Drumul spre victorie

Prezență online
Drumul spre victorie
Victory
Afișul românesc al filmului
Titlu original	Escape to Victory Victory
Regizor	John Huston
Scenarist	Evan Jones Yabo Yablonsky
Bazat pe	Două reprize în iad
Producător	Freddie Fields Executivi Gordon McLendon Mario Kassar Andrew G. Vajna
Studio	Lorimar
Distribuitor	Paramount Pictures (teatral) Warner Bros. (video)
Operator(i)	Gerry Fisher
Montaj	Roberto Silvi
Muzica	Bill Conti
Scenografie	Yabo Yablonsky Djordje Milicevic Jeff Maguire
Distribuție	Sylvester Stallone Michael Caine Max von Sydow Pelé Bobby Moore
Premiera	7 iulie 1981 (Festivalul de Film de la Moscova)
Premiera în România	2 mai 1983 (1983-05-02)
Durata	117 min.
Țara	SUA
Filmat în	Budapesta Stadionul Nándor Hidegkuti
Locul acțiunii	Paris
Limba originală	engleză
Disponibil în română	subtitrat
Buget	10.000.000 de dolar americani
Încasări	27.453.418 $^[1]^[2]
Pagina IMDb
Modifică date / text

Drumul spre victorie (în engleză Victory) este un film american din 1981, despre prizonierii de război aliați care au fost internați în lagărele de prizonieri din Germania în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Filmul a fost regizat de John Huston și i-a avut în rolurile principale pe Michael Caine, Sylvester Stallone și Max von Sydow.

Filmul a primit o mare atenție după reprezentarea sa la cinematograf, ca urmare a faptului că au jucat și faimoșii fotbaliști Bobby Moore, Osvaldo Ardiles, Kazimierz Deyna, Paul Van Himst, Mike Summerbee, Hallvar Thoresen și Pelé. Numeroși jucători de la Ipswich Town F.C. au jucat în film, printre care John Wark, Russell Osman, Laurie Sivell, Robin Turner și Kevin O'Callaghan. Alți jucători de la Ipswich Town i-au dublat pe actori în scenele de fotbal - Kevin Beattie pentru Michael Caine și Paul Cooper pentru Sylvester Stallone. Scenariul a fost scris de Yabo Yablonsky.

Rezumat

Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

O echipă de prizonieri de război aliați, antrenată și reprezentată de căpitanul englez John Colby (Michael Caine) (care a fost fotbalist profesionist la West Ham United, înainte de război), sunt de acord să joace un meci demonstrativ împotriva unei echipe germane, dar se trezesc implicați într-un tur de forță al propagandei germane.

Colby este căpitanul și antrenorul echipei și își alege, astfel, o echipă de jucători. Prizonierul de război american Hatch (Sylvester Stallone) nu este ales inițial, dar în cele din urmă reticentul Colby îl trece pe lista jucătorilor.

Ofițerii superiori ai lui Colby încearcă în mod repetat să-l convingă pe acesta să folosească meciul ca pe o oportunitate pentru o încercare de evadare, dar Colby refuză în mod constant, temându-se că o astfel de încercare va duce doar la uciderea jucătorilor săi. Între timp, Hatch planificase o încercare independentă de evadare, iar superiorii lui Colby sunt de acord să-l ajute, dacă el este de acord să facă o călătorie la Paris, să intre în contact cu Rezistența franceză și să încerce să-i convingă pentru a ajuta echipa de fotbal să evadeze.

Hatch reușește să evadeze din lagărul de prizonieri, călătorește la Paris și intră în contact cu Rezistența, dar membrii acesteia decid că planul de a ajuta echipa de fotbal să scape este prea riscant; ei nu numai că refuză să-l ajute, dar îl conving, de asemenea, pe Hatch să se lase recapturat, astfel încât el să poată transmite informații ofițerii de conducere britanici din lagăr.

Temându-se de o altă încercare de evadare, germanii refuză inițial să-i permită lui Hatch să participe la meci, dar Colby îi rupe brațul portarului existent pentru a avea o scuză de a obține prezența lui Hatch în echipă.

În cele din urmă, prizonierii de război pot părăsi lagărul german numai pentru a juca meciul; ei urmează să fie închiși din nou după meci. În ciuda faptului că arbitrii sunt foarte părtinitori, iar echipa germană cauzează în mod deliberat mai multe accidentări jucătorilor echipei aliate, se obține o remiză după un bun joc al lui Luis Fernandez (interpretat de Pelé), Carlos Rey (portretizat de Osvaldo Ardiles) și Arthur Hayes (interpretat de John Wark). Hatch joacă pe postul de portar și are intervenții excelente inclusiv apărarea unui penalty după expirarea timpului de timp pentru a nu le permite germanilor să câștige, meciul terminându-se cu scorul 4-4. Înainte de lovitura de pedeapsă, prizonierii de război au marcat un gol care a fost anulat de arbitru pe motivul unui ofsaid dubios, care ar fi făcut ca scorul să devină 5-4, ceea ce i-a determinat pe spectatori să strige: "Victoire!" (în română Victorie).

Unii membri ai echipei plănuiau să evadeze în pauza dintre reprize (într-o evadare condusă de Hatch), dar restul echipei (cu Russell Osman spunând "dar putem câștiga acest meci") vrea să continue jocul, în ciuda faptului că era condusă la pauză. Ei reușesc să evadeze la sfârșitul jocului, în mijlocul confuziei create de mulțimea care a intrat pe teren după ce Hatch a apărat penalty-ul.

