezi, degeaba te-ai temut,

Oala ta o oală nouă

Peste noapte a născut."

Lacom cum era din fire,

Bogătașul le-a primit

Și a spus cu mulțumire:

"Văd că ești un om cinstit."

Peste-un timp Păcăla cere

Oala iar, și cel bogat

I-o întinde cu plăcere

Bucuros că l-a rugat.

Trece-o vreme oarecare,

Stă bogatul ca pe spini

Și arzând de nerăbdare

Vine-odata la vecin.

"Măi Păcăla, ce-i cu oala?

Cât se chinuie născând?"

"Oala? A zăcut de boală.

Amu zace în pământ."

"Care boală? Ce-i cu tine?

Da vorbește lămurit."

"Păi ți-am spus de-acu, vecine,

Oală ceea a murit."

"Cum să moară, măi Păcăla?

Parcă-i lucru de crezut?"

"De-a putut să nască oala,

Și sa moară a putut."

DINTELE

"Ce-i ci tine, mai Tândală,

Că de falcă tot te ții?"

"Dintele cumplit mă doare."

" Scoate-l, bre, nu șovăi!

Dac-ar fi la mine-n gura,

Eu la gânduri n-aș mai sta."

"E-he-hei! Și eu l-aș scoate,

Dac-ar fi in gura ta."

CE-A FĂCUT TATA

Un chiabur năimi odată

Pe Păcăla lucrător.

Chiar a doua zi flăcăul

S-a pornit la deal cu zor.

A muncit o zi întreaga,

Iar când soarele-a apus,

S-a întors trudit acasă

Și la masă mi s-a pus.

Dar chiaburul, zgârie-brânză,

Scoate leneș din blidar

Doar un boț de mămăligă

Și o cepușoara doar.

Lui Păcăla - pe un dinte,

Și-ncă pe un dinte mic,

Le-a-nghițit într-o clipită

Și s-a ridicat voinic:

"Dă-mi bucate, măi chiabure,

Să mă satur, că de nu,

Fac ce tatăl meu făcuse,

Când mâncare nu avu."

"Aoleu!" - și-a zis chiaburul,

Clănțanind din dinți fricos.

Și borș acru, și friptură,

Și plăcinte a mai scos.

Iar în vreme ce Păcăla

Mulțumit înfuleca,

Undeva pe la călcâie

Inima i se zbătea.

Sufletul plângea într-însul,

Când privea ca un năuc,

Cum pe gura lui Păcăla

Bunătățile se duc.

Azi așa, așa și mâine,

Vreo trei-patru săptămâni

L-a hrănit vârtos stăpânul,

Căci trăia cu frica-n sân.

Iar când și-a slujit sorocul

Voinicelul meu hăzos,

I-a întins chiaburul banii

Și l-a întrebat mieros:

"Ți-am plătit cum se cuvine,

Dar aș vrea să-mi spui și tu:

Ce făcu pe vremuri tata,

Când mâncare nu avu?"

"La chimir punând simbria,

I-a răspuns Păcăla blând:

"Ce să facă bietul tată?

S-a culcat și el flămând."

POȘTAȘUL ISTEȚ

Trecea deseori

Un poștaș prin pădure,

Cu bani și scrisori

Făr-ca nimeni să-l fure.

Porni și acum

Prin desime de codru.

Da-i iese în drum

Cu pistolul un lotru.

Văzându-l, de frica

Poștașul îngheață.

Iar lotrul îi strigă:

"Arginții ori viața!"

Poștașul nu poate

Să sufle o vorbă.

Tâlharul îi scoate

Bănetul din torbă.

Chimiru-și îngroașă

Și vrea să se ducă.

Atunci păgubașul

De braț îl apucă:

"Sătul ești de pradă,

Fă-mi dară un bine,

Ca lumea să vadă

Că n-am nicio vină.

Te rog, bortelește-mi

Cartuzul oleacă!"

Tâlharul țintește

Și trage și pleacă.

"Măi fa-mi bunătatea

Cu gloanțele tale,

Și trage o dată

Și-n poala mantalei."

Se-ntoarce tâlharul -

Un pocnet răsună.

Desface poștașul

Mantaua și spune:

"Fii, omule, harnic,

Mai trage și-ncoace."

Tâlharul zădarnic

Apasă trăgaciul.

"N-am gloanțe, - el zice, -

Dă-mi pace, creștine."

"N-ai gloanțe, voinice?

Atuncea e bine."

Poștașul își scoate

Pe loc pistoletul:

"Fă bine, fârtate,

Și-ntoarce-mi banetul!"

