Dan Turturică

jurnalist român

Dan Cristian Turturică conduce, începând din august 2019, siteul de știri Universul.net. Între noiembrie 2015 și februarie 2019 a fost redactorul sef al siteului digi24.ro. Între 2006 și 2015 a fost redactorul șef al celui mai longeviv cotidian din România - „România liberă”. Având o activitate de aproape 25 de ani în presa scrisă, el a mai condus săptămânalul „Prezent” (2005-2006) și cotidianul "Evenimentul zilei" (2000-2005).

Înainte de a deține aceste funcții, el a fost corespondent special al ziarului „Ziua” în SUA, timp de aproape trei ani, timp în care și-a obținut Masterul în Mass Comunicații la Universitatea California. A debutat ca reporter în 1990, la săptămânalul „Expres”, condus de Cornel Nistorescu. Dan Cristian Turturică a desfășurat activități și în domeniul televiziunii, el fiind unul dintre producătorii și prezentatorul emisiunii "Reporter Incognito", difuzată între 2002 și 2004 de postul "Prima TV". De asemenea, a moderat talk-show-urile "Prim Plan" (TVR) și "Arena Media" (Realitatea TV).

Momentul în care a intrat în atenția opiniei publice a fost cel în care a fost demis de conducerea trustului "Ringier" din funcția de redactor-șef al cotidianului „Evenimentul zilei”. Presa internațională a relatat pe larg acest conflict, care a escaladat prin demisia în semn de solidaritate cu Turturică a 80 de redactori ai celui mai combativ cotidian românesc la acea dată, precum și prin proteste de stradă în fața ambasadei Elveției. Iată ce a scris mass-media internațională despre acest incident catalogat ca unul dintre cele mai grave atacuri impotriva libertății presei din România: