„Elegia a doua, getica” dedicată lui Vasile Pârvan, este a doua poezie-elegie de Nichita Stănescu din volumul 11 elegii, apărut în 1966.


Comentarii

modificare

Alex. Ștefănescu afirma în 1986, în Introducere, pagina 104,

În opinia Ștefaniei Mincu (1987), „zeul” este o simplă denumire dată cuvântului și „constituie un avertisment dat sinelui de a se despărți de sine” (p. 63). Cristian Moraru (1988) vorbește în schimb despre „o evidentă sacralizare a operațiunii poetice de «umplere» a «fisurilor ontice»” în volumul Nichita Stănescu – sistemul poetic, postfață la volumul Nichita Stănescu: Poezii, Editura Minerva, București, 1988, pagina 357.

Referitor la aceeași elegie, Ion Pop afirmă că această elegie „construiește imaginea unei despicări a unității originare a existenței”, fiind „o primă elegie a înstrăinării eului” (47, 49).

Legături externe

modificare



Nichita Stănescu --- Categorie Nichita Stănescu --- 11 elegii (Cina cea de taină) -- 1966

Elegia întâia - Închinată lui Dedal, întemeietorul vestitului neam de artiști ai dedalilor  • Elegia a doua, getica - lui Vasile Pârvan  • A treia elegie - Contemplare, criză de timp și iar contemplare  • A patra elegie - Lupta dintre visceral și real  • A cincea elegie - Tentația realului  • A șasea elegie - Afasia  • A șaptea elegie - Opțiunea la real  • Elegia a opta, hiporboreeana  • Elegia oului, a noua  • Omul-fantă - Se închină lui Georg Wilhelm Friedrich Hegel  • Elegia a zecea  • A unsprezecea elegie - Intrarea-n muncile de primăvară
Cioturi  • Formate  • Imagini