Elisabeta a Ungariei (1236–1271)

ducesă de Bavaria
Elisabeta a Ungariei
Ducesă a Bavariei Inferioare
Date personale
Născută1236 Modificați la Wikidata
Regatul Ungariei Modificați la Wikidata
Decedată (35 de ani) Modificați la Wikidata
Landshut, Bavaria, Germania Modificați la Wikidata
ÎnmormântatăMănăstirea Seligenthal[*] Modificați la Wikidata
PărințiBéla al IV-lea
Maria Lascaris Modificați la Wikidata
Frați și suroriAnna de Ungaria[*]
Iolanda a Poloniei[*]
Margareta a Ungariei
Kinga a Poloniei
Constanța de Ungaria[*]
Béla, duce al Slavoniei[*]
Ștefan al V-lea al Ungariei Modificați la Wikidata
Căsătorită cuHenric al XIII-lea al Bavariei (din ) Modificați la Wikidata
CopiiOtto al III-lea al Bavariei[1]
Ludovic al III-lea al Bavariei[*]
Ștefan I al Bavariei[*]
Agnes de Bavaria[*][1]
Agnes of Bavaria[*][[Agnes of Bavaria ((1255-1260))|​]][1]
Elisabeta de Bavaria[*][1]
Sofia de Bavaria[*][1]
Caterina de Bavaria[*][1] Modificați la Wikidata
Ocupațiearistocrat Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titluriduce
ducesă[*]
Familie nobiliarăDinastia Arpadiană

Elisabeta a Ungariei (n. 1236 – d. 24 octombrie 1271, Landshut, Ducatul de Bavaria) a aparținut dinastiei Arpadiene și a fost soția lui Henric al XIII-lea de Wittelsbach, duce al Bavariei și conte al Palatinatului.[2]

Stema dinastiei Arpadiene

Biografie

modificare

Elisabeta a Ungariei a fost a șasea fiică a regelui maghiar Béla al IV-lea și a soției sale Maria Lascarina. Locul exact al nașterii ei nu este cunoscut. Părinții i-au dat numele în onoarea mătușii ei Sfânta Elisabeta de Turingia, care fusese canonizată în 1235 de Papa Grigore al IX-lea. În casa părintească Elisabeta a trăit experiența invaziilor mongole și înfrângerea armatei maghiare în Bătălia de la Muhi din 1241. După pierderea acestei bătălii familia ei s-a refugiat în orașul Trogir.

În 1244 Elisabeta s-a căsătorit[2][3] cu ducele Henric al XIII-lea din Casa de Wittelsbach, care a fondat Linia Wittelsbach-Bavaria Inferioară.[4] Urmașii lor au fost:[2]

  • Agnes (n. 1254 – d. 1315)[5] călugăriță în Mănăstirea Seligenthal;
  • Elisabeta (n. 1258 – d. 1314) a murit fiind călugăriță în Mănăstirea Seligenthal;
  • Otto (n. 1261 – d. 1312) căsătorit în 1279 la Viena cu Caterina de Habsburg (n.c. 1256 – d. 1282), fiica regelui Rudolf I;
  • Henric (n. 1262 – d. 1280);
  • Sofia (n. 1264 – d. 1284) căsătorit în 1277 în Landshut cu contele Poppo al VIII-lea de Henneberg (n. 1279 – d. 1291);
  • Caterina (n. 1267 – d. 1310) căsătorit în 1277 cu Frederic Tuta (n. 1269 – d. 1291), margraf de Luzacia;
  • Ludovic (n. 1269 – d. 1296), necăsătorit, a murit fără a avea copii;
  • Ștefan (n. 1271 – d. 1310) căsătorit în 1297 cu Iudita de Schweidnitz (n.c. 1285 – d. 1320), fiica ducelui Bolko I.

Elisabeta a murit pe 25 octombrie 1271 în Landshut la câteva luni după nașterea fiului ei cel mic și a fost îngropată în cripta familiei Wittelsbach din Mănăstirea Seligenthal din Landshut.[2]

După moartea regelui Andrei al III-lea, dinastia arpadiană s-a stins, iar fiul cel mare al Elisabetei, Otto al III-lea, a pretins tronul Ungariei în calitate de nepot al regelui Béla al IV-lea. Pe 6 decembrie 1305 el a fost încoronat ca rege al Ungariei cu coroana Sfântului Ștefan la Székesfehérvár (Stuhlweissenburg) sub numele de Béla al V-lea. Mulți nobili unguri nu l-au recunoscut ca rege pe fiul Elisabetei deoarece actul încoronării nu fusese îndeplinit conform tradiției de Arhiepiscopul de Estergom.[6]

  1. ^ a b c d e f The Peerage 
  2. ^ a b c d Hans und Marga Rall: Die Wittelsbacher. Von Otto I. bis Elisabeth I., Editura Tosa, Viena 1994, ISBN: 978-3-85001-485-4, p. 40.
  3. ^ După alte surse căsătoria a fi avut loc în 1247, iar după altele abia în 1250.
  4. ^ După ce tatăl său, ducele Otto al II-lea a murit în 1253, Henric și fratele său , Ludovic al II-lea au împărțit teritoriile familiei în 1255. Ludovic a primit Bavaria Superioară și Palatinatul, iar Henric a primit Bavaria Inferioară.
  5. ^ După datele genealogice au mai existat încă două fiice cu același nume, care au murit la vârste fragede.
  6. ^ „Ungarisches Königtum Ottos III. von Niederbayern, 1305-1307 – Historisches Lexikon Bayerns”. www.historisches-lexikon-bayerns.de. Accesat în . 

Bibliografie

modificare
  • Hans und Marga Rall: Die Wittelsbacher. Von Otto I. bis Elisabeth I., Editura Tosa, Viena 1994, ISBN: 978-3-85001-485-4.