Discuție:Galbeni (Nicolae Bălcescu), Bacău
Numele localității
modificareVăd că se insistă cu numele Trunk. Eu pun o întrebare simplă: a avut vreodată această localitate numele de Trunk?
Deocamdată văd versiunea Trunki (nu Trunk) în Schematismul Misiunii Catolice din 1850. În primul rând, acest schematism este o sursă primară. Deci, din start cade această opțiune.
În al doilea rând, Trunki este numele redat de misionarul respectiv (care era străin), nu că așa se numea localitatea atunci. Am dat exemplu la Cafenea cu Târgoviște care este marcat sub numele de Terwisch pe o hartă întocmită de Boethius, Nürnberg, în 1690, iar Bucureștiul a fost numit tot atunci Buchoresch!!! Asta nu înseamnă că așa s-a numit localitatea la vremea respectivă, ci așa l-a marcat/așa i-a zis cartograful respectiv. În cazul satului din Bacău, Trunki este doar forma menționată de misionar în acel schematism, nu că localitatea ar fi purtat vreodată acest nume. Ca să nu mai spun că relatările comunității de limbă maghiară este o formă ambiguă de menționare a unei surse. Și aceste relatări nu țin locul numelui oficial pe care-l poartă s-au l-ar fi purtat vreodată localitatea respectivă.
În al treilea rând, să scrii în articol „Trunki”, alias „Galbin” este cercetare originală. Deci, și această variantă cade.
În al patrulea rând, în limba maghiară galben se spune sarga (citit șargo). Deci, care e legătura?
Repet și aici precum am spus și la Cafenea. Este absolut justificată mențiunea unor denumiri în maghiară, germană sau într-o altă limbă la acele localități care au purtat cândva sau poartă acum aceste nume (Târgu Mureș, Odorheiul Secuiesc și multe altele). Au fost sau sunt nume oficiale care se regăsesc ca atare în surse de încredere. Trunk sau Trunki nu au fost niciodată nume oficiale într-o sursă de încredere. Sau dacă au existat vreodată nu au fost menționate de cineva ca atare în articol.
În consecință, consider că în acest caz nu se impune, nu se justifică folosirea mențiunii Trunk sau Trunki. 188.26.86.172 (discuție) 17 aprilie 2019 10:37 (EEST)
- Abia acum văd mizeria asta scrisă mai sus. Că „Trunki”, alias „Galbin” este cercetare originală e valabil doar în căpușorul sec al unora. [1] Evident, cartea fotografiată de mine este partinică, la fel și Lumina Creștinului și cărțile lui Coșa citate în articol, toate fiind publicate sub supravegherea Episcopiei de Iași. În rest, nu ne interesează cercetarea originală a anonimilor, ci ceea ce scriu cercetătorii. Despre WP:FCO i-a mai fost comunicat anonimului cu o altă ocazie.--Kunok Kipcsak (discuție) 29 februarie 2020 19:20 (EET)