Date personale

Doina Jela (n. 1 martie 1951, Vadu, județul Constanța) este publicistă, scriitoare, traducătoare și editoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România.

BiografieModificare

Doina Jela s-a născut la 1 martie 1951, în comuna Vadu, județul Constanța. A absolvit Universitatea din București, Facultatea de filologie, secția Română-Franceză (1970-1974). Între 1974-1986 a fost profesoară de limba franceză la Școala Generală Valea Dacilor, Medgidia, județul Constanța, iar între 1986-1990 la mai multe școli din Constanța.

Între 1990-1995 a fost redactor la revista Tomis din Constanța.

Între 1997-2004 a fost redactor responsabil de colecție la Editura Humanitas din București, ocupându-se de colecțiile: „Memorii, Jurnale, Convorbiri”, „Procesul Comunismului” și Seria „Istorie”.

Din 2004 și până în 2016 a coordonat, la editura Curtea Veche, colecțiile „Actual” și „Istoria timpului prezent”, redactând și traducând în paralel cărți, în special de istorie contemporană.

A publicat de-a lungul anilor articole, eseuri, interviuri, în ziare și reviste: România literară, România liberă, Adevărul literar și artistic, Universul cărții, Dilema, Vatra, Observator-Munchen etc, Observatorul Cultural, Tomis, Constanța, platformele Contributors și La punkt și revista on-line de cultură Accente.

Câteva cărți ale ei au primit premii:

  • Cazul Nichita Dumitru, Premiul Academiei Româno- Americane,1996.
  • Această dragoste care ne leagă, Cartea anului la Târgul de carte de la Timișoara, 1998.

Filmul După-amiaza unui torționar, realizat de Lucian Pintilie după cartea Drumul Damascului, a beneficiat de o nominalizare la Festivalul de film de la Veneția.

A semnat numeroase prefețe, studii introductive.

Cărțile sale au fost bine primite de public și critică, scriind despre ele pe larg autori reputați ca: Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Nicolae Manolescu, Mircea Mihăieș, Adriana Bittel, Alexandru Cistelecan, Gheorghe Grigurcu, Smaranda Vultur, Maria Hulber, George Pruteanu, Grigore Șoitu, Angelo Mitchevici, Clara Mareș.

Ele au fost de asemenea citate deja în numeroase cărți care se ocupă de trecutul recent și perioada comunismului, semnate de: Alin Mureșan, Marius Oprea, Alexandru Mihalcea, Ruxandra Cesereanu, Iulia Vladimirov, Astrid Camboze, ca și în dicționare de scriitori (Dicționarul literaturii române, al Academiei, Dicționar de scriitori români contemporani, coordonat de Ioan Bogdan Lefter. Cele două romane ale ei, caracterizate de critici și de autoare drept docuficțiuni, au beneficiat de asemenea de numeroase semnalări, datorate inclusiv unor critici din generațiile mai noi:

„Se mai verifică încă o dată impresia dintotdeauna că o carte este portretul autorului ei. Villa Margareta nu este o carte care să te lase să te împrietenești ușor cu ea, dar, odată ce se înnoadă legătura între cititor și text, relația devine indestructibilă. O carte densă, de substanță, un roman în care, în filigran, se simte cunoașterea abisurilor omenești, acumulată de Doina Jela în cele aproape trei decenii de cercetare a istoriei recente și recristalizată într-o formă literară expresivă și fină.”[1] (Silvia Colfescu, Istorioare bucureștene, blog)


„Personajele Doinei Jela nu seamănă cu nimic din ce ai citit până acum, chiar dacă putem vorbi de câteva tipologii – liderul, intelectualul, rebelul, avidul după libertate Vlad Cernescu, de pildă. Și deși firele narațiunii par un labirint în care îți va fi ușor să te rătăcești, ele sunt împletite în așa manieră încât te țin prizonier al romanului – un captiv surprins, degustător profesionist al suspansului și misterului, al răsturnărilor succesive de situație. (…) Închei precizând că Villa Margareta este un roman complex și extraordinar, o carte atipică pentru secolul vitezei, un dar pentru orice cititor împătimit – nu îți rămâne decât să-l despachetezi și să te bucuri de el. (Eli Bădică, Suplimentul de cultură, nr. 523, apr. 2016)[2]


