Wikipedia

Ellen White

Ellen Gould White

James și Ellen White
Date personale
Nume la naștereEllen Gould Harmon Modificați la Wikidata
Născută[2][3][4][5] Modificați la Wikidata
Gorham⁠(d), Maine, SUA Modificați la Wikidata
Decedată (87 de ani)[2][3][4][5] Modificați la Wikidata
Elmshaven (Saint Helena), California, SUA
ÎnmormântatăOak Hill Cemetery[*][[Oak Hill Cemetery (cemetery in Battle Creek, Michigan)|​]][6] Modificați la Wikidata
PărințiRobert Harmon[*][[Robert Harmon (American hatter and farmer (1784–1866))|​]]
Eunice Harmon[*][[Eunice Harmon (mother of Ellen G. White)|​]][7] Modificați la Wikidata
Frați și suroriElizabeth Bangs[*][[Elizabeth Bangs (fraternal twin sister of Ellen G. White)|​]]
Caroline T. Clough[*][[Caroline T. Clough (eldest sister of Ellen G. White)|​]]
Mary P. Foss[*][[Mary P. Foss (sister of Ellen G. White)|​]]
Harriet McCann[*][[Harriet McCann (sister of Ellen G. White)|​]]
John B. Harmon[*][[John B. Harmon (brother of Ellen G. White)|​]]
Sarah B. Belden[*][[Sarah B. Belden (sister of Ellen G. White)|​]]
Robert F. Harmon[*][[Robert F. Harmon (brother of Ellen G. White)|​]] Modificați la Wikidata
Căsătorită cuJames White
Număr de copii4[8] Modificați la Wikidata
CopiiHenry Nichols
James Edson White
William C. White
John Herbert
Cetățenie Statele Unite ale Americii Modificați la Wikidata
Religieadventistă de ziua a șaptea
OcupațieAutoare și co-fondatoare a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea
Limbi vorbitelimba engleză[9][10] Modificați la Wikidata
Activitate
Înălțime158 cm[1]  Modificați la Wikidata
Semnătură
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Ellen Gould White (născută Harmon; n. , Gorham⁠(d), Maine, SUA – d. , Elmshaven⁠(d), California, SUA) a fost o pioneră creștină americană și a fost implicată în fondarea Mișcării Adventiste de Ziua a Șaptea, mișcare ce a format Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea.

Adventiștii de ziua a șaptea o văd pe Ellen G. White ca pe un profet contemporan, chiar dacă ea nu și-a asumat niciodată acest titlu. Aceștia cred că ea a avut darul spiritual al profeției cum este enunțat în Apocalipsa 19:10. Scrierile sale aduc în vizor Mâna lui Dumnezeu în istoria creștinismului. Acest conflict cosmic, cunoscut ca „Marea Luptă” este subiectul principal al scrierilor sale, multe din ele copiate creativ din cărțile altor autori, ceea ce a dat naștere unui scandal de plagiat din care a reieșit însă că legile americane din momentul publicării nu pedepseau faptele ei, deci copierea scrierilor altora fusese legală, cu excepția cărții Schițe din viața lui Pavel.[11][12][13][14][15][16][17][18][19][20][21][22][23]

Doamna White a fost o figură controversată toată viața sa. Ea afirmă că a avut viziuni la scurt timp după Marea Dezamăgire a milleriților. În contextul multor alți vizionari, ea a fost cunoscută pentru convingerea și credința sa. Randall Balmer a descris-o ca „una din cele mai importante și variate figuri din istoria religiilor din America”.[24] Walter Martin a descris-o ca „una din cele mai fascinante și controversate personaje care a apărut pe orizontul istoriei religioase”.[25] White a fost de asemenea cel mai tradus autor American de non-ficțiune de toate vârstele.[26] Scrierile sale acoperă subiecte de teologie, evanghelizare, stil de viață creștin, educație și sănătate (în special vegetarianism). Ea a promovat construirea unor școli și centre medicale. În cursul vieții sale a scris mai mult de 5000 de articole periodice și 40 de cărți; dar astăzi, incluzând compilațiile celor 50.000 de pagini de manuscrise, mai mult de 100 de titluri sunt disponibile în engleză. Unele din cele mai populare cărți sunt Calea către Hristos, Hristos, Lumina Lumii și Tragedia Veacurilor.

