Discuție:Emil Șimăndan

Pagina Emil Șimăndan a fost propusă anterior pentru ștergere, dar discuția a dus la păstrarea ei. Puteți consulta discuția respectivă pentru eventualele comentarii relevante.

Valoare vs. Notabilitate

Am găsit niște rânduri care spun ceea ce e de spus despre acest domn. Satisfacția mea constă în faptul că am știut întotdeauna acest lucru, dar nu am avut sursă:

Emil Șimăndan este un nume în jurnalistica a­rădeană. Făcând parte din pleiada celor care au început „munca la foaie” cu mult înainte de 1989, n-a dezarmat nici după învolburarea din Decembrie, găsindu-și un loc oarecum obscur, dar cu atât mai persistent în peisajul jurnalistic local postevenimente.

Specializat în jurnalismul cultural, a găsit mai mereu acele oportunități și personaje care i-au apreciat hărnicia și ușurința cu care trecea peste aspectele mai puțin onorabile ale vieții într-un oraș nu foarte mare, nu foarte hotărât și nu foarte ahtiat după cultură și alte prostii de acest gen. Imediat după 1989 oportunitățile s-au înmulțit subit și patologic, Șimăndan transformându-le rapid în cărți din ce în ce mai groase și copertate din ce în ce mai strălucitor.

În dicționarul jurnaliștilor arădeni apar nenumărate personaje care n-au semnat în viața lor altceva decât facturi, chitanțe și cecuri. Eventual, rapoarte și dări de seamă. Faptul că sunt patroni de presă sau lideri de instituții care împart banii nu-i face jurnaliști, așa cum colaboratorul activist suferind de logoree și alte frustrări conexe nu devine jurnalist nici după douăzeci de ani de scrisori către redacție.

Jurnalistul nu se definește prin anii pe care i-a lucrat într-o redacție sau numărul articolelor publicate, ci prin valoarea profesională a contribuțiilor sale.

Neglijarea acestui adevăr duce la rezultate stupefiante: aflăm din dicționar că din „tezaurul” jurnalistic arădean, pe lângă Slavici, Schwartz, Bănescu, Doinaș și alții, face parte și Paul Everac. Este adevărat, înainte de a deveni șeful de protocol al Prezidiului Marii Adunări Naționale în 1956, Everac a fost înregistrator, contabil și director de filială CEC la Arad. Nu e glumă: semna chitanțe la Arad și nu articole!

Desigur în zilele noastre avem libertatea cu toții să ne imaginăm analiști, comentatori și publiciști, internetul ne oferă această posibilitate, dar nici măcar această invenție colosală nu reușește să facă dintr-un grafoman infatuat un jurnalist. Nu este posibil să-i pomenești împreună pe Ioan T. Morar (nu că ar fi fost jurnalist arădean) cu învățătorul din Șomoșcheș, Ioan I. Nagy, respectabil în ceea ce face pentru comunitatea în care trăiește, dar atât de departe de jurnalism ca Șomoșcheșul de Ierusalim.

Cu mulțumiri lui Lajos Notaros, Un dicționar mai mult decât ratat (Emil Șimăndan, Dicționarul jurnaliștilor arădeni, Editura „Gutenberg Univers”, Arad, 2011), Revista Arca, nr. 7-8-9, 2014, p. 198-202. --Silenzio (discuție) 16 februarie 2015 16:02 (EET)