„De Doina Jela mă leagă fire nebănuit de puternice, de la cărțile citite, adnotate, fișate și citate în toate cărțile mele de novice și nu numai, către întâlnirea învăluitor seducătoare redactor-autor (aici îi datorez enorm, mi-a șlefuit textul cu răbdare și pricepere), până la admirația discipolului.” (Clara Mareș - La Punkt)[3]

„Romanul acesta m-a învăluit ca un vrej și m-a făcut să mă gândesc câtă nevoie avem de separarea apelor, de răspunsuri tranșante, clare, la întrebări dureroase.” (Clara Mareș)


«Spre final, se aglutinează o suită de registre, într-o suplă trecere de la lectura dosarului la pasaje în care regăsim notații din interviurile reale ale autoarei, despre nevoia de ispășire sau tentativa reală de asasinat comisă asupra tatălui în perioada copilăriei ei. Peste toate plutește o muzică sublimă, introdusă prin atmosfera concertelor la Ateneu, cu extinse notații despre program, dirijori, soliști și, uneori, despre sunetele bruiante ale unora dintre spectatori, care spulberă armonia sonurilor clasice. Reverberațiile ficțiunii bine documentate se topesc în realitate, prefigurând una din constatările lui Vlad Cernescu: ,,Nu există realitate neîmpărtășită.” » (Maria Hulber - La Punkt)[4]


„Romanul Doinei Jela, Villa Margareta, prima operă ficțională a autoarei, celebră pentru scrierile sale cu un pregnant potențial de reevaluare a istoriei, confirmă afirmația că arta deranjează și re-aranjează raportul nostru cu realitatea și cu istoria. Preferând perspectiva macroscopică a lupei, surprinzând realitatea care se configurează cu ajutorul unor sisteme simbolice corelate cu o viziune care nu se poate debarasa de emoții și inhibiții, autoarea reușește să îmbine armonios explorarea aspectelor sociale cu un stil intimist, confesiv de cea mai înaltă clasă. Mărturisirile cu valoare documentară, stricta aglomerare de date concrete, înregistrarea faptelor care ar putea oferi material pentru o frescă socială nu sunt simple consemnări memorialiste, ci sunt adevărate mostre ale autenticității, potențând conturarea efectului estetic. Totodată, inserarea unor expresii ale veridicității precum fragmente dintr-un dosar de Securitate, scrisori, un manuscris, fotografii, o pagină de dicționar, e-mailuri creează o legătură indisolubilă între caracterul non-fictiv și cel fictiv al cărții, postulând caracterul postmodern al operei, alături de fragmentarism, flashbackuri, întreruperi, reluări perspectiviste ale aceleiași scene.” (Aurica Vicovan, Timpul, nr. 203-204, 2016)[5]


„Romanul Doinei Jela este romanul generației născute în jurul anilor ’50 ai secolului trecut, care a trăit primele decenii de viață în comunism, care a cunoscut o scurtă perioadă de liberalizare a regimului în studenție și pe care Revoluția din ’89 a prins-o în pragul maturității: oarecum la acel prag al ei de pe care încă mai e posibilă o schimbare, când destinul nu pare a-și fi desăvârșit lucrarea. Romanul se încheie cu chiar acel moment, resimțit ca unic, când libertatea oferă nesperata șansă de a-l lua în mâini și de a face din el ceea ce nu fusese până atunci posibil. Desigur, în funcție de întâmplările de viață care l-au făcut pe fiecare personaj în parte să supraviețuiască sau să moară, în funcție de acel trecut care l-a format sau deformat, care i-a mai dat sau nu o șansă.” (Smaranda Vultur, revista Orizont, nr. 4, aprilie, 2016)[6]


