Contumacie
Contumacie (Din fr. contumace, lat. contumacia); (pronunțat contumacíe) denotă, în justiție, o absență nejustificată de la judecată a inculpatului.[1] "În contumacie" denotă o acțiune juridică luată în lipsa inculpatului, fără ca acesta să fi fost prezent la proces.[2]
În dreptul canonic englez, contumația era disprețul față de autoritatea unei instanțe ecleziastice și a fost tratată prin eliberarea unui mandat scris de la Court of Chancery la instanța judecătorului curții ecleziastice. Acest înscris a luat locul excomunicato capiendo în 1813, printr-un act al lui George al III-lea (vezi excomunicarea).[3]
În SUA, deși contumacia nu a fost menționată în mod expres în Constituția SUA, instanțele au afirmat de multă vreme o putere inerentă a judecătorilor de a pedepsi un astfel de refuz, care în acest context este cunoscut sub numele de disprețul față de instanță (contempt of court). Curtea Supremă a SUA a recunoscut puterea inerentă a instanțelor federale de a întemnița o persoană pentru contumacie în 1812 în procesul Statele Unite v. Hudson & Goodwin, fără o referire la o definiție a contumației în dreptul comun sau statutar.[4]
Note
modificare- ^ Academia Română, Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2016
- ^ DEX-Dicționarul explicativ al limbii române 2016.
- ^ Enciclopedia Britannica, 1911, vol. 7, p. 45, Cambridge University Press
- ^ United States v. Hudson & Goodwin, 11 U.S. (7 Cranch) 32 - "The courts of the United States [...] have the power to fine for contempts, to imprison for contumacy, and to enforce the observance of their orders."