Viața personală modificare

Copilăria modificare

Ellen, împreună cu sora sa geamănă Elizabeth, au fost născute pe 26 noiembrie 1827 de către Robert și Eunice Harmon. Robert era un fermier care confecționa și multe pălării, și toată familia îl ajuta în acest lucru. Cu opt copii în familie, casa era un loc aglomerat. Familia locuia într-o mică fermă lângă Gorham, Maine. La câțiva ani după nașterea gemenelor, Robert Harmon a părăsit ferma și, împreună cu familia sa, el s-a mutat în orașul Portland, cam douăsprezece mile la est.

Strămoși modificare

Ellen G. White Estate a delegat un genealogist profesional pentru recăutarea strămoșilor, care a spus că ea a avut origine Anglo-Saxonă.[27] Vezi arborele său genealogic.

Rănirea capului modificare

La vârsta de nouă ani, Ellen a fost lovită cu o piatră de o colegă. Lovitura i-a desfigurat nasul și a lăsat-o trei săptămâni în comă.[28]

La scurt timp după rănire, Ellen, împreună cu părinții ei, a aderat la Metodism, în urma unei întâlniri din Buxton, Maine. Doi ani mai târziu, pe 26 iunie 1842, la cererea sa, a fost botezată prin scufundare.[29]

Mișcarea Milleristă modificare

În 1840, la vârsta de 12 ani, familia sa a devenit implicată în Mișcarea Milleristă. După ce a citit cărțile lui William Miller, Ellen s-a simțit vinovată pentru păcatele ei și s-a confruntat cu teroarea referitoare la pierderea eternă. Ea se descrie ca stând nopți întregi în rugăciune, iar asta timp de câteva luni. Ea a fost botezată de John Hobart în Casco Bay în Portland, Maine și aștepta nerăbdătoare Revenirea lui Isus. După mult timp, s-a referit la botez ca fiind cel mai fericit eveniment al vieții ei. Implicarea familiei ei în Millerism a atras dizgrația lor de către biserica metodistă locală.[30] și adventiștii susțin că Ellen White a avut foarte multe viziuni despre sfârșitul lumii.

Căsătoria și familia modificare

În 1845 Ellen l-a întâlnit pe viitorul ei soț, James Springer White, un Millerit care a devenit convins că viziunile ei erau reale. Un an mai târziu, James a făcut propunerea și ei au fost căsătoriți în Portland, Maine, în 30 august 1846. James a scris după aceasta:

Noi ne-am căsătorit pe 30 august 1846 și din acea oră până în prezent ea a fost coroana veseliei mele....A fost providența lui Dumnezeu ca amândoi să trăim o experiență întunecată în Mișcarea Adventă....Această experiență a fost necesară ca să ne alăturăm forțele și, uniți, să muncim extensiv din Oceanul Atlantic până la Pacific.[31]

James și Ellen au avut patru copii: Henry Nichols, James Edson (cunoscut ca Edson), William Clarence (cunoscut ca Willie sau W.C.) și John Herbert.

Doar Edson și William au devenit adulți. John Herbert a murit la vârsta de trei ani, iar Henry la vârsta de 16 ani(de pneumonie), în 1863.

Ultimii ani și moartea modificare

Ellen White a petrecut ultimii ani din viață în Elmshaven, casa ei în Saint Helena, California după moartea soțului ei James White în 1881. În cursul ultimilor ani din viață ea a călătorit mai puțin deorece își petrecea marea parte a timpului scriind ultimele lucrări pentru biserică. Ellen G. White a murit pe 16 iulie 1915, în casa ei (Elmshaven), care acum este cunoscută ca un Sit Istoric Adventist.

Activitate modificare

Viziuni modificare

Prima ei viziune raportată modificare

În 1844, Ellen G. White a raportat prima sa viziune:

În timp ce mă rugam la altarul familial, Duhul Sfânt a venit asupra mea și părea că mă înalț din ce în ce mai sus, mult deasupra acestei lumi întunecate...[32]

În această viziune a spus că a văzut „poporul Advent” călătorind pe o cărare îngustă și dreaptă spre Noul Ierusalim(Cer). Cărarea lor era luminată din spate de „o lumină puternică, pusă la începutul cărării, în spatele lorm despre care îngerul mi-a spus că este strigătul de la miezul nopții.” În acord cu viziunea ei, unii din călători oboseau, dar erau încurajați de către Isus, alții au respins lumina și au căzut „de pe cărare în lumea rea și întunecată de dedesubt”.[33]

