Wikipedia

Deportările sovietice din Letonia

Deportările sovietice din Letonia au fost o serie de depărtări în masa din Letonia în 1941 și 1945–1951, în timpul cărora aproximativ 60.000 de letoni au fost exilați în regiuni îndepărtate inospitaliere ale Uniunii Sovietice. Sovieticii ocupaseră țara prima oară în 1940 și a doua oară în 1944/1945.[1] Deportări similare au fost organizate în același timp de regimul sovietic în vecinii baltici din Estonia și Lituania.

Contextul istoric

modificare

În conformitate cu Protocolul adițional secret la Tratatul de neagresiune dintre Germania și URSS, statele baltice (Estonia, Letonia, Lituania și Finlanda), precum și România aparțineau „zonei de influență” sovietice. După învadarea Poloniei, URSS a obținut din partea țărilor baltice dreptul să plaseze garnizoane sovietice puternice în porturile cheie. Victoria din iunie 1940 a Germaniei a provocat o situație în care toată atenția și forțele armate ale marilor state europene au fost deviate spre vest și au permis ocuparea statelor baltice, astfel încât toate aceste țări au ajuns să fie sub controlul comuniștilor [2][3][4][5][6][7].

Deportările

modificare

Pe lângă mutările forțate de populație de mai mică amploare, principalele valuri de deportare au fost:

Articole principale: Deportarea din iunie și Operațiunea Priboi.
  • Deportarea din iunie de pe 14 iunie 1941 a aproximativ 14.000–15.500 de oameni și a familiilor lor, inclusiv a copiilor mai mici de 10 ani.[8][9] This wave of deportations was mostly directed at the local Latvian and minority intelligentsia and political-social-economic elite, labeled by the Soviet security services as "suspect and socially alien elements".[10][11] Out of all the deportees, approximately 5,000 or around 34%-40% of the total number died in exile, on the journey or in executions;[12]
  • A doua deportare (Operațiunea Priboi) de pe 25 martie 1949, când 42.113–43.000 de oameni au fost deportați.[13][14] De data aceasta, victimele au fost în mare parte țărani individuali, împreună cu membrii familiilor lor, care refuzau să se alăture fermelor colective nou înființate (colhoz) și au fost incluse în 1947 pe listele "culacilor, precum și membri și susținători ai rezistenței armate antisovietice.[15][16] Of the total number of deportees, more than 5000 people died in exile.[12]Deportările din 1944 sunt uneori tratate separat.[17][18]

Oamenii din Letonia au fost în mare parte relocați în Regiunile Amur, Tomsk, și Omsk.Mai multe deportări la scară mai mică au avut loc în timpul ocupației sovietice, în special a etnicilor germani, apatrizilor din Riga și Martorilor lui Iehova. După destalinizare, internarea în lagăre a fost o pedeapsă rezervată persoanelor angajate în activități „antisovietice”.[12]

Comemorare

modificare

În memoria celor uciși și răniți în timpul deportării, a fost ridicat un monument în Regiunea Tomsk[19], în gara gara Tornakalns [20] și alte locuri. În total, în Letonia există 539 de locuri de comemorare dedicate victimelor represiunii și deportării. [21].

Comemorarea victimelor deportării sovietice este sacră și face parte din memoria culturală a țărilor baltice.[21]. În memoria zilei de 25 martie 1949, când peste 42 de mii de locuitori din Letonia au fost deportați, 25 martie este sărbătorită anual în Letonia drept „Ziua Comemorării Victimelor Genocidului Comunist”. Tot în mod asemănător, este comemorată ziua 14 iunie, ziua deportărilor din 1941 [13].

