Wikipedia

Educație politică

formă de educație socială
Se lucrează la această pagină sau secțiune, dar oricine e binevenit să ajute!
Ultima modificare a făcut-o Accipiter Gentilis Q. (Contribuții • Jurnal) acum 2 zile.

Educația politică este reprezentată de toate procesele formale și nonformale de predare și de învățare cu scopul de a dezvolta competențe civice,[1] fiind o componentă a modelelor de „învățare a cetățeniei”.[2] Ea are menirea de a-l forma pe cetățean pentru a putea analiza și influența procesele politice de luare a deciziilor.[3] De asemenea, promovează participarea politică[4] și alături de pregătirea mentală a cetățenilor, educația politică a acestora este un factor de prevenție pentru încercări de destabilizare a societății.[5]

Conceptualizare

modificare
 
Cronologia generațiilor din Lumea Occidentală

Drept efect al unor statistici privitoare la implicarea și respectiv angajamentul unor anumite grupe de vârstă în viața politică a Statelor Unite ale Americii în anii 1960, au apărut considerații referitoare la existența unui raport direct proporțional dintre implicarea politică și sofisticarea elitelor și respectiv, generalizări referitoare la modul în nivelul tot mai înalt de educație a antrenat capacitățile politice ale Lumii Occidentale. În acest context, a apărut ideea de alfabetizare politică.[6]

Două decenii mai târziu, în anii 1980, britanicul Bernard Crick⁠(en)[traduceți] a pus problema predării și învățării democrației în școli. Tot el a fost cel care, alte două decenii mai târziu a fost însărcina să conceapă un raport prin care alfabetizarea politică a fost inclusă competențelor civice (într-o epocă în care devenise necesar ca generația milenialilor să și le însușească, dat fiind că reacționa destul de apatic, cinic și dezimplicat la treburile publice).[6]

Acest raport al lui Bernard Crick a echivalat „alfabetizarea politică” prin „educația politică” și a pus-o la baza ideilor noi despre convertirea democrației reprezentative în democrație participativă.[6]

Cadru

modificare

Raportarea personalității umane se face din perspectivă psiho-socială la societate în baza unei educați moral-civice, ce are un conținut particular, preponderent social. În acest cadru, educația politică este una dintre formele de exprimare ale educației moral-civice, alături de educația economică și educația juridică.[7]

Spre diferență de acestea, tot din perspectivă psiho-socială, tipul de educație morală care servește la raportarea personalității umane la sine este educația moral-individuală. Aceasta are un conținut particular care, este condiționat de raportarea omului la sine însuși și se exprimă la nivel de educație filozofică și de educație religioasă.[7]

Achizițiile aduse de educați morală personalității umane sunt obiectivate prin dezvoltarea unor „virtuți personale” (precum sinceritatea, punctualitatea, curajul, onestitatea etc.) și a unor „virtuți sociale” (precum atitudinile civice: politice, naționale, umaniste, juridice ș.a.). În societatea postmodernă educația civică are un conținut specific, cu semnificații atât în plan social cât și individual și vizează dezvoltarea personalității civice în corelație strânsă cu educația politică și cu cea juridică.[7]

În ce privește dezvoltarea personalității umane componenta politică are un statut egal, în ce privește educația, cu componentele intelectuală, morală, estetică, fizică și tehnologică, neputând fi determinat cu precizie care anume dintre toate aceste aspecte enumerate influențează mai mult, conduita umană.[8]

Statul democratic

modificare

Alături de relațiile publice, comunicarea și cultura politică, educația politică este o parte integrantă a guvernării democratice,[9] servind conform lui Ioan Jinga la înțelegerea evenimentelor și fenomenelor politice, astfel încât această componentă a educației să contribuie la formarea și dezvoltarea capacităpții capacității de a exprima opțiuni politice în cunoștință de cauză.[10]

În perspectivă democratică, educație civică este o reflexie din punct de vedere pedagogic a Declarației Universale a Drepturilor Omului, educația politică se face în termeni de educație pentru democrație, iar cea juridică în termeni de educație pentru drepturile omului. Ținta educației civice, în acest context, este responsabilizarea individului în cadrul statului democratic atât prin intermediul cunoașterii modurilor (politic, cultural, educațional sau comunitar) în care acesta funcționează, cât și prin cultivarea calităților individuale psihosociale privitoare la respectarea și aplicarea valorilor și normelor civice.[7]

Căile de realizare a obiectivelor menționate mai sus, în ce-l privește pe cel care este ținta educației civice, se includ atât proceselor de socializare a individului cât și de psihologizare a acestuia prin interiorizarea valorilor și normelor civice.[7]

