Dantelăreasa (film din 1977)

film din 1977 regizat de Claude Goretta
Acest articol se referă la filmul din 1977. Pentru alte sensuri, vedeți Dantelăreasa (dezambiguizare).
Dantelăreasa
La Dentellière
1977-Dantelareasa w.jpg
Afișul românesc al filmului
Titlu originalLa Dentellière
Genfilm dramatic
RegizorClaude Goretta
AutorClaude Goretta[*]  Modificați la Wikidata
ScenaristClaude Goretta
Pascal Lainé
Bazat peromanul omonim a lui
Pascal Lainé
ProducătorDaniel Toscan du Plantier
Director de imagineJean Boffety
MontajJoële van Effenterre
MuzicaPierre Jansen
DistribuțieIsabelle Huppert
Yves Beneyton
Renate Schroeter
Annemarie Düringer
Premiera27 mai 1977 (Franța)
Durata107 minute
Film color
ȚaraFranţa Franța
RFG RFG
Elveţia Elveția
Filmat înParis  Modificați la Wikidata
Limba originală franceză
Disponibil în românăsubtitrat
NominalizăriCésar pentru cea mai bună actriță  Modificați la Wikidata
Prezență online

Dantelăreasa (titlul original: în franceză La Dentellière) este un film dramatic francez, realizat în 1977 de regizorul Claude Goretta, după romanul omonim a scriitorului Pascal Lainé câștigător al Premiului Goncourt în 1974, protagoniști fiind actorii Isabelle Huppert, Yves Beneyton, Renate Schroeter, Annemarie Düringer.

ConținutModificare

  Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Beatrice, timidă și foarte sensibilă are 18 ani, nu a avut niciodată iubit și lucrează ca stagiară în curs de formare într-un salon de coafură din Paris. Locuiește cu mama ei, vânzătoare la un mic magazin. Tatăl părăsise familia cu mult timp în urmă. Singura ei prietenă este colega ei de serviciu, Marylène, puțin mai în vârstă decât ea. Din multe puncte de vedere, este exact opusul lui Beatrice, extrovertită, plină de viață și de trei ani are o relație cu un bărbat căsătorit. În prezența lui Beatrice, acesta o sună la telefon și încheie relația cu ea. Marylène afectată de hotărârea lui, încearcă să se arunce pe fereastră, dar este oprită de Beatrice. Apoi, cele două prietene decid să plece împreună în vacanță în stațiunea maritimă Cabourg, în Normandia. Într-o discotecă, Marylène cunoaște un american și se mută în apartamentul său, lăsând-o pe Beatrice singură. Béatrice cunoaște și ea pe terasa unei cofetării un tânăr parizian cam inhibat, François, student la filozofie. Reținută la început, după câteva îintâlniri, devin tot mai apropiați.

Întorși la Paris, se mută la François în locuința sa de student. Cunoaște pe Marianne și Gérard, și alți colegi și prieteni ai lui François iar la întâlnirile cu ei unde purtau discuții intelectuale, Béatrice rămâne mereu tăcută. François observând asta, încearcă să o convingă să se înscrie la cursuri și să-și dezvolte personalitatea, pentru că știe că este inteligentă. O prezintă părinților săi tipic burghezi, dar le ascunde că prietena sa este doar o viitoare coafeză, fiindu-i rușine de asta, deși tatălui, fata i-a făcut o impresie bună. Întorși la Paris, François incapabil să o înțeleagă cu adevărat și să o accepte, rupe legătura cu ea. Béatrice se întoarce la mama ei unde se închide și mai mult în sine, nu mănâncă și din cauza iubirii eșuate este tot mai apatică. Nici cu prietena ei nu mai ține legătura. François pe de altă parte, le-a povestit prietenilor că desparțirea a decurs bine, Béatrice acceptând absentă și neluând nici o poziție de apărare.

După ce Béatrice se prăbușește pe stradă, este dusă la spital și internată în final la secția de psihiatrie. François află de la mama lui Béatrice despre ce s-a întâmplat. Însoțit de prietenii săi Marianne și Gérard, o vizitează la spital. Pare o stafie, slabă și palidă. La întrebarea lui, îi răspunde că are un nou prieten și că împreună au fost în Grecia, să viziteze morile albe de vânt. După ce și-a luat rămas bun, întors la mașină și așteptându-și prietenii care în timpul vizitei sale l-au așteptat bând o cafea, François izbucnește în lacrimi.

Béatrice s-a îndreptat încet spre camera de zi, unde a reluat lucru de mână să croșeteze mai departe, în fața unui perete pe care erau atârnate câteva placarde cu mori de vânt albe, din Grecia.

Filmul se termină cu citatul: „El a trecut pe lângă ea fără să-și dea seama că era acolo. Pentru că a fost una dintre cele care nu se face remarcată, care nu vrea să fie cercetată, la care trebuie să privești atent. În trecut, un pictor ar fi imortalizat-o într-o pictură de gen, în postură de spălătoreasă, sacagioaică sau dantelăreasă.”

DistribuțieModificare

Premii și nominalizăriModificare


Vezi șiModificare

Legături externeModificare