Crăciunul în România

Crăciunul în România
Icoană cu Nașterea Domnului
Sărbătorită de	creștini români
Data	25 decembrie
Observări	România
Modifică date / text

Crăciunul este o sărbătoare principală anuală, la fel ca în majoritatea statelor creștine. Crăciunul a fost introdus odată cu apariția creștinismului în România.

Sărbătoarea Nașterii Domnului se ține pe 25 decembrie și se continuă cu încă două sărbători ortodoxe pe 26 și 27 decembrie.

(Un vechi obicei al românilor din satele unor zone ale țării, ca de pildă cele din Oltenia, era acela ca în Ajunul Crăciunului, gospodarii să se trezească dimineața devreme, să facă focul în sobă și cu o rămurică a unui pom din grădină să jăruiască jarul stând la gura sobei și să spună: "Bună dimineața lui Ajun! /C-a venit într-un ceas bun /Să ne-aducă:porcii grași și unturoși /Și oamenii sănătoși; /Vacile cu viței,oile cu miei,scroafele cu purcei,cloștile cu pui,găinile cu ouă......și tot așa se continua cu ceea ce gospodarii doreau să aibă, ca în final să se spună: La anul și la mulți ani!)

Cântarea cântecelor de stea este o parte foarte importantă din festivitățile Crăciunului românesc. În prima zi de Crăciun, mulți colindători umblă pe străzile acoperite cu zăpadă ale orașelor și satelor, ținând în mână o stea făcută din carton și hârtie, cu scene biblice pictate pe ea si cantand colinde.

Tradiția din România cere ca cei mici să meargă din casă în casă, cântând cântece de stea și recitând poezii sau legende, pe toată perioada Crăciunului. Liderul cară cu el o stea din lemn, acoperită cu staniol și decorată cu clopoței și panglici colorate. O imagine a Sfintei Familii este lipită în centru stelei și întreaga creație este atașată de o coadă de mătură sau de un băț puternic.

Colindatul creștin

Colindători în București, 1842.

Pentru cea mai așteptată sărbătoare din decembrie, Crăciunul, românii au apelat în egală măsură la tradiție, știind să accepte și obiceiuri mai recente. Întâmpinată cu bucurie, Nașterea Mântuitorului aduce cu ea și o sumă de practici foarte vechi prin care se celebra Solstițiul de Iarnă, momentul în care natura dă speranțe că va renaște.

Obiceiul colindatului a înglobat în el nu numai cântec și gest ritual, ci și numeroase mesaje și simboluri ale unei străvechi spiritualități românești. El s-a păstrat asociindu-se câteodată cu celebrarea marelui eveniment creștin care este Nașterea Domnului Iisus Hristos. Există de asemenea cântece de stea (sau colinde creștine), care au ca subiect Nașterea Domnului. În ajunul Crăciunului, pe înserat, în toate satele din țară, începe colindatul. Copiii cu steaua vestesc Nașterea Domnului și sunt primiți cu bucurie de gazdele care îi răsplătesc cu mere, nuci și colaci.

În Maramureș, cei care colindă sunt oameni în toată firea. Obiceiul este să treacă pe la fiecare casă iar apoi, cu tot cu gazdele care i-au omenit, să continue colindatul. Postul Crăciunului ia sfârșit și fiecare se poate bucura de mâncărurile rituale: preparatele din porc, sarmalele, colacii și cozonacii, prăjiturile și vinul. Cele trei zile de sărbătoare ale Crăciunului aduc liniște și pace în case. Există și o perioadă de post culinar și spiritual ce se ține înaintea Crăciunului, timp de șase săptămâni sfârșindu-se în noaptea de Crăciun. În ajun de Crăciun există obiceiul de a se împodobii în casă sau în curte un brad cu diferite globuri, cu beteală ori cu bomboane de ciocolată numite saloane.Cele trei zile de Crăciun sunt 25, 26 și 27 decembrie. În aceste zile sfânte se respectă tradiții vechi de sute de ani. Colindatul este unul dintre aceste obiceiuri. Atât grupuri de copii cât și grupuri de adulți se strâng laolaltă și merg să colinde la casele vecinilor sau la casele altor oameni. Atunci se cântă "O ce veste minunată", o melodie foarte veche și foarte populară în popor,cât și "O brad frumos". Totodată colindătorii sunt serviți cu produse alimentare (colaci făcuți în casă) sau bani. Persoanele de origine slavă din România sărbătoresc Crăciunul și în data de 7 ianuarie, pentru că de fapt Crăciunul lor este pe aceea dată la două săptămâni după Crăciunul românesc, ortodox.

Împodobirea bradului

Pomul de Crăciun, așa cum îl cunoaștem noi astăzi, decorat cu globuri în care se reflectă lumina scânteietoare a lumânărilor sau a instalației electrice, nu a fost dintotdeauna împodobit în acest fel.