Realizarea educației politice cu ajutorul instituțiilor de socializare este capabilă să accelereze reformele și să coreleze instituționalizarea politică și juridică cu fundul colectiv spiritual, drept care poate facilita funcționarea sistemului politic democratic. Pentru ca să aibă efecte practice în formarea unei culturi politice participative la nivelul omului de rând, totuși, educația civică și cea politică necesită timp, uneori echivalent cu cel necesar existenței unor generații.[11]

Premise

modificare

Conform opinie profesorului universitar Vlad Pâslaru există o eroare semnificativă în postcomunism, în ce privește înțelegerea și interpretarea acțiunilor de depolitizare și de dezideologizare, în raport cu rolul formator al școlii.[12]
Școala este prin natura ei însăși oricum ideologizată, deoarece educația pe care o face este bazată pe idei. În acest context ceea ce contează este reprezentat de care anume idei stau, la baza educației, astfel că depolitizarea educației (în sensul interzicerii educației politice) este o eroare, deoarece interzice formarea la adolescenți a conștiinței politice. Pâslaru motivează afirmând că, la fel precum conștiința morală, economică, juridică, artistică, religioasă ș.a.m.d., conștiința politică nu se poate forma corect decât prin educația desfășurată în instituțiile de învățământ, cea făcută înafara acestora fiind, de regulă, haotică și imprevizibilă. Negarea sau interzicerea educației politice la nivelul unităților de învățământ nu face astfel, altceva, decât să lipsească pe viitorul cetățean de cultivarea conștiinței politice, ceea ce se află în antiteză cu dorința de a forma un cetățean capabil să opteze politic.[12]

Este de remarcat că, mobilizării cognitivă poate servi într-o oarecare măsură la dezvoltarea unui anumit nivel de alfabetizare politică, drept care istoria sau economia au un rol de științe-mediatoare, în acest sens.[6]

Procesul complex de formare și de dezvoltare a identității politice a individului prin asimilarea și interiorizarea normelor și valorilor specifice culturii politice, într-un sistem politic dat, reprezintă socializarea politică.[14] În acest context, educația politică este, alături de imitație, o formă de socializare politică, iar familia și școala sunt primele instanțe ale socializării politice.[15]

Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr.105/1957 interzice folosirea muncii forțate sau obligatorii, ca măsură de educație politică.[16]

În România

modificare

În opinia istoricului Constanța Vintilă Ghițulescu, educația politică a cetățenilor din România este expresia unei mari superficialități în arealul respectiv, printre cauze aflându-se lipsa de spirit civic, lipsa de investiții în domeniu și faptul că românii sunt interesați nu de fapte politice ci de trăncăneala politică.[18] Dat fiind că societatea umană a fost dintotdeauna și va fi una politică, este nefirească lipsa de urmărire și de înțelegere a acestui aspect al societății, aceasta ducând pe o cale caracterizată de frustrare și de conflict.[19]

Printre efectele lipsei de educație politică din România se numără:

  • absența cunoașteri de către cetățeni atât a drepturilor cât și a îndatoririlor lor[18]
  • faptul că lasă loc pentru propagandă și prozelitism, deficiențele în educația politică „deturnând funcția școlii de a forma cetățeni bine informați, capabili să ia decizii responsabile”[20]

În ce privește educația civică și cea socială, elevii dn România au totuși în prezent în curricula lor următoarele:[21][22]

Clasă Disciplină Descriere
Clasa a III-a Educație civică Urmărește dezvoltarea unor competențe privitoare la aplicarea unor norme de conduită în viața cotidiană, la manifestarea unor deprinderi de comportament moral-civic în contexte de viață din mediul cunoscut și la cooperarea cu ceilalți pentru rezolvarea unor sarcini simple de lucru, manifestând disponibilitate
Clasa a IV-a
Clasa a V-a Educație socială Gândire critică și drepturile copilului.
Clasa a VI-a Educație socială Educație interculturală.
Clasa a VII-a Educație socială Educație pentru cetățenie democratică
Clasa a VIII-a Educație socială Educație economico-financiară

În condițiile curriculei existente, menționate mai sus, lectorul UBB Viorel Nistor a exprimat în 2022 însă opinia că, tinerii din România cu ciclul liceal încheiat manifestă o lipsă tot mai accentuată de educație politică și democratică, în background-ul lor. Aceasta se poate explica și prin faptul că profesorii evită totuși să le vorbească elevilor despre politică, ocolind subiectul și neexplicându-le acestora ce înseamnă politica, democrația și societatea modernă. În aceste condiții, insuficiența educației formale tinde să fie suplinită de influenceri⁠(en)[traduceți] urmăriți și urmați, în opiniile și concluziile lor, prin intermediul rețelelor de socializare precum Instagram, Reddit, TikTok, Twitch, etc...[19]

