Discuție:Istoria, adevărul și miturile (Note de lectură)
Atenție
modificareDeclarativ, conform autorului, stimulentul pentru scrierea unei a doua ediții a fost reprezentat de persistența opiniei lui Lucian Boia, exprimate în publicații ulterioare, potrivit căreia românii ardeleni nu ar fi dorit unirea.[6]
Atenție, Boia nu a zis asta. El s-a referit că au existat excepții de la regulă. Adică nu toți românii au dorit unirea, ceea ce e o afirmație de bun simț, pentru că nicăieri n-ai să vezi oameni convinși de un anumit lucru, adică sunt gică-contra. Asta e o răstălmăcire în genul presei aservite, precum cea de stat (Agerpress) sau marginală/alternativă a dreptei de care abundă articolul. Pe de altă parte, stânga internaționalistă care îl susține pe Boia are alte motive, mult mai meschine, să se ia de nimicuri de astea cu dorințele românilor la 1918.--Kun Kipcsak (discuție) 17 august 2020 07:42 (EEST)
Bae dă wae: nu vreau să par enervant, mai ales că e în construcție, dar zic și eu ce am văzut/auzit/citit: Stilul folosit de istoricul clujean este politicos și elegant. e cam contrazisă de Erwin Bureriu aici. Asta după ediția din 2002, apoi s-a simțit cu musca pe căciulă și probabil s-a mai cizelat în exprimare în ediția de acum câțiva ani. În Strategia folosită de Pop a necesitat mobilizarea unui volum impresionant de informații bibliografice și de lecturi colaterale nu se aplică tot după analiza scriitorului amintit.
Apoi, se cunoaște faptul că extrema dreaptă de la noi care pozează în „naționalistă”, „patrioată” întărâtă unioniștii și rusofobii din R. Moldova prin a le prezenta ca echivalent al rușilor pe... maghiari. De aceea eu unul aș fi mai precaut la afirmațiile lui Alexandru-Florin Platon. Moldovanii sunt hrăniți doar cu informații bine filtrate în ceea ce privește lumea academică, politică internă/externă, etc. de la noi.--Kun Kipcsak (discuție) 20 august 2020 12:08 (EEST)
Bai ză uei, cine e Erwin Lucian Bureriu și ce e Gândacul de Colorado ... !? Eu am ambele cărți, apropo. Dacă nu foloseați că argument textul abject din Gândac..., zău că nu ar fi existat acest articol.--Accipiter Gentilis Q.(D) 20 august 2020 14:51 (EEST) P.S. Ceea ce ați scris la pagina de discuții la ultimul (actual) capitol despre IAP nu este în regulă. Aveam două modalități de acțiune: fie să mă contrez cu dv. (dar nu ar fi ieșit nimic bun), fie să scriu acest articol. Cred că este evident ce am ales.
- Pe de altă parte știu prea bine că Pop a dat și el peste bord (e.g. exemplul de mai sus dat de dv.). Chiar în sursa pe care o folosesc acum autorul îl crirică pe Pop pentru că „prins de vîrtejul criticii, îl citește de mai multe ori infidel pe cel cu care polemizează, atribuindu-i sugestii (recte insinuări) care nu se regăsesc în textul criticat ”. O să modific totuși un pic, pentru a se înțelege mai clar că e vorba despre autorul Pop.
- Demersul de a scrie despre polemica lor e unul dificil. Sper să reușesc să scot din articolele pe care le-am găsit ca sursă cât mai multe.--Accipiter Gentilis Q.(D) 20 august 2020 14:56 (EEST)
Referitor la informațiile cu care sunt hrăniți basarabenii, dacă veți studia mai atent problema, s-ar putea să observați că sunt hrăniți cu informații mai multe și mai de calitate decât cele cu care suntem noi hrăniți, pe aici. Dar mă rog, nu fac un scop din a demonstra asta.--Accipiter Gentilis Q.(D) 20 august 2020 15:19 (EEST)
Și apropo de „marginală/alternativă a dreptei de care abundă articolul”, marginali-alternativii ăștia pe care i-am folosit până în prezent sunt:
- Alexandru-Florin Platon: Profesor universitar doctor, decan al Facultății de Istorie a UIAC Iași
- Voctor Neumann: Profesor universitar doctor, titular al cursurilor de Istorie modernă europeană si Istoriografie la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a UVT, Cercet. Șt. I la Inst. de St. Bănățene al Academiei Române
- Heinen Amin: profesor universitar la catedra de istorie moderna a Institutului de Istorie de la RWTH (Rheinisch-Westfalische Technische Hochschule) din Aachen
- Sorin Liviu Damean: profesor și șeful Catedrei de Istorie de la Univ. din Craiova.
- Nelu Zugravu: profesor universitar UIAC (istorie)
- Simona Mariana Corlan Ioan: Conf. Dr.,Univ. Buc., istoric
- Muzeul Brăilei „Carol I”
- Iuliu-Marius Morariu: PhD la UBB, editor șef la Astra Salvensis, membru al Institutului de Istorie Eclesiastică „Nicolae Bocșan” din Cluj-Napoca.--Accipiter Gentilis Q.(D) 20 august 2020 15:46 (EEST)
Voi mai folosi de asemenea următorii neinformați și alimentați cu informații filtrate:
- Conf. univ. Dr. Valentin Burlacu de la UPS ,,Ion Creangă” din Chișinău
- Prof. univ. dr. Nicolae Enciu, Inst. de istorie al AdȘ din Chișinău
- Marius Tărâță: Doctor în istorie, cercetător științific
- Gheorghe Cojocaru: Dr. Istorie, conduce Institutul de Istorie al Academiei de Științe, a RM.--Accipiter Gentilis Q.(D) 20 august 2020 15:54 (EEST)
Să vedem cine E. L. Bureriu: absolvent de filologie, reporter și redactor la studioul local RTV Timișoara, redactor la Orizont Timișoara, profesor de liceu, bibliotecar, director al unei firme de servicii pentru învățământ.--Accipiter Gentilis Q.(D) 20 august 2020 16:01 (EEST)
- M-am referit la secțiunea Lectură suplimentară. --Kun Kipcsak (discuție) 20 august 2020 18:19 (EEST)
- Iar referitor la Bureriu: nu l-am amintit cu pretenția de a fi pus în articol, ci de a fi la curent și cu o opinie din exteriorul clicii unde fiecare își face unul altuia recenzii pozitive la ultimele cărticici lansate.--Kun Kipcsak (discuție) 20 august 2020 18:24 (EEST)
- În rest, articolul e cât se poate de bun.--Kun Kipcsak (discuție) 21 august 2020 08:18 (EEST)
- Iar referitor la Bureriu: nu l-am amintit cu pretenția de a fi pus în articol, ci de a fi la curent și cu o opinie din exteriorul clicii unde fiecare își face unul altuia recenzii pozitive la ultimele cărticici lansate.--Kun Kipcsak (discuție) 20 august 2020 18:24 (EEST)
Am încercat, pe cât am putut, să nu intru în analiza a ceea ce susține fiecare dintre cei doi, fie Pop, fie Boia. Sunt de părere că, cea mai bună opinie se formează prin citirea celor două lucrări.--Accipiter Gentilis Q.(D) 25 august 2020 21:33 (EEST)
Și după cum a încercat fiecare, și s-a exprimat fiecare, ați blocat articolul IAP de circa 2 ani juma, și îl editează doar onor administratorii, că fraierii nu are logică! Adminii sunt mai egali, c-așa-i în democrație! 2A02:2F0B:4702:9600:48A:67A:9CD4:6D4B (discuție) 21 septembrie 2020 01:45 (EEST)