Constantin I. Aramă

Pentru alte persoane cu numele de familie respectiv, vedeți Aramă (nume).

Constantin I. Aramă

Date personale

Născut

29 septembrie 1919

Iași, România

Decedat

24 martie 2003 (83 de ani)

București, România

Cetățenie

România

Ocupație

inginer

Limbi vorbite

limba română

Activitate

Constantin I. Aramă (n. 29 septembrie 1919, Iași – d. 24 martie 2003, București) a fost un inginer român, membru al Academiei Române (membru corespondent din 21 martie 1963 și membru titular din 18 decembrie 1991).

Biografie

În 1938, Constantin Aramă a fost admis la Imperial College of Science and Technology din Londra, la clasa Motoare. Datorită izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial a fost obligat să întrerupă studiile în Anglia și s-a transferat la Școala Politehnică din București, Facultatea de Electromecanică, unde a luat licența de inginer în anul 1942. După absolvire și până în 1945 a lucrat la Atelierele CFR Grivița și concomitent, începând cu anul 1943, a îndeplinit funcția de asistent la Catedra de motoare cu ardere internă a Institutului Politehnic București.^[1]

După 1945 s-a consacrat exclusiv activității didactice. A ocupat succesiv funcțiile de șef de lucrări, conferențiar, din 1948, și profesor, din 1951. În 1956, Constantin Aramă a fost promovat șef al Catedrei de motoare cu ardere internă din Institutul Politehnic București, funcție pe care a deținut-o până în 1961.^[1]

În 1948 a fost numit șeful Secției de Termotehnică din Institutul de Energetică al Academiei Române, funcție pe care a deținut-o până în 1959.^[1]

Una din cele mai importante contribuții ale academicianului Constantin Aramă la dezvoltarea științei o constituie fundamentarea noii discipline cunoscută sub numele de „terotehnică”. Primul tratat de terotehnică a apărut sub semnătura lui Constantin Aramă în anul 1976.^[1]

Scrieri

1962: Combustibili și lubrifianți pentru motoare;
1972: Cercetarea în domeniul construcțiilor de mașini;
1974: Economia de combustibili pentru automobile;
1975: Poluarea aerului de către motoarele cu ardere internă. Reducerea poluării și economicitate;
1976: Terotehnica.