„Elegia oului, a noua” este a noua poezie-elegie de Nichita Stănescu din volumul 11 elegii, apărut în 1966.

Comentarii

modificare

Alex. Ștefănescu pune degetul pe rană atunci când afirmă că «„Elegia oului, a noua”, conține, in nuce, schema din Iona lui Marin Sorescu, consemnând faptul că, prin depășirea unei limite a cunoașterii, nu reușim decât să ajungem în fața unei noi limite» (Alex. Ștefănescu, Introducere.., 1986, p. 107). Eugen Simion invocă imaginea barbiană a oului și a sinelui care locuiește în sine, imagine pe care Nichita o folosește pentru a simboliza creația și drama cunoașterii (Scriitori români azi, I, 1978, p. 181). Pentru Ștefania Mincu, „Elegia conține revelația unei nașteri a Sinelui din sine, o naștere care nu are în ea nimic artificial sau magic. E vorba, desigur, de o «a doua naștere», cea spirituală, văzută ca infinită pe scara umanului…” (op. cit. p. 100).

Legături externe

modificare



Nichita Stănescu --- Categorie Nichita Stănescu --- 11 elegii (Cina cea de taină) -- 1966

Elegia întâia - Închinată lui Dedal, întemeietorul vestitului neam de artiști ai dedalilor  • Elegia a doua, getica - lui Vasile Pârvan  • A treia elegie - Contemplare, criză de timp și iar contemplare  • A patra elegie - Lupta dintre visceral și real  • A cincea elegie - Tentația realului  • A șasea elegie - Afasia  • A șaptea elegie - Opțiunea la real  • Elegia a opta, hiporboreeana  • Elegia oului, a noua  • Omul-fantă - Se închină lui Georg Wilhelm Friedrich Hegel  • Elegia a zecea  • A unsprezecea elegie - Intrarea-n muncile de primăvară
Cioturi  • Formate  • Imagini