Discuție:Facultatea de Litere a Universității din București

Ultimul comentariu: acum 16 ani de AdiJapan în subiectul „Profesor Doctor”

„Profesor Doctor”

modificare

Pentru cei care nu știu, a spune „Profesor Doctor Cutărescu” e pleonastic și frizează ridicolul. Nu poți fi profesor universitar fără a fi mai întîi doctor în domeniul respectiv. În plus, în ziua de azi doctoratul aproape că a intrat în procesul normal de învățămînt, deci acel „Doctor” din titulatură este nu doar superfluu ci, prin sugestia că ar putea exista și profesori fără doctorat, chiar jignitor.

Dar în stilul de redactare caracteristic unei enciclopedii numele nu se scriu cu titluri academice sau onorifice. Universitarii trebuie și ei trecuți numai cu numele. Așa cum spunem „Sextil Pușcariu”, fără a-i împodobi numele cu titluri efemere, tot așa trebuie să procedăm la toate celelalte nume, măcar pentru a păstra proporțiile. Pînă și pe vremea comuniștilor numele lui Ceaușescu era trecut în enciclopediile de atunci fără alte brizbrizuri, chiar și fără ubicuul „tovarășul”, și nu văd de ce ne-am prosti acum. — AdiJapan  10 ianuarie 2008 08:06 (EET)Răspunde

Adresarea cu sau fără titluri depinde despre cine este vorba, despre persoana propriu-zisă sau despre funcția pe care o îndeplinește persoana în acel moment. Dacă vorbim despre Cutărescu ca persoană, normal că vorbim despre el fără titluri. Într-un articol biografic, titlurile sunt menționate o singură dată. Dacă există casetă, atunci IMHO s-ar admite menționarea și în casetă și în text, pentru ca cel ce parcurge doar caseta să nu creadă cumva că persoana n-are titlul, iar în text apar detaliile: când a obținut titlul, unde, în ce domeniu, titlul tezei, conducător științific etc.
Pe de altă parte, „profesor” are atât sens pofesional, cât și sens de grad. Doar n-o să spui „Domnule preparator”. Se subînțelege că o exprimare gen „Domnule profesor” în acest caz face referire la profesiune și IMHO este la fel de justificată cu cea în care un proaspăt absolvent este apelat de elevii săi cu „Domnule profesor”.
Dacă un asemenea profesor semnează un act, atunci acolo se trece titlul oficial suficient (adică nu toate, dacă are mai multe, ci cel semnificativ pentru act - de exemplu în procesele verbale ale examenelor se precizează gradul examinatorului) pentru a demonstra dreptul de semnătură al celui ce a semnat (funcția vorbește, nu persoana). Înainte de 1989 doctoratele erau extrem de greu accesibile și un asemenea titlu diferenția clar un profesor universitar de un profesor din învățământul preuniversitar. În Germania, titlul de Univ.Prof. este curent, însă ei sunt cam maniaci cu titlurile, vezi „Dr.Dr.”.
Deci titlul trebuie spus atunci când trebuie definită funcția persoanei, altfel nu. La adresarea normală se spune titlul scurt, cel mai înalt. De exemplu se spune „Domnule Academician Cutărescu", nu "Domnule Academician Profesor doctor în drept Cutărescu". În ocazii festive în onoarea respectivului se spun toate titlurile (cu virgulă/pauză între ele, normal).
Revenind la listele de personal, sigur că gradele înalte au doctorate, dar cele mici nu e sigur. Deși ar trebui, nu toți lectorii îl au. Cu atât mai puțin asistenții (unii însă îl au). Ignorarea titlului în acest caz prejudiciază deținătorul. Iar dacă îl pui la asistent și nu-l pui la profesor este cam... Deci, in liste (comparative) cine are un titlu IMHO trebuie pus (prescurtat, două litere și un punct, acolo, nu cred că deranjează chiar așa de tare). Însă tocmai din astfel de cauze nu-mi plac mie listele alea, prea sunt triumfaliste.
Problema pe care am ridicat-o se referă strict la articolele din Wikipedia. În corespondența personală sau oficială uzanțele sînt altele decît în enciclopedii.
Părerea mea este că în afară de menționarea titlurilor acolo unde ele sînt subiectul, de exemplu în articole biografice acolo unde se vorbește de circumstanțele acordării lor, titlurile nu au motiv să însoțească numele, nici măcar în liste. Este de prost gust să scrii că Profesor Doctor Icsulescu a făcut și a dres, dacă în alte articole spui că Albert Einstein a descoperit, Max Planck a calculat etc. Ca să nu se supere nimeni îl punem și pe Icsulescu în aceeași oală cu mari profesori precum Einstein și Planck și îl scriem doar cu numele. Din cîte știu eu, așa fac toate enciclopediile și lucrările științifice, în afară poate de cele de pe vremea lui Pazvante.
De altfel listele din articolul de față sînt prea minuțioase. Secțiunile despre catedrele facultății trebuie să vorbească în primul rînd despre profilul, activitatea și rezultatele remarcabile ale acelor catedre, pentru că asta le face relevante aici. Se pot da și numele persoanelor importante care activează sau au activat în cadrul catedrei, limitîndu-ne totuși la cei care merită cu adevărat menționați într-un articol de enciclopedie. Este cu totul lipsit de importanță (pentru Wikipedia) dacă asistentul Cutărescu și-a luat doctoratul sau nu, să fim serioși.
Trebuie să scriem articolele cu detașare și dintr-o perspectivă ceva mai istorică. Nu mai spun că peste un an Cutărescu o să-și ia totuși doctoratul, deci trebuie să actualizăm articolul...
În fond, aș pune o întrebare: există surse de încredere, independente de subiect, care să menționeze toate aceste cadre universitare? Pînă la urmă introducerea informațiilor în articole se face în funcție de verificabilitate. — AdiJapan  11 ianuarie 2008 11:30 (EET)Răspunde
Înapoi la pagina „Facultatea de Litere a Universității din București”.