Cornești (Republica Moldova)

oraș din Republica Moldova
Pentru alte utilizări ale toponimicului, vedeți Cornești.
Cornești
—  oraș  —

Cornești se află în Ungheni
Cornești
Cornești
Cornești (Ungheni)
Orașul pe harta Republicii Moldova
Cornești se află în Ungheni
Cornești
Cornești
Cornești (Ungheni)
Orașul pe harta raionului Ungheni
Coordonate: 47°22′9.26″N 27°59′43.22″E ({{PAGENAME}}) / 47.3692389°N 27.9953389°E

ȚarăRepublica Moldova Republica Moldova
RaionUngheni

Localități componenteRomanovca

Guvernare
 - PrimarAngela Vatamaniuc (PSRM[1], 2023)

Populație (2014)[2]
 - Total2.470 locuitori

Cod poștalMD-3608
Prefix telefonic236

Prezență online
GeoNames Modificați la Wikidata
OpenStreetMap relation Modificați la Wikidata

Cornești este un oraș din raionul Ungheni, Republica Moldova.

Geografie

modificare

Orașul Cornești se află în centrul Moldovei, pe Podișul Moldovei Centrale, la o altitudine medie de 314 m. față de nivelul mării.

Resurse naturale

modificare

Suprafața totală a terenurilor or. Cornești este de 624,1 ha, dintre care 467,4 ha sunt terenurile cu destinație agricolă, 151 ha. constituie terenurile intravilane. Pe teritoriul orașului este un lac public cu o suprafață totală de 1,7 ha.

În anul 1946 or. Cornești a devenit centru raional și a fost până în anul 1956. Până în anii '90 pe teritoriul or. Cornești au activat peste 40 întreprinderi și organizații.

Administrație și politică

modificare

Componența Consiliului local Cornești (13 consilieri), ales la 5 noiembrie 2023,[3] este următoarea:

  Partid Consilieri Componență
  Partidul Socialiștilor din Republica Moldova 7              
  Partidul Acțiune și Solidaritate 5              
  Mișcarea „Respect Moldova” 1              

Economie

modificare

În prezent pe teritoriul orașului activează circa 60 de agenți economici, marea majoritate fiind reprezentați de întreprinderile individuale și cei care lucrează în bază de patent. În ultimii ani a crescut numărul agenților economici, în mod special datorită persoanelor fizice. Cea mai mare parte a agenților economici activează în domeniul comerțului. De asemenea în oraș este o brutărie și 200 gospodării țărănești. În oraș funcționează o piață, 3 unități de alimentare publică, 8 magazine și filiala unei bănci comerciale. Datorită amplasării favorabile, în oraș își desfășoară cu succes activitatea o bază angro.

Finanțele publice locale

modificare

Bugetul pentru anul 2003 a constituit 892,7 mii lei, dintre care taxele locale – 28,4 mii lei, defalcările – 316,8 mii lei și transferurile – 537,2 mii lei sau 70% din veniturile totale.

Cea mai mare pondere în cheltuielile publice locale o constituie educația, pentru care au fost utilizați 660,7 mii lei sau 74% din totalul cheltuielilor. Ponderea mare a cheltuielilor pentru educație și aparatul primăriei denotă faptul că orașul practic nu dispune de resursele necesare dezvoltării infrastructurii locale.

Infrastructură

modificare

Suprafața totală a drumurilor din localitate este de 22 km, din care 6,5 km sunt drumuri de importanță națională.

În or. Cornești locuiesc circa 3.600 persoane, peste 90% sunt moldoveni, restul – ruși, ucraineni și alte naționalități. Populația aptă de muncă constituie circa 2.000 persoane, dintre care sunt ocupați în câmpul muncii 700 persoane, inclusiv 550 în sfera neproductivă, 116 în sfera productivă și 110 în agricultură. Orașul Cornești dispune de 2 instituții preșcolare, un liceu și o școală medie. În școală învață 510 elevi, în liceu 160 elevi, în instituțiile preșcolare sunt circa 100 copii. Pe teritoriul orașului este amplasat un spital de sector cu o capacitate de 70 persoane, un centru al medicilor de familie cu 5 medici. În oraș funcționează 3 farmacii private. Din anul 1956 funcționează Centrul Ftiziopneumologic de Reabilitare pentru copii „Cornești”. Centrul dispune de 100 paturi, este destinat pentru internarea copiilor în vârstă de la 3 la 11 ani din toată republica, bolnavi și contaminați de tuberculoză. Pe parcursul celor circa 50 ani în centru și-au întremat sănătatea peste 17.000 copii. Copiii bolnavi sunt deserviți de un colectiv de 54 medici, asistente medicale, învățători și educatori, etc. Pe teritoriul orașului mai funcționează un club sportiv de karate „Zanshin” care are peste 80 membri. În ultimul timp clubul a participat la diverse competiții naționale și internaționale, membrii lui ocupând la Campionatul României, zona Moldova locul 3.

Pe teritoriul orașului și a satului din componența lui se află 2 cămine culturale și 3 biblioteci publice. Cultura orașului este promovată de formația artistică corală „Ilincuța” care activează din 1996 și pe parcursul anilor a participat la mai multe evenimente culturale regionale și naționale. În anul 1999 formația corală „Ilincuța” a fost înregistrată la radioul republican. Din 1979 funcționează școala de Arte „Ion și Doina Aldea-Teodorovici”.

Personalități

modificare

Născuți în Cornești

modificare
  • Daniil Ridel (1884–1933), diplomat și ofițer de informații sovietic
  • Iurie Pâslaru (n. 1958), actor și regizor de teatru[4]
  • Angela Aramă (n. 1963), jurnalistă, publicistă și om politic
  • Efim Moțpan (n. 1971), atlet
  • Oleg Efrim (n. 1975), jurist și om politic
  • Ion Jardan (n. 1990), fotbalist

Referințe

modificare
  1. ^ „Alegerea Primarului Local. 05.11.2023. Circumscripția electorală orășenească Cornești”. Comisia Electorală Centrală. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ Rezultatele Recensămîntului Populației și al Locuințelor din 2014: „Caracteristici - Populație (populația pe comune, religie, cetățenie)” (XLS). Biroul Național de Statistică. . Accesat în . 
  3. ^ „Alegerea Consiliului Local. 05.11.2023. Circumscripția electorală orășenească Cornești”. Comisia Electorală Centrală. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ Localitățile Republicii Moldova, vol.4, Cornesti

Bibliografie

modificare
  • Veaceslav Ioniță: Ghidul orașelor din Republica Moldova / Veaceslav Ioniță. Igor Munteanu, Irina Beregoi. - Chișinău,: TISH, 2004 (F.E.-P. Tipografia Centrală). 248 p. ISBN 9975-947-39-5

Vezi și

modificare