Referințe

modificare
  1. ^ Delgado-Algarra, Emilio José; Cuenca-López, José María, ed. (), Handbook of research on citizenship and heritage education, Advances in educational technologies and instructional design (AETID) book series, IGI Global, ISBN 978-1-7998-1978-3 
  2. ^ Popa, Maria-Corina; Educația pentru cetățenie în sistemele europene de învățământ; Revista de Pedagogie, 2023 (1), LXXI; p. 185
  3. ^ Racu, Tatiana; Variabile sociale și pedagogice privind educație pentru cetățenie democratică; Studia Uiversitas. Revista științifică a Universității de Stat din Moldova, 2008, nr.5(15); accesat la 15 decembrie 2024; p. 92
  4. ^ Tomuș, Alin Miahi; Interes față de politică și atașament partinic, Teză de Doctorat; Școala Doctorală de Sociologie, Universitatea Babeș-Bolyai; Cluj; 2024; P.7 (PDF); accesat la 14 decembrie 2024
  5. ^ Grădinaru, Magda (). „Cum a influențat Moscova alegerile, prin alimentarea curentului woke. În România, Putin a avut un joc ușor. Interviu”. spotmedia.ro. Accesat în . 
  6. ^ a b c d e Pătraș, Roxana; Alfabetizare politică prin lexic, instituții și modele teoretice englezești: România în a doua jumătate a secolului al XIX-lea; Polis – Revistă de științe politice, 4/2015; p. 254; accesat la 17 decembrie 2024
  7. ^ a b c d e Cristea, Sorin; Educația morală; Didactica Pro, Nr. 3 (61) iunie 2010; p. 54
  8. ^ Hadîrcă, Maria; Educația și criza de valori; Didactica Pro, Nr. 3 (61) iunie 2010; p. 4
  9. ^ Aurora Liiceanu; Charismă, mesaj, comportament/acțiuni; Dilema Veche; nr. 125 din 15 iunie 2006; accesat la 14 decembrie 2024
  10. ^ Munteanu, Vasile; Dezvoltarea școlii și progresul societății umane; Tribuna învățământului, 3 septembrie 2013; accesat la 14 decembrie 2024
  11. ^ Balan, Elena; Socializarea politică: abordări conceptuale; Revista de Filozofie, Sociologie și Științe Politice, nr.3 (151)/2009; Academia de Științe a Moldovei; p. 70; accesat la 14 decembrie 2024
  12. ^ a b Pâslaru, Vlad (Prof. Dr.); Depolitizarea și paradoxurile ei; Timpul, 10 septembrie 2010; accesat la 14 decembrie 2024
  13. ^ David, Roxana; Sibian din Ministerul Educației – ”Școala nu mai deține adevărul absolut. Este o mică fâșie a realității”; Ora de Sibiu, 26 ianuarie 2021; accesat la 14 decembrie 2024
  14. ^ Științele socioumanistice și progresul..., Cartofeanu, 2011, p. 143
  15. ^ Științele socioumanistice și progresul..., Cartofeanu, 2011, p. 145
  16. ^ Organizația Internațională a Muncii; Convenție nr. 105 din 25 iunie 1957 privind abolirea muncii forțate; Monitorul Oficial nr. 249 din 6 iulie 1998; Art. 1, Lit. a)
  17. ^ Nagy, Vasile; Nagy Vasile – declarație politică – Marea dramă a României – pleacă din țară tinerii care ar trebui să își întemeieze o familie.; partidulaur.ro, 8 martie 2022; accesat la 15 decembrie 2024
  18. ^ a b Psychologies, Revista (). „Educatia politica a romanilor”. Revista PSYCHOLOGIES Romania. Accesat în . 
  19. ^ a b Nistor, Viorel; OPINIE. Viorel Nistor: „Despre (in)cultura politică”; Monitorul de Cluj, 28 octombrie 2022ș accesat la 13 decembrie 2024
  20. ^ Corcheș, Horia; Sper că nu am eșuat definitiv; Dilema Veche, 4 decembrie 2024; accesat la 14 decembrie 2024
  21. ^ „Programa școlară pentru disciplina EDUCAȚIE CIVICĂ CLASELE a III-a – a IV-a” (PDF), HotNews.ro, , accesat în  
  22. ^ „Programa școlară pentru disciplina EDUCAȚIE SOCIALĂ CLASELE a V-a – a VIII-a” (PDF), Ise.ro, , accesat în  

Bibliografie

modificare
  • Hadîrcă, Maria; Educația și criza de valori; pp. 2-6
  • Cristea, Sorin; Educația morală; pp. 53-56
Lectură suplimentară

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Educație_politică&oldid=16710047