A doua și a treia viziune modificare

În februarie 1845, doamna White a spus că a primit o a doua viziune care a devenit cunoscută ca viziunea „Mirelui”, în Exeter, Maine. Împreună cu a treia viziune, unde doamna White a văzut un nou pământ, aceste viziuni „au dat înțelesul experienței din 22 octombrie 1844 și au ajutat dezvoltarea doctrinei Sanctuarului. De asemenea, au jucat au rol important în contracarea spiritualizării vederii unor mulți adventiști fanatici prin înfățișarea Tatălui și lui Isus ca Ființe literale și Cerul ca un loc fizic.”[34]

De asemenea, aceste viziuni au anulat doctrina „ușii închise” avută de mulți adventiști în acel moment, inclusiv de gruparea de la Exeter.[35]

Mărturie publică modificare

Temându-se că oamenii vor considera ca ea ar experimenta boli mintale sau mesmerism, Ellen nu a împărtășit inițial viziunile ei cu comunitatea Millerită. La o întâlnire în casa părinților săi, ea a primit confirmarea supranaturală a misiunii ei:

Când ne rugam, întunericul ce mă acoperea a fost împrăștiat, o lumină puternică, ca o minge de foc, a venit lângă mine ca și cum m-ar fi doborât, puterea mi-a fost luată.Am simțit că sunt în prezența lui Isus și a îngerilor. Din nou a fost repetat,” Fă cunoscut și altora ce ți-am făcut cunoscut Eu”.[36]

La scurt timp după, Ellen a dat mărturiile ei în adunările publice și în adunările metodiste regulate ce se făceau în casele oamenilor.

Am aranjat întâlnirile cu prietenii mei tineri, câțiva fiind considerabil mai în vârstă decât mine, și câteva persoane căsătorite. Câțiva din ei erau încrezuți și nepăsători; experiența mea suna către ei ca o poveste plictisitoare, și ei nu au ascultat rugămințile mele. Dar m-am hotărât ca eforturile mele niciodată să nu se oprească pentru aceste dragi suflete, pentru care am avut un interes atât de mare, produs de către Dumnezeu.[37]

Noutățile viziunilor sale s-au răspândit și White a călătorit și a vorbit către grupurile de Milleriți în Maine și în zona înconjurătoare. Viziunile sale nu au fost publicate înainte de 24 ianuarie 1846, când relatarea primei viziuni : „Letter From Sister Harmon” (Scrisoare de la sora Harmon) a fost publicată în Day Star, o revistă Millerită publicată în Cincinati, Ohio de Enoch Jacobs. White a scris către Jacobs pentru a-l încuraja și ,chiar dacă scrisoarea nu a fost scrisă pentru publicație, Jacobs a tipărit-o. În cursul următorilor ani a fost retipărită sub diverse forme - fiind inclusă în prima carte a lui Ellen, Christian Experience and Views(Experiențe creștine și viziuni), publicată în 1851, apărută în România cu titlul Experiențe și Viziuni.

Doi Milleriți au avut viziuni înainte de Ellen White - William Ellis Foy (1818–1893) și Hazen Foss (1818?–1893), care însă ar fi respins chemarea Duhului Sfânt. Adventiștii cred că aceste persoane au avut Darul Profeției înainte de Ellen White.[38]

Teologie modificare

Ellen White s-a ferit de cuvintele „Sfânta Treime” ca de ciumă, iar „soțul ei a afirmat categoric că viziunile ei nu susțin crezul trinitarian.”[39] Ea nu a avut o doctrină a Sfintei Treimi (vorbind în general, ea nu a avut doctrină, făcând predicare/oratorie și nu teologie ca disciplină academică).[40] Conform opiniei ei personale, Fiul lui Dumnezeu nu a fost de la început egal cu Dumnezeu Tatăl, ci a fost la un moment dat promovat la egalitate cu Tatăl, promovare care a declanșat revolta lui Lucifer (lucru descris în cartea ei Spiritul Profeției).[41]

Critici modificare

Scandalul de plagiat modificare

Din punctul dreptului penal și al celui civil faptele ei nu ar fi avut consecințe neplăcute pentru ea.[11] Ea însăși a recunoscut în scris faptul că a copiat din operele altora fără a oferi citări ca la carte.[12][13] Adventiștii doxați recunosc clar faptul că ea a împrumutat mult din textele altora, ceea ce neagă teza naivă a inspirației plenare.[14]

