Wikipedia

Dhimitër Beratti

politician albanez
Dhimitër Beratti
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Corcea, vilayetul Janina⁠(d), Imperiul Otoman Modificați la Wikidata
Decedat (81 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Roma, Italia Modificați la Wikidata
Cauza decesuluiaccident rutier[*]​ Modificați la Wikidata
Cetățenie Albania Modificați la Wikidata
Ocupațiejurnalist
politician
diplomat Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materUniversitatea din București
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Dhimitër Beratti sau Dhimitër Berati (pronunțat ðimitəɾ bɛɾati; n. , Corcea, vilayetul Janina⁠(d), Imperiul Otoman – d. , Roma, Italia)[2][3][a] a fost un jurnalist, avocat, diplomat și om politic albanez.[4]

În calitate de reprezentant al albanezilor din România, s-a implicat în luptele pentru independența albanezilor și apoi în viața politică a Albaniei, care a devenit independentă în 1912. Începând din anii 1910, și-a slujit țara ca diplomat și funcționar în cadrul Ministerului de Externe. În perioada 1934-1936 a îndeplinit funcția de ministru al economiei naționale. În martie 1936 a încheiat un nou acord economic italo-albanez care, deși a pus capăt unei perioade de cinci ani de tensiune între cele două state, a deschis calea aspirațiilor de hegemonie italiană asupra Albaniei. În anii 1941-1942, în timpul ocupației italiene, a îndeplinit funcția de ministru al culturii.

Biografie modificare

S-a născut în orașul Korçë la 15 octombrie 1888[5] (sau, după alte surse, la 15 octombrie 1886).[4] A început școala în orașul natal.[4] Familia sa, care era de etnie aromână și de religie ortodoxă, a emigrat apoi în România când el era copil, iar tânărul Beratti a absolvit studii de drept și științe politice la Universitatea din București.[3][4][6][7] A fost implicat în activitatea patriotică a coloniei albaneze din România, militând pentru dreptul la autodeterminare al poporului albanez. În anul 1907 s-a întors în patria sa, unde a devenit profesor de limba albaneză și director al unei școli serale.[6]

În 1908 a fost unul din membrii fondatori ai societății patriotice albaneze „Dituria” („Cunoașterea”) din Korçë. A participat ca sufleor la reprezentația scenică a piesei de teatru Besa a lui Sami Frashëri în 13 decembrie 1909. În același an a luat parte la Congresul de la Elbasan (cu privire la instituirea educației în limba albaneză în școlile de pe teritoriul vilaietelor albaneze), iar în 1910 la Congresul al II-lea de la Manastir.[5][4]

Dhimitër Beratti a participat la 5 noiembrie 1912 la întâlnirea organizată de Ismail Qemali și Luigj Gurakuqi⁠(d) cu reprezentanții societăților patriotice albaneze din București, întâlnire în care s-a discutat problema statalității albaneze. A fost ales delegat al coloniei albaneze din București la Adunarea Națională de la Vlorë și, împreună cu ceilalți delegați, l-a însoțit pe Ismail Qemali pe drumul spre Albania. El a semnat acolo Declarația de Independență a Albaniei (28 noiembrie 1912)[4][6][8][9] cu numele „D. Beratti”.[5][4] În perioada următoare Beratti a lucrat pentru primul guvern albanez format sub conducerea lui Ismail Qemali. În calitate de angajat al Ministerului Afacerilor Externe, a fost secretar responsabil cu relațiile cu misiunile diplomatice de la Vlorë și a făcut parte din delegația Albaniei la Conferința de la Londra din 1913, care a recunoscut independența Albaniei și a stabilit granițele noului stat, iar începând din 24 august 1913 a redactat ziarul politic guvernamental Përlindja e Shqipnies („Renașterea Albaniei”), care apărea cu o frecvență săptămânală. În perioada 1913-1914 a fost director general al spitalelor din Albania.[6][8][9] A fost, de asemenea, secretar al organizației Pleqësisë.[4]