Surse de inspirație

Filmul a fost inspirat din filmul unguresc din 1961 Két félidő a pokolban (Două reprize în iad), care a fost regizat de Zoltán Fábri și a câștigat premiul criticilor la Festivalul de Cinema de la Boston din 1962.^[3]

Filmul a fost inspirat de povestea adevărată a jucătorilor clubului Dinamo Kiev, care au învins o echipă de fotbal a soldaților germani atunci când Ucraina a fost ocupată de trupele germane în cel de-al doilea război mondial. Potrivit acestui mit, ca urmare a victoriei, toți ucrainenii au fost împușcați. Povestea adevărată este mult mai complexă, echipa jucând o serie de meciuri impotriva echipelor germane și ieșind victorioasă din toate acestea, înainte de a fi trimisă de Gestapo, în cele din urmă, în lagărele de prizonieri. Majoritatea jucătorilor echipei a fost ucisă acolo, dar câțiva jucători au supraviețuit.^[4]

Actori și fotbaliști

În Drumul spre victorie a apărut un număr mare de fotbaliști profesioniști, atât în echipa prizonierilor de război, cât și în echipa germană. Mulți dintre fotbaliști proveneau de la echipa Ipswich Town, care era la acel moment una din echipele cele mai de succes din Europa. În ciuda faptului că nu a apărut pe ecran, portarul englez Gordon Banks, câștigător al Campionatului Mondial, a fost implicat îndeaproape la acest film, lucrând cu Sylvester Stallone la scenele în care acesta trebuia să apere în poartă. Revista Sports Illustrated a declarat că "jocul este minunat filmat de Gerry Fisher, sub atenția regizorului secund Robert Riger".^[5]

Distribuție selectivă

Actori
Michael Caine	Căpitanul John Colby
Sylvester Stallone	Căpitanul Robert Hatch
Max von Sydow	Maiorul Karl von Steiner
George Mikell	Comandantul
Anton Diffring	Comentatorul radiofonic
Carole Laure	Renée
Gary Waldhorn	Mueller
Benoît Ferreux	Jean Paul
Clive Merrison	falsificatorul
Maurice Roëves	Pyrie
Michael Cochrane	Farrell
Zoltán Gera	Victor
Tim Pigott-Smith	Rose
Daniel Massey	Colonelul Waldron
Jean-François Stévenin	Claude

Fotbaliști
Pelé	Caporalul Luis Fernandez
Bobby Moore	Terry Brady
John Wark	Arthur Hayes
Osvaldo Ardiles	Carlos Rey
Kazimierz Deyna	Paul Wolchek
Søren Lindsted	Erik Ball
Paul Van Himst	Michel Fileu
Werner Roth	Baumann (căpitanul echipei germane)
Mike Summerbee	Sid Harmor
Hallvar Thoresen	Gunnar Hilsson
Russell Osman	Doug Clure
Kevin O'Callaghan	Tony Lewis
Co Prins	Pieter Van Beck
Laurie Sivell	Schmidt (portar german)
Robin Turner	jucător german
Kevin Beattie	Dublura lui Michael Caine
Paul Cooper	Dublura lui Sylvester Stallone

Les Shannon, fostul jucător de la Burnley, a proiectat mișcările jucătorilor din meciul real prezentat în film. Pe distribuție este trecut și Pelé ca proiectant al meciului. Portarul Gordon Banks, câștigător al Campionatului Mondial de Fotbal în 1966, l-a antrenat pe Sylvester Stallone. Personajul interpretat de Stallone afirmă că el este membru al Armatei Canadiene și poartă o insignă în formă de frunză de arțar pe beretă pe tot parcursul filmului. Meciul a fost filmat pe Stadionul Hidegkuti Nándor din Budapesta (Ungaria). În film, Pelé interpretează un personaj din Trinidad-Tobago, el fiind originar din Brazilia. În timp ce Brazilia a aderat la cauza aliată și soldații săi au luptat împotriva germanilor pe frontul italian, operațiunile militare ale lor au început prea târziu (pe la mijlocul anului 1944) pentru ca prezența unui prizonier brazilian să fie credibilă la data meciului din film.

În cultura populară

Episodul „Escape From Victory” al serialului irlandez de comedie Father Ted a fost numit astfel ca omagiu adus filmului.

Note

^ „Victory (1981)”. Box Office Mojo. Accesat în 23 iulie 2011.
^ „ MovieVictory (1981)”. The Numbers. Accesat în 23 iulie 2011.
^ Child, Ben (23 martie 2010). „Vinnie Jones keen for David Beckham to slip into Bobby Moore's shoes for an Escape to Victory remake”. London: The Guardian. Accesat în 28 martie 2011.
^ Dougan, Andy (22 iulie 2011), Dynamo (în English), ISBN 9781841153193
^ „Video”. CNN. 10 august 1981. Arhivat din original la 23 iulie 2012. Accesat în 10 decembrie 2011.

Legături externe

Victory la Internet Movie Database
Drumul spre victorie la Allmovie
Drumul spre victorie la Box Office Mojo
Drumul spre victorie la Rotten Tomatoes
Drumul spre victorie la TCM Movie Database
Escape To Victory Website
Escape To Victory - Photos
The Game of Death — Australian National Centre for History Education, despre evenimentele din care a fost inspirat acest film.

[boxofficemojo-1] „Victory (1981)”. Box Office Mojo. Accesat în 23 iulie 2011.

[numbers-2] „ MovieVictory (1981)”. The Numbers. Accesat în 23 iulie 2011.

[3] Child, Ben (23 martie 2010). „Vinnie Jones keen for David Beckham to slip into Bobby Moore's shoes for an Escape to Victory remake”. London: The Guardian. Accesat în 28 martie 2011.

[4] Dougan, Andy (22 iulie 2011), Dynamo (în English), ISBN 9781841153193

[5] „Video”. CNN. 10 august 1981. Arhivat din original la 23 iulie 2012. Accesat în 10 decembrie 2011.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]