Discuție Wikipedia:Sfatul Bătrânilor/Arhiva 133
Mediere
modificareConsider că discuţia în continuare nu are rost. Am iniţiat procedura de mediere. De fapt consider necesară o arbitrare şi înfiiţarea unei comisii de arbitrare.
În acelaşi timp, deoarece prin decizia luată se neagă dreptul românilor care nu vor să utilizeze grafia impusă şi vor să aibe dreptul să-şi utilizeze propria grafie, voi iniţia procedurile pentru formarea unei Wikipedii în Româna Moldoveană. Cred că nu este soluţia cea mai bună dar măcar respectă drepturile de exprimare ale minorităţii.
Doresc să precizez că nu trăiesc nici în Moldova, nici în România, dar consider că din moment ce există două ţări care au româna ca limbă oficială, trebuie să am dreptul de a alege forma care îmi convine, nu cea impusă de autorităţile din România. Consider că hotărîrea luată constituie o limitare abuzivă a dreptului meu de liberă exprimare.
Îmi rezerv dreptul de a face apel la decizia fundaţiei Wikipedia, dacă va fi necesar. Aş prefera însă să nu mai existe încă un domeniu în care România este implicată într-o dispută juridică legată de nerespectarea unor drepturi. Afil 1 iulie 2007 03:48 (EEST)
M-am hotărît să iau o mică pauză. Dacă lucrurile rămîn aşa cum le-a stabilit în mod samavolnic Radufan (mă refer la decizia lui contestată aici), atunci voi pleca definitiv de la ro.wp. Nu are rost să investesc alte mii de ore de muncă la un proiect care merge într-o direcţie greşită. — AdiJapan ☎ 30 iunie 2007 21:09 (EEST)
Dragă domnule AdiJapan. În ciuda tonului tău alarmant te anunţ că Wikipedia în limba română merge chiar foarte bine. Numărul de articole, calitatea creşte încet dar simţitor, datorită unor utilizatori dedicaţi care pun umărul la acest proiect, scriind. Din păcate văd că politicianismul tău a ajuns la apogeu şi decretezi o stare de urgenţă care nu există, doar pentru a te eschiva de la chestiunile care te privesc în primă persoană şi o faci încercând a demoniza persoana Radufan ca ultim resort pentru a te putea justifica:
- nu scrii articole, nu te ocupi de curăţenie, nu participi la proiecte, dar te ocupi numai de politică
- pleacă utilizatorii din cauza ta şi mai grav, pleacă pe bună dreptate
- 2 administratori care scriu şi-au dat demisia cu timpul din cauza ta. A fi administrator la Wikipedia devine o chestie inutilă dacă nu eşti de acord cu AdiJapan.
- am trecut printr-un referendum din cauza unei politici unde spiritul Wikipedia a lipsit complet, altfel nu ai fi impus comunităţii grafia veche. Nimeni nu te-a pus să introduci acel lucru decât lipsa ta de obiectivitate.
Argumentezi cum că eu sunt un dictator, lucru pe care îl găsesc jignitor şi ipocrit, atunci când din partea unuia care scrie în declaraţia de candidatură spune că vrea să devină un „Vlad Ţepeş al Wikipedia”, care să taie şi să spânzure. Poate sunt eu singurul care observă, dar ai o atitudine de tătuc al Wikipedia de-a dreptul detestabilă. Degeaba încerci să deviezi atenţia de la propriile tale lipsuri pentru a mă demoniza pe mine. Eu dorm liniştit pentru că în demersul pe care l-am susţinut am de partea mea cel puţin câţiva dintre cei mai dedicaţi şi inimoşi administratori şi wikipediti, o majoritate de utilizatori care au votat, deşi mică, dar bună, precum şi repet: Academia Română recunoscută în toată românimea, Academia Moldovei care recunoaşte Academia Română, Statul român care recunoaşte deciziile aceluiaşi for precum şi majoritatea covârşitoare a românilor care au EVOLUAT la noile standarde ortografice ale limbii române. Mie nu-mi trebuie funcţia de administrator, pe care am acceptat-o la propunerea administratorilor şi pe care am primit-o în urma votului majroritar. Tot la fel de bine sunt dispus oricând să mă demit dacă nu sunt dorit. Am atâtea treburi de făcut în loc să-mi pierd timpul şi nervii cu oameni ca tine! Perioada în care n-am fost administrator a fost cea în care am fost cel mai productiv, am putut scrie şi m-am concentrat pe material. Din păcate nu acelaşi lucru se poate spune despre tine. Se pare că pe tine singurul lucru care te interesează este funcţia, fără de care rămâi de-a dreptul şomer, fără obiect de activitate. Ceea ce încerci să faci tu acum este să arăţi cine este şeful. Eu în cel mai rău caz am susţinut cu tărie o cauză pe care o consider dreaptă, în schimb la tine este o chestiune de prestigiu din câte văd, o chestiune personală şi o chestiune de orgoliu excesiv în a accepta că ai dat-o în bară rău de tot când ai introdus clauza restrictivă din politica despre ortografia română. Acum situaţia s-a relaxat. Eu n-am introdus nimic dictatorial, eventual am înlăturat decizia ta care era dictatorială de la bun început faţă de majoritatea covârşitoare a românilor care au renunţat demult la ortografia veche. --—Radufan 30 iunie 2007 21:44 (EEST)
- Oare e atât de greu să vă înţelegeţi (sau măcar să încercaţi s-o faceţi)? Nu cred că soluţia este plecarea de aici, ci mai degrabă găsirea unui compromis. Iată la ce s-a ajuns de la simpla problemă â/î-sunt/sînt...Păcat. --Mocu 30 iunie 2007 21:35 (EEST)