S-a întors la București în 1914, după căderea guvernului condus de Ismail Qemali, și a trăit în România în timpul Primului Război Mondial. Și-a continuat activitatea politică în această perioadă în calitate de secretar al coloniei albaneze din România.[4] A reintrat în viața politică a Albaniei abia după sfârșitul războiului și a participat ca secretar al delegației albaneze la Conferința de Pace de la Paris (1919), rămânând în capitala Franței până în 1921. În această perioadă a publicat, de asemenea, două cărți mici în limbile engleză și franceză: Albania and the Albanians (Paris, 1920) și La question albanaise (Paris, 1920), în care a adunat studii cu privire la istoria și obiectivele politice ale albanezilor.[4][10] După încheierea tratatelor de pace, a rămas mai departe la Paris pe post de consilier al Ambasadei Albaniei din 1921 până în 1922. După întoarcerea sa, a urcat în ierarhia Ministerului Albanez al Afacerilor Externe. În 1922 a fost pentru o scurtă perioadă prim secretar al ministerului, iar din 1922 până în 1924 a fost directorul Direcției Politice; în anul 1923 a participat la lucrările Comisiei Internaționale de Frontieră de la frontiera albanezo-iugoslavă.[2][9] În iulie 1924 a fost numit secretar general adjunct al Consiliului de Regență, iar din 1924 până în 1925 a fost consul general al Albaniei la Sofia. În anul 1925 a revenit în centrala Ministerului de Externe, fiind repartizat mai întâi în Comisia Internațională de Frontieră (de data aceasta pentru a clarifica problemele cu privire la granița albanezo-greacă), iar apoi fiind numit pentru a doua oară ca director al Direcției Politice (1929-1932).[9][11] În 1930 a fost delegatul Albaniei la Liga Națiunilor[4] În perioada 1932-1934 a fost secretar general în Ministerul Afacerilor Externe.[9][11]

A îndeplinit funcția de ministru al economiei naționale (15 iunie 1934 - 7 noiembrie 1936) în guvernele conduse de Pandeli Evangjeli și Mehdi Frashëri⁠(d) și a fost, în paralel, pentru o scurtă perioadă și ministru al educației (31 august - 16 octombrie 1935).[9][12] Sarcina sa principală a fost reluarea negocierilor economice și financiare dintre cele două țări ca urmare a relaxării relațiilor bilaterale albanezo-italiene în 1935. Cele două părți au semnat în 19 martie 1936 la Roma un acord economic, comercial și financiar, care a pus capăt unei perioade de cinci ani de tensiune între cele două țări și a impulsionat redresarea economică a Albaniei, dar în schimb, printr-o clauză secretă a acordului, Italia a preluat administrarea portului Durrës și a dobândit astfel un rol important în activitățile financiare și de comerț exterior ale Albaniei.[13][14] Și-a continuat cariera profesională ca secretar general în Ministerul Afacerilor Externe din 1936 până în 1937, iar în perioada 1937-1939 a fost ambasador plenipotențiar al Albaniei la Roma.[11]

După ocuparea Albaniei de Italia Fascistă în aprilie 1939, a lucrat mai întâi ca funcționar la Oficiul de Lichidare a Întreprinderilor, iar în aprilie 1940 a contribuit la înființarea Institutului Regal de Studii Albaneze.[15][16] În perioada 3 decembrie 1941 - 4 ianuarie 1943 a fost ministru al culturii naționale în guvernul proitalian condus de Mustafa Kruja⁠(d).[9][17] A renunțat apoi la activitatea politică în favoarea unei poziții mai profitabile de membru în consiliul de administrație al unei companii agrare și comerciale.[9]

Beratti a părăsit Albania după demisia guvernului progerman al lui Rexhep Mitrovica⁠(d) în iunie 1944, chiar înainte de încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, și s-a stabilit la Roma, unde a locuit pentru tot restul vieții sale.[4] A scris articole în principal pentru revista Shenjëzat (în italiană Le Pleiadi) și a alcătuit lucrarea în două volume intitulată Shqipëria („Albania”), care a rămas sub formă de manuscris.[9][11] În anul 1969 a participat la festivitățile organizate la New York de societatea albaneză „Vatra”.[4] A murit la Roma în urma unui accident rutier la 8 septembrie 1970, la vârsta de 81 de ani.[4][5][9][10]

Recunoașterea meritelor sale modificare

În semn de apreciere a legăturilor sale cu românii și România, unde a locuit câțiva ani, regele Carol al II-lea l-a decorat în 1932 cu Ordinul Coroana României în grad de Mare Ofițer.[4]

În 1992, cu prilejul aniversării a 80 de ani de independență, a fost distins postum cu Ordinul „Pentru activități patriotice” cl. I.[4] Cu ocazia aniversării a 100 de ani de independență, președintele Albaniei i-a decorat post-mortem cu Ordinul „Onoarea națiunii” pe toți semnatarii Declarației de Independență, prin decretul nr. 7574 din 26 iunie 2012.[4]

Notă explicativă modificare

^Elsie⁠(d) menționează în mod greșit că Beratti s-ar fi născut în anul 1896, caz în care ar fi avut doar 16 ani la vremea Adunării Naționale de la Vlorë din 1912, și că ar fi murit la 6 septembrie 1970.[3][10]

Lucrări publicate (selecție) modificare

Dhimitër Beratti a publicat mai multe cărți cu caracter istoric și politic, printre care: [4]

  • Albania and the Albanians: The Albanian question before the House of Commons. Paris: Librairie Chapelot. [1919]. 69 p.
  • La question albanaise: Études recueillies. Paris: Imprimerie «Henri Diéval». [1919]. 112 p.
  • Shënime historike („Note istorice”). 1931.
  • Qëllimi dhe organizimi i Lidhjes së Kombeve („Scopul și organizarea Ligii Națiunilor”). 1937.
  • Shqipëria më 1937 („Albania în 1937”). 1937.