„Romanul Doinei Jela, Villa Margareta, este de o frumusețe, fragmentarism, intrucabile și de neatins – poate până la polul celălalt, al răului, cu care autoarea s-a tot jucat. N-o spun în sens negativ: a te juca cu răul înseamnă a-l dejuca. A vedea ceea ce este rău în rău. Villa Margareta, prin extensie, reprezintă binele din noi – cei care suntem atinși, irepresibil, de rău. O oază, în care ne jucăm. (Mircea Țuglea – „Intrucabilă”, revista Tomis, mai-iunie 2016)[7]


Și despre Efectul Fluturelui, au scris în aceeași termeni: Adriana Bittel, Maria Hulber, Sanda Glopopenția, Adrian Lesenciuc, Angelo Mitchievici și alții.

Toate aceste cronici există pe pagina de Facebook a autoarei, Villa Margareta roman.

Volume publicateModificare

  • Cazul Nichita Dumitru, încercare de reconstituire a unui proces comunist (1995);
  • Telejurnalul de noapte (1997);
  • Această dragoste care ne leagă (1998, reeditat în 2004);
  • Drumul Damascului. Spovedania unui fost torționar (1999, reeditat în 2002 și 2019), carte ecranizată de Lucian Pintilie în După amiaza unui torționar);
  • Lexiconul negru. Unelte ale represiunii comuniste (2001);
  • Afacerea Meditația Transcendentală, în colaborare cu Cătălin Strat și Mihai Albu;
  • Ungaria ’56. Revolta minților și sfârșitul mitului comunist, în colaborare cu Vladimir Tismăneanu (2006);
  • O sută de zile cu Monica Lovinescu (2008);
  • Oleg Danovski. Omul, artistul, legenda (2012);
  • Villa Margareta, roman (2015);
  • Efectul fluturelui, roman (2018).

A îngrijit și/sau prefațat mai multe volume, printre care:

  • Neculai C. Munteanu, Ultimii șapte ani de‑acasă. Un ziarist în dosarele Securității;
  • ediția colectivă Războiul de 30 de zile. Jurnal colectiv de campanie;
  • Fiica Lunii, de Claudia Constantinescu, Editura Darclée, 2021

Alte volume:

  • Ghidul viitorului student, proiect original (1998).

Volume colective:

A participat la numeroase volume colective:

  • Vânzătorul de enigme (1993);
  • Analele Sighet (1997‑2002);
  • Cum era, cam așa (coord. Călin Mihăilescu, 2006);
  • Cartea cu bunici (2007).

TraduceriModificare

  • Edward Behr, Sărută mâna pe care n‑o poți mușca, (în colaborare), Humanitas, 1999;
  • Olga Lossky, Recviem pentru un cui; Curtea Veche Publishing, 2005;

Alte activități:

  • A redactat numeroase cărți din engleză, franceză, italiană, în special de istorie recentă și științe sociale.
  • A coordonat colecțiile „Procesul comunismului” de la Editura Humanitas și „Actual” de la Curtea Veche Publishing.
  • A fondat Asociația Ziariștilor Independenți din România, filiala românească a Asociației Jurnaliștilor Europeni (AEJ, cu sediul la Bruxelles) și firma Romarguspress, care se ocupă cu monitorizarea presei culturale în beneficiul autorilor, editurilor și instituțiilor culturale.

ReferințeModificare

  1. ^ Silvia Colfescu. „Doina Jela, VILLA MARGARETA”. Silvia Colfescu. Accesat în iunie 2021. 
  2. ^ Eli Bădică. „Suplimentul de cultură”. 
  3. ^ Clara Mareș. „Pe drumul Damascului, între carte și film”. Clara Mareș. Accesat în ianuarie 2021. 
  4. ^ Maria Hulber. „Villa Margareta și evantaiul eurilor posibile”. Maria Hulber. Accesat în ianuarie 2021. 
  5. ^ Aurica Vicovan. „Timpul”. 
  6. ^ Smaranda Vultur. „Orizont”. 
  7. ^ Mircea Țuglea. „Tomis”.