Motive orientale

NASTRATIN ȘI BEIUL

Nastratin veni odată

La bogatul Ali-bei.

Și ii spuse: "Luminate,

Flămânzesc copiii mei.

Dă-mi o mână de făină

Să le coc niște lipii."

"N-am de unde, Nastratine,

Să hrănesc atâți copii."

"Ți-oi munci, nu cer degeaba."

"Pentru tine muncă nu-i."

"Pune-mă la orice treabă."

"Orice treabă? Bine spui.

Are minte omenească

Înțeleptul meu măgar.

Deci, învată-l să citească,

Ori să numere măcar.

Na-ți soroc un an. Drept plată -

Cu tot neamul te hrănesc."

Hâtru Nastratin îndată

Îi răspunse: "Ma-nvoiesc.

Vreau măgarul tău să știe

Orice filă din Coran.

S-o citească și s-o scrie.

Dar e prea puțin un an.

În vreo șapte ani se poate."

"Șapte ani e lung soroc."

"Dar magarul tău, socoate,

Nu e om, ci dobitoc."

"Aferim! - răspunse beiul, -

Dar de nas dacă mă duci,

Căpățina o să-ți steie

Unde stau ai tăi papuci."

Nastratin porni spre casă

Mai voios ca orișicând.

Pe măgar încălecase

Și-l mâna încet, zicând:

"Slavă lui Allah că-i mare

Și mi-a dat un ajutor.

Cât de bine-i când măgarii

Se-ngrijesc de frații lor!"

Nastratin sosi cu bine

La căsuța lui din sat.

"Ce-i cu tine, Nastratine?" -

Soața mi l-a întrebat.

El îi spuse, dar nevasta

Nu se poate alina:

"Nastratine, ce năpastă

Ai adus în casa ta!

Șapte ani or trece-n grabă,

Ai să strigi atunci: "Aman!"

"Măi nevasta, plângi degeaba,

Șapte ani nu sunt un an.

Pân-atuncea, vorba ceea,

Dacă vom avea noroc:

Ori mor eu, ori moare beiul,

Ori sărmanul dobitoc."

CAPUL LUI EFENDI

Ibrahim-efendi

Într-o zi de vară,

Își fuma ciubucul

Și privea afară.

Bine-i la fereastră,

Dacă nu e soare.

Forfotă de lume,

Strâmtă ulicioară.

Tu privești la lume,

Lumea te privește.

Dar pe ulicioară

Nastratin pășește.

Cată la efendi

Nastratin, sărmanul.

"Aoleu! Iar vine

După vreo pomană."

Ibrahim-efendi

Sare ca năucul,

Ibrahim-efendi

Scapă jos ciubucul.

Și, bătând din palme,

Cheamă sluga-n grabă:

"Eu nu sunt acasă,

Nastratin de-ntreaba."

Nastratin la ușă

Bate peste-o clipă.

Sluga îi deschide

Și îi spune-n pripă:

"E plecat efendi,

Vreau să-ți dau de știre."

"Mașala!" - exclamă

Hogea cu uimire.

Și apoi, spre slugă,

Care îl petrece:

"De-o mai fi stăpânul

Undeva să plece,

Capul la fereastră

Spune-i să nu-și lase.

Pot să creadă unii

Că se-ascunde-n casă."

Biografie modificare

Condrea s-a născut în 1920, în Dorohoi. Provenea dintr-o familie de evrei, numele său real fiind Calman Abramovici Con.^[2] A copilărit la Ploiești și la București, unde a absolvit liceul. În 1940, după ocupația sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord, s-a mutat la Chișinău. În 1945 a absolvit Universitatea Pedagogică din același oraș.

Și-a început cariera colaborând la ziarele "Tinerimea Moldovei", "Scînteia lui Lenin", respectiv revista "Nistru". Prima carte de poezie, "Tinerețea", a publicat-o în 1949. În anii 1950-1970 a publicat diverse opere satirice, atât în limba moldovenească, cât și în limba rusă. În paralel, a desfășurat și o activitate de dramaturg, colaborând cu scriitorul Samson Șleahu. A scris de asemenea și opere pentru copii.

În 1979 a încercat să emigreze în Israel, dar i-a fost refuzată viza. A fost concediat de la ziarele cu care colabora, precum și exclus din Uniunea Scriitorilor din Moldova. A fost nevoit să se refugieze în traduceri, colaborând cu Alexandru Cosmescu. În 1988 a reușit să emigreze în SUA, stabilindu-se în Seattle, unde a colaborat cu diverse publicații rusofone.^[3]

A decedat în 2009, la 88 de ani, în Seattle.^[4]