A scris mai multe articole despre istoria și cultura albaneză în revista Shenjëzat, care a fost publicată la Roma.[4]

Note modificare

  1. ^ a b c d Katalog der Deutschen Nationalbibliothek, accesat în  
  2. ^ a b Dervishi (2012), pp. 88–89.
  3. ^ a b c Elsie (2013), pp. 36–37.
  4. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s Bahir Avdiko, ed. (), Ligjvënësit Shqiptarë (1912-2017). Dhe firmëtarët e aktit të pavarësisë (PDF), Tirana: Kuvendi i Shqipërisë, pp. 16, 24–25, ISBN 978-9928-166-76-0, arhivat din original (PDF) la , accesat în  
  5. ^ a b c d Gezim Llojdia (), Dhimitër Berati – firmëtar, drejtori i parë i gazetës së qeverisë së Vlorës "Përlindja e Shqipërisë" [Dhimitër Berati - semnatar, primul director al ziarului guvernamental „Përlindja e Shqipërisë” din Vlorë] (în albaneză), Gazeta Republika, arhivat din original la , accesat în , Dhimitër Berati lindi më 15 tetor të vitit 1888 në Korçë, ishte atdhetar, politikan e publicist shqiptar. Përfundoi në Rumani Fakultetin e Shkencave Politike dhe atë juridik. Pas vitit 1905 kthehet në Korçë, ku punon si mësues në shkollën e parë shqipe të Korçës. Anëtar i klubit patriotik "Dituria" të Korçës që në themelimin e tij më 1908. Më 13 dhjetor 1909, merr pjesë në shfaqjen e dramës "Besa" si sufler. Po këtë vit merr pjesë në Kongresin e Elbasanit, kurse më 1910në Kongresi i dytë i Manastirit. Nga të parët pjesëmarrës në mbledhjen e hotel "Kontinental"-it në Bukuresht. Zgjidhet delegat i kolonisë shqiptare të Bukureshtit. Ka firmuar aktin historik të shpalljes së pavarësisë, me siglën "D. Beratti", në emër të kolonisë së Bukureshtit... 
  6. ^ a b c d Dervishi (2012), p. 88.
  7. ^ Halimi (2014), pp. 310–311.
  8. ^ a b Pearson (2004), p. 30.
  9. ^ a b c d e f g h i j Elsie (2013), p. 37.
  10. ^ a b c Elsie, Robert (). Historical dictionary of Albania. Scarecrow Press. p. 67. ISBN 978-0-8108-4872-6. Accesat în . 
  11. ^ a b c d Dervishi (2012), p. 89.
  12. ^ Dervishi (2012), pp. 22-23, 89.
  13. ^ Pearson (2004), pp. 378–379.
  14. ^ Halimi (2014), pp. 311, 315.
  15. ^ Dervishi (2012), pp. 26-27.
  16. ^ Elsie (2013), p. 283.
  17. ^ Dervishi (2012), pp. 27, 88-89.

Bibliografie modificare

  • Dervishi, Kastriot (). Kryeministrat dhe ministrat e shtetit shqiptar në 100 vjet: Anëtarët a Këshillit të Ministrave në vitet 1912–2012, jetëshkrimet e tyre dhe veprimtaria e ekzekutivit shqiptar. Tirana: Shtëpia Botuese 55. ISBN 9789994356225. 
  • Elsie, Robert (). A biographical dictionary of Albanian history. Londra - New York: Tauris. ISBN 978-1-78076-431-3. 
  • Halimi, Redi (). „A liberal government in King Zog's Albania? Mehdi Frashëri and the Cabinet of the "Young" (1935–1936)”. Südost-Forschungen. Vol. 73. pp. 306–330. 
  • Pearson, Owen (). Albania and King Zog: Independence, republic and monarchy 1908–1939. Albania In the Twentieth Century. Londra - New York: Centre for Albanian Studies. ISBN 1845110137. 
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Dhimitër_Beratti&oldid=15851077