Robert Olson, secretarul Domeniului Ellen G. White, afirma că Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea „nu neagă acumularea de dovezi cu privire la faptul că White a copiat”.[15]

„Că Ellen White a preluat text de la alți autori a fost admis în mod deschis de către ea (cf. GC xi-xii) și de către persoane apropiate ei (cf. 2SM 451-465).[16]”
—Denis Fortin & Jerry Moon, The Ellen G. White Encyclopedia

Deși mai fuseseră anterior acuzații de plagiat, cartea lui Walter T. Rea, The White Lie, a afirmat că între 80% și 90% din scrierile Ellenei White sunt plagiate.[17]

Cea mai clară dovadă că Ellen G. White și editura ei, The Review & Herald, s-au făcut vinovați de încălcarea drepturilor de autor a fost procesul intentat împotriva lor de către Conybeare and Howson, un editor important în secolul al XIX-lea, care a documentat un plagiat extins din partea Ellen G. White în cartea ei, Schițe din viața lui Pavel,[18] preluat din cartea lor, Viața și epistolele apostolului Pavel, publicată în 1855. Confruntați cu aceste dovezi, adventiștii de ziua a șaptea au încetat imediat să publice cartea Ellenei White și nu a republicat-o până când drepturile de autor ale Conybeare and Howson au expirat.[19]

Dovada că acesta nu a fost un incident izolat se găsește în faptul că presa publică seculară a acuzat-o pe Ellen G. White de plagiat extins, documentând că aceasta era practica ei generală și concluzionând că „doamna White este o plagiatoare, o hoață de literatură.”[20]

Veltman a examinat cincisprezece capitole alese aleatoriu din Dorința veacurilor pentru dovezi ale dependenței literare și a concluzionat: „În medie, putem spune că 31,4% din textul DV este dependent într-o oarecare măsură de sursele literare”.[42]

Medicină modificare

Ea a declarat cu emfază „Oamenii trebuie învățați că medicamentele nu vindecă nicio boală. [...] Sănătatea se recuperează în ciuda medicamentului.” (MH 126.3).[43] Facultatea de Medicină de la universitatea adventistă Loma Linda a repudiat această învățătură, susținând utilizarea medicamentelor.[44]

White era împotriva consumului de carne, a alimentelor condimentate, a consumului de alcool și fumatului.[45] Ea s-a opus, de asemenea, masturbării, medicamentelor și medicilor.[45]

Scrierile despre masturbare modificare

La mijlocul secolului al XIX-lea, a susținut că a avut viziuni spirituale de la Dumnezeu care au îndrumat-o în viața creștină. Ea a avertizat contra mâncărurilor care stimulează excesiv sexul și masturbarea, pe care o denumea „viciul solitar”. Ea și-a avertizat adepții despre viziunile sale referitoare la oameni desfigurați, pretinzând că ale masturbării consecințe nu distrug doar viața pe acest Pământ, ci împiedică accesul în ceruri la prima înviere de la revenirea lui Isus. Ea pretindea că masturbarea este cauza multor boli ale adulților, de la cancer la bolile de plămâni. White chiar a scris că masturbarea termina prematur viețile multor păcătoși. Ea credea că dieta avea un impact direct asupra dorinței de a se masturba. Ea pretindea că o dietă sănătoasă constând din fructe, legume, pâine de grâu și apă ar duce la o nevoie scăzută de a se masturba și ar duce astfel la o viață mai sănătoasă și mai fericită. Pentru a scrie ghidul ultim pentru generațiile viitoare ea a pretins că viciul solitar ar fi fost cauza nebuniei ereditare, cancerului și a altor boli mortale; ea apela în mod clar la părinți pentru a-și proteja odraslele prin a nu se masturba.[46]

Mulți critici citează vederile Ellenei White despre masturbare, ceea ce ea numea „auto-indulgență” și „un viciu solitar” drept dovadă a faptului că a fost un profet mincinos. În cartea sa Apel către mame ea scria:

