Discuție:Neptun, Constanța

Ultimul comentariu: acum 6 ani de Julieta39 în subiectul Sa fim mai neutri

Redirecționarea din "Neptun, Mangalia" spre "Neptun, Constanța" este conformă clasificării oficiale a nomenclatorului localităților din RSR, anexat legii 2/1968, care greșește față de regulile geografiei, conform cărora o localitate este o așezare cu locuitori permanenți: astfel, stațiunile balneare de vară, nelocuite și închise iarna, care administrativ sunt cartiere ale Constanței sau Mangaliei, sunt în acest nomenclator înregistrate ca „localități” deși nu sunt permanent locuite, ci sunt doar cartiere (stațiuni balneoclimaterice) ale municipiilor Constanța sau Mangalia. Aceste greșeli se explică, printre altele, și prin faptul că Societatea Română de Geografie fusese desființată în perioada comunistă. --Spiridon Ion Cepleanu (discuție) 15 mai 2014 16:41 (EEST)Răspunde

Sa fim mai neutri modificare

Domnilor din „gașca PACA-Hospodariatul Melteniei” versus Pafsanias. Hai fără furtuni într-o băltoacă. Sunt două PDV, -al nomenclatorului localităților din RSR, conform legii 2/1968, pentru care stațiunile sunt „sate”, și -al societății române de geografie care consideră că un „sat” este o așezare cu locuitori permanenți (au sau nu stațiunile locuitori permanenți, asta nu știu, dar cert este că administrativ sunt cartiere ale municipiilor Constanța sau Mangalia). OK. Eu cred că nu este vorba nici de „greșeli” nici de „vandalism” nici de „batjocură” (mai degrebă de diletantism). Este vorba doar de două PDV independente de sentimentele susținătorilor respectivi. PDV pe care le putem prezenta ne-peremptoriu, corectându-ne sau completându-ne unii pe alții în mod calm. Adevărata batjocură există, dar nu aici, nu la „hospodariatul” satiric, care nu are pretenții, ci în zona istorică, religioasă și politică a Wikipediei, unde este „babană” batjocura propagandiștilor față de enciclopedie. --77.81.17.151 (discuție) 24 iulie 2017 11:42 (EEST)Răspunde

Nici acolo. Ci în multe dintre sursele secundare, inclusiv cele clasificate "de încredere"... dar nu mai puțin supuse ideologiilor, criteriilor, ocultărilor din epocile respective. Cele primare fiind "cercetare originală", trebuie să acceptăm că enciclopedia oglindește nu doar legea, nu doar știința, nu doar un singur "pov" (fie el academic), nu "ultimul răcnet" al descoperirilor, ci toate ideile din sursele secundare inclusiv cele cu care nu suntem de acord. --Julieta39 (discuție) 27 septembrie 2017 13:32 (EEST)Răspunde
Înapoi la pagina „Neptun, Constanța”.