Dinastia Șișman

Stema dinastiei Șișman (de Conrad Grünenberg)''

Țară Principatul Vidinului
Principatul Cărvunei
Țaratul Tărnovului
Principatul Valonei
Țaratul Vidinului
Principatul Seresului
Titluri Cneaz, Țar, Despot
Întemeietor Prințul Șișman al Vidinului
Ultimul monarh Prințul Rostislav Stratimirovic
Înființare 1280
Desființare 1686
Etnicitate bulgară, parțial vlahă sau cumană(?)


Șișman (în bulgară Шишман), Șișmanizi sau Șișmanovți (în bulgară Шишмановци), a fost o dinastie bulgară din Evul Mediu, având și origini vlahe.[1]

Arborele genealogic al familiei Șișman

Dinastia Șișman a domnit în timpul Țaratului Vlaho-Bulgar timp de un secol, începând în 1323 și până în 1422, când acesta a fost cucerit de Imperiul Otoman. Șișmanizii au avut legătură cu dinastia precedentă (Dinastia Asăneștilor) și potrivit istoricului din Ragusa, Lucaric, aceștia au fost precedați de Dinastia Terter.[2]

Membrii dinastiei

modificare

Cei mai cunoscuți membri ai dinastiei au fost:
Ramură principală:

Din ramura lui Stratimir:

  1. ^ Prima soție a lui Ioan Alexandru al Bulgariei, Teodora a Valahiei și alți membri ai dinastiei au fost vlahi. Unii istorici români cred că Șișman, întemeietorul dinastiei, având rădăcini în Vidin (unde exista o majoritate vlahă), era și el vlah.
  2. ^ În opinia lui Palmen Pavlov, Șișman al Vidinului, fondatorul dinastiei Șișman, ar fi fost fratele lui George I al Bulgariei, primul membru al dinastiei Terter, acesta venind din Regatul Ungariei la conducerea Bulgariei după 1241.

Bibliografie

modificare
  • Matei Cazacu, Dan Ioan Mureșean: Ioan Basarab, un domn român la începuturile Țării Românești, Editura Cartier, 2013, ISBN 978-9975-79-807-5.
  • Petar Nikolov-Zikov, Dinastiyata na Sracimirovci, New Bulgarian University, 2012, ISBN 978-954-535-702-2

Legături externe

modificare

  Materiale media legate de Dinastia Șișman la Wikimedia Commons