Divizia B
Sezon1950
Nou-promovateDinamo Orașul Stalin
Știința Cluj
RetrogradateProgresul ICAS București
Metalul Oțelu Roșu
Flamura Roșie Bacău
Metalul Brad
← Sezonul anterior
1948–1949
Sezonul următor →
1951

Divizia B 1950 a fost al 11-lea sezon al celui de-al doilea nivel al sistemului de ligi ale fotbalului românesc.

Formatul

modificare

S-a menținut formatul cu două serii, dar fiecare dintre ele având 12 echipe în loc de 14. La sfârșitul sezonului câștigătorii seriei au promovat în Divizia A și ultimele două locuri din fiecare serie au retrogradat în Campionatul Districtual. Tot acesta a fost primul sezon jucat în sistemul primăvară-toamnă, sistem impus de noua conducere a țării care avea legături strânse cu Uniunea Sovietică.[1][2]

Schimbări de echipe

modificare

Echipe redenumite

modificare

Majoritatea echipelor și-au schimbat numele pentru a avea inspirație sovietică, comunistă, militară sau legată de clasa muncitoare. Printre denumirile populare folosite au fost: Partizanul, Flamura Roșie sau Metalul, dar și unele inspirate direct de la echipele Moscovei: Dinamo, Locomotiv sau Spartac.

ARLUS Bacău a fost redenumit Flamura Roșie Bacău.

Astra Română Moreni a fost redenumită Partizanul Moreni.

CFR Arad a fost redenumit Locomotiva Arad.

CFR Cluj a fost redenumit Locomotiva Cluj.

CFR Galați a fost redenumit Locomotiva Galați.

CFR Iași a fost redenumit Locomotiva Iași.

CFR Oradea a fost redenumit Locomotiva Oradea.

CFR Satu Mare a fost redenumit Locomotiva Satu Mare.

Concordia Ploiești a fost redenumită Partizanul Ploiești.

CSM Baia Mare a fost redenumit Metalul Baia Mare.

CSU Cluj a fost redenumit Știința Cluj.

Dinamo B București a fost mutat la Orașul Stalin și redenumit ca Dinamo Orașul Stalin.

Gaz Metan Mediaș a fost redenumit Partizanul Mediaș.

IS Câmpia Turzii a fost redenumit Metalul Câmpia Turzii.

Metalochimic București a fost redenumit Metalul București.

Metalosport Oțelu Roșu a fost redenumit Metalul Oțelu Roșu.

Mica Brad a fost redenumit Metalul Brad.

Minerul Lupeni a fost redenumit Partizanul Lupeni.

Politehnica Iași a fost redenumită Știința Iași.

Textila Sfântu Gheorghe a fost redenumită Flamura Roșie Sfântu Gheorghe.

Țesătoria Română Pitești a fost redenumită Flamura Roșie Pitești.

Alte echipe

modificare

Socec București (fosta Socec Lafayette) și Banca de Stat București au fuzionat, Socec fiind absorbită de Banca de Stat, care i-a și luat locul în liga a doua și a fost redenumită Spartac București .

Clasamentele ligii

modificare
Loc Echipa MJ V E Î GM GP DG Pct Promovare sau retrogradare
1 Dinamo Orașul Stalin (C, P) 22 15 3 4 43 14 +29 33 Promovare în Divizia A
2 Metalul București 22 13 5 4 51 18 +33 31
3 Partizanul Moreni 22 11 4 7 53 39 +14 26
4 Spartac București 22 11 3 8 48 32 +16 25
5 Partizanul Ploiești 22 9 6 7 48 45 +3 24
6 Locomotiva Iași 22 8 8 6 29 29 0 24
7 Știința Iași 22 6 9 7 24 32 −8 21
8 Flamura Roșie Sfântu Gheorghe 22 6 8 8 40 36 +4 20
9 Flamura Roșie Pitești 22 7 6 9 43 45 −2 20
10 Locomotiva Galați 22 7 5 10 35 48 −13 19
11 Progresul ICAS București (R) 22 6 6 10 32 55 −23 18 Retrogradare în District
12 Flamura Roșie Bacău (R) 22 1 1 20 17 70 −53 3
Sursa: romaniansoccer.ro
Reguli de clasare: 1) Puncte 2) Puncte din meciurile directe; 3) Diferenta de goluri din meciurile directe; 4) Goluri din meciurile directe marcate; 5) Goluri din meciurile directe marcate în deplasare ; 6) Diferența de goluri; 7) Goluri marcate.
(C) Campioană; (P) Promovată; (R) Retrogradată.

Seria II

modificare
Loc Echipa MJ V E Î GM GP DG Pct Promovare sau retrogradare
1 Știința Cluj (C, P) 22 14 6 2 47 16 +31 34 Promovare în Divizia A
2 Armata Cluj 22 15 3 4 44 17 +27 33
3 Partizanul Mediaș 22 14 0 8 37 27 +10 28
4 Partizanul Lupeni 22 10 7 5 33 24 +9 27
5 Locomotiva Arad 22 8 5 9 28 30 −2 21
6 Metalul Baia Mare 22 9 3 10 30 36 −6 21
7 Locomotiva Oradea 22 8 5 9 31 40 −9 21
8 Locomotiva Cluj 22 7 5 10 42 34 +8 19
9 Metalul Câmpia Turzii 22 7 4 11 36 38 −2 18
10 Locomotiva Satu Mare 22 7 4 11 28 38 −10 18
11 Metalul Oțelu Roșu (R) 22 7 3 12 20 38 −18 17 Retrogradare în District
12 Metalul Brad (R) 22 1 5 16 15 53 −38 7
Sursa: romaniansoccer.ro
Reguli de clasare: 1) Puncte 2) Puncte din meciurile directe; 3) Diferenta de goluri din meciurile directe; 4) Goluri din meciurile directe marcate; 5) Goluri din meciurile directe marcate în deplasare ; 6) Diferența de goluri; 7) Goluri marcate.
(C) Campioană; (P) Promovată; (R) Retrogradată.

Referințe

modificare

Vezi și

modificare