Note

modificare
  1. ^ Kaprāns, Mārtiņš. „The Tradition of Deportation Commemoration”. Museum of the Occupation of Latvia (în engleză). Accesat în . [nefuncțională]
  2. ^ Baltic states: Soviet occupation | Britannica.com
  3. ^ O'Connor, Kevin C. (). The History of the Baltic States (în engleză) (ed. Second edition). ABC-CLIO. p. 298. ISBN 9781610699150. 
  4. ^ Giner, Alfons Cucó (). El despertar de las naciones: La ruptura de la Unión Soviética y la cuestión nacional (în spaniolă). Universitat de València. p. 306. ISBN 843703938X. 
  5. ^ Antonovica, Arta (). Comunicación e imagen de los países bálticos en España a través de la técnica del discurso periodístico (în spaniolă). Librería-Editorial Dykinson. p. 258. ISBN 9788490315453. 
  6. ^ 1940—1941, Conclusions // Estonian International Commission for Investigation of Crimes Against Humanity
  7. ^ „Ministry of Foreign Affairs of Latvia: The Occupation of Latvia: Aspects of History and International Law”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  8. ^ Schwartz, Katrina Z. S. (). Nature and National Identity After Communism: Globalizing the Ethnoscape (în engleză). University of Pittsburgh Pre. pp. 54–56. ISBN 978-0-8229-7314-0. 
  9. ^ Donald, Stephanie; Brūveris, Klāra (), Hemelryk Donald, Stephanie; Wilson, Emma; Wright, Sarah, ed., „The Lost Children of Latvia: Deportees and Postmemory in Dzintra Geka's The Children of Siberia”, Childhood and Nation in Contemporary World Cinema: borders and encounters (în engleză), New York: Bloomsbury Academic, pp. 63–88, ISBN 978-1-5013-1858-0, arhivat din original la , accesat în  
  10. ^ Rislakki, Jukka (). The Case for Latvia: Disinformation Campaigns Against a Small Nation : Fourteen Hard Questions and Straight Answers about a Baltic Country (în engleză). Rodopi. pp. 159.–161. ISBN 978-90-420-2423-6. 
  11. ^ Ellington, Lucien (). Eastern Europe: An Introduction to the People, Lands, and Culture (în engleză). ABC-CLIO. p. 134. ISBN 978-1-57607-800-6. 
  12. ^ a b c „Latvia - Repressions”. Latvia | Communist Crimes (în engleză). Estonian Institute of Historical Memory. Accesat în . 
  13. ^ a b „В Прибалтике вспоминают советскую депортацию - Новости политики, новости Европы”. EADaily (în rusă). . 
  14. ^ „Soviet Mass Deportations from Latvia”. Ministry of Foreign Affairs of Latvia. . Accesat în . 
  15. ^ Ph.D, Kevin C. O'Connor (). The History of the Baltic States, 2nd Edition (în engleză). ABC-CLIO. pp. 178;179. ISBN 978-1-61069-916-7. 
  16. ^ Schwartz, Katrina Z. S. Nature and National Identity After Communism: Globalizing the Ethnoscape (în engleză). University of Pittsburgh Pre. pp. 54.–56. ISBN 978-0-8229-7314-0. 
  17. ^ McDowell, Linda (). Hard Labour: The Forgotten Voices of Latvian Migrant 'Volunteer' Workers (în engleză). Routledge. p. 177. ISBN 978-1-134-05714-6. 
  18. ^ The Baltic Review #1-3 (în engleză). Committees for a Free Estonia, Latvia, and Lithuania. . p. 37. 
  19. ^ „Памятник латышам, депортированным из Латвии в 1941 и 1948 годы и умершим в ссылке на территории Каргасокского района Томской области - Мемориальный Музей”. nkvd.tomsk.ru. Accesat în . 
  20. ^ „Памятник гражданам Латвии, депортированным 14 июня 1941 г. : железнодорожная станция Торнякалнс : Латвия, г. Рига : Памятники и памятные знаки жертвам политических репрессий на территории бывшего СССР :: База данных :: Программа Память о бесправии :: Сахаровский центр”. www.sakharov-center.ru. Accesat în . 
  21. ^ a b Latvijas Okupācijas muzejs, Мартиньш Капранс (Mārtiņš Kaprāns), Мартиньш Капранс (Mārtiņš Kaprāns). „Традиция памяти о депортациях в Латвии”. Latvijas Okupācijas muzejs (în rusă). Accesat în . [nefuncțională]

Vezi și

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Deportările_sovietice_din_Letonia&oldid=16227638