Deși în Europa originea sa precreștină nu mai e contestată de nimeni, părerile rămân totuși împărțite: unii văd în el o reprezentare a ,,arborelui lumii’’, alții îl consideră o referire directă la ,,arborele Paradisului’’, împodobit cu mere de un roșu aprins, care amintesc de păcatele comise de primii oameni, înainte de alungarea lor din rai.

Până în secolul al 15-lea, crenguțele verzi cu care erau împodobite casele cu ocazia Crăciunului, ca și darurile pe care le făceau oamenii unii altora, erau considerate tradiții păgâne. Dar nu peste multă vreme în locul acestora va fi folosit un arbore întreg.

Conform documentelor, în 1605 la Strasbourg a fost înălțat primul pom de Crăciun, într-o piață publică. Nu avea încă lumânări și era împodobit cu mere roșii. În 1611, la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesien împodobește primul brad așa cum îl cunoaștem noi astăzi.

După 1878, decorațiunile (globurile) de Crăciun din sticlă argintată de Turingia au tot mai mult succes, așa că această tradiție pur germană va cuceri întreaga lume, fiind adoptată pretutindeni, fie că este vorba despre țări din Asia, Africa, America de Nord și de Sud sau Australia.

La sfârșitul secolului al 19-lea, în saloanele germane, sărbătoarea era de neconceput fără pomul de Crăciun, împodobit și scânteietor. În 1776, prin intermediul soldaților germani care participau alături de englezi la războiul de independență, tradiția pomului de Crăciun ajunge și în Statele Unite, iar în anul 1880 cucerește și Casa Albă.

La noi obiceiul a pătruns odată cu influența germană, când primii studenți români au început să meargă la studii la universitățile din Berlin sau Viena, și la curtea regală a dinastiei Hohenzollern, sosită în Țările Române în 1866 unde prinții și prințesele au început să împodobească bradul, obiceiul fiind imediat imitat de protipendada bucureșteană. Cântecul german de Crăciun O Tannenbaum, cu versuri de Melchior Franck, puse pe o melodie populară din Silezia, din secolul al XVI-lea, devine în limba română O brad frumos, iar obiceiul împodobirii bradului pătrunde în toate casele românilor.

Vezi și

Legături externe

Craciunul in Romania, Vocea Europei
Semnificațiile obiceiurilor de Crăciun^{[nefuncțională]}, 21 decembrie 2008, Raluca Brodner, Ziarul Lumina
Anii '90 și Crăciunul EVZ, 26 decembrie 2008, Evenimentul zilei
Craciunul pe stil vechi, sarbatorit de ucraineni, 8 ianuarie 2007, Evenimentul zilei
Crăciunul la români Arhivat în 16 martie 2012, la Wayback Machine., Traditii.ro
De ce sărbătorile sunt altfel la sat Arhivat în 6 septembrie 2013, la Wayback Machine., 25 decembrie 2011, Narcisa Elena Balaban, Ziarul Lumina
La colindat, prin munții Bucovinei^{[nefuncțională]}, 23 decembrie 2008, Raluca Brodner, Ziarul Lumina
Tradiții și obiceiuri de Crăciun, 20 decembrie 2018, Mirela Stînga, Cultura Constanta

Prin istorie

Cum sărbătoreau Bucureștii Nașterea Domnului Arhivat în 19 februarie 2014, la Wayback Machine., 18 decembrie 2011, Alina Stănculescu, Ziarul Lumina
Crăciunul interbelic - Cu trăistuțele, la colindat (I) Arhivat în 22 noiembrie 2014, la Wayback Machine., 19 aprilie 2010, Historia
Crăciunul interbelic - Moș Clățun, Moș Clățun...(II) Arhivat în 14 noiembrie 2011, la Wayback Machine., 19 aprilie 2010, Historia
Crăciunul interbelic - Negustorii de stele (III) Arhivat în 14 noiembrie 2011, la Wayback Machine., 19 aprilie 2010, Historia
Crăciunul interbelic - Cine e ciobanul din fotografie? (IV) Arhivat în 25 mai 2012, la Wayback Machine., 19 aprilie 2010, Florentina Țone, Historia
Cum sărbătoreau Bucureștii Nașterea Domnului Arhivat în 19 februarie 2014, la Wayback Machine., 18 decembrie 2011, Alina Stănculescu, Ziarul Lumina
Crăciunurile de altădată, la Curtea Regală, 24 decembrie 2008, Tudor Cires, Simona Lazar, Jurnalul Național
Crăciunuri Regale ca in povești, 24 decembrie 2007, Raluca Grintescu, Jurnalul Național
Sărbătorile de iarnă în Bucureștii de altădată Arhivat în 29 august 2014, la Wayback Machine., 29 decembrie 2010, Ziarul Lumina

Ignat (tăierea porcului)

Românii păstrează tradiția tăierii porcului la Ignat Arhivat în 8 august 2014, la Wayback Machine., 20 decembrie 2008, Diac. George Aniculoaie, Ziarul Lumina