„Dacă practica auto-indulgenței continuă de la vârsta de cincisprezece ani în sus, natura va protesta împotriva abuzului suferit și pe care continuă să îl sufere și îi va face să fie pedepsiți pentru încălcarea legilor sale, în special de la vârsta de treizeci la patruzecișicinci, pedeapsa fiind numeroase dureri ale sistemului și diferite boli cum ar fi afecțiuni ale ficatului și plămânilor, nevralgie, reumatism, afecțiuni ale coloanei vertebrale, boli de rinichi și umori canceroase. Unele din mecanismele fine ale naturii cedează, lăsând poveri mai mari de executat altora, ceea ce deranjează aranjamentul fin al naturii și apare adesea o distrugere a condiției, moartea fiind rezultatul.”[47][48]

„Femeile au mai puțină forță vitală decât celălalt sex iar ele sunt lipsite prin viața lor casnică de aerul proaspăt care învigorează. Rezultatul auto-abuzului se vădește în diferite boli cum ar fi inflamațiile mucoaselor, edemul, durerea de cap, pierderea memoriei și a vederii, marea slăbiciune a spatelui și a coapselor, afecțiuni ale coloanei vertebrale și deseori descompunerea internă a capului. Umoarea canceroasă, care ar fi rămas adormită în sistem în cursul vieții lor este inflamată și își începe munca de distrugere și măcinare. Mintea este adesea ruinată și apare nebunia.”[49][48]

Criticii citează un studiu modern care arată că a avea multe orgasme protejează bărbații împotriva bolilor de inimă.[50]

Thomas Szasz a descris schimbarea de consens științific[51][52][53][54][55][56][57][58] drept „Masturbarea: activitatea sexuală de căpătâi a omenirii. În secolul al nouăsprezecelea era o boală; în cel de-al douăzecilea este un leac.”[59] Mulți alți medici, cercetători medicali, universități și comisii de stat pentru educația medicală susțin concluzia sa.[60][61][62][63][64][65][66][67][68][69][70][71][72][73][74][75][76][77][78][79][80][81][82][83][84][85][86][87][88][89] Enciclopedia Britannica numește „mituri” ideile că masturbarea ar fi nesănătoasă sau comportament imatur.[90]

Această critică este recunoscută ca semnificativă de websiteul Domeniului Ellen White, cunoscut drept Websiteul Oficial Ellen G. White.[91] Personalul domeniului citează concluzii ale lui David Horrobin (pierderi de zinc) drept susținere a vederilor doamnei White; Horrobin a fost un cercetător de reputație dubioasă conform necrologului său din British Medical Journal[92] și conform lui Stephen Barrett de la Quackwatch.[93] Însăși organizația Domeniului White recunoaște că Szasz are dreptate când descrie schimbarea de consens medical: „Viziunea generală din ziua de azi este, totuși, că masturbarea este normală și sănătoasă.”[94]

Ronald L. Numbers, un istoric al științei american și absolvent al Universității Loma Linda, a criticat vederile doamnei White asupra masturbării și asupra multor altor chestiuni medicale, esența criticii lui fiind faptul că ea a urmat consensul medical al epocii sale (care era înainte de apariția medicinii bazate pe dovezi).[21][22] Numbers arată că ea a plagiat autori vitaliști (cum ar fi Horace Mann și Larkin B. Coles)[23] în argumentele folosite de ea contra masturbării.[21] De fapt, Apelul către mame conține o remarcă foarte ciudată și anume că Ellen White nu și-a copiat textul din autori care propuneau reforma medicală adoptată de adventiști și care susține că ea a ajuns în mod independent la aceste concluzii.[95] Critica lui Numbers este recunoscută drept semnificativă de personalul Domeniului White, care a căutat să o respingă într-o lucrare intitulată A Critique of the Book Prophetess of Health (O critică a cărții Profetesa sănătății).[96] Mai precis, Richard W. Schwarz de la Facultatea de Istorie a Universității Andrews a încercat să conteste plagiatul prin teza inspirației supranaturale, care ar fi vorbit tuturor acestor autori în cam aceleași cuvinte.[97]

Mai mult decât atât: niciun verset din Biblie nu afirmă că masturbarea ar constitui păcat.[52][98][99] Povestirea biblică despre Onan nu se referă la masturbare, ci la coitus interruptus.[100][101][102][103][104][105][106][107][108][109][110][111]

Conform The Oxford Handbook of Theology, Sexuality, and Gender, unii universitari sugerează ideea că „mână”, cuvânt din Matei 5:29-30, Marcu 9:42-48 și Matei 18:6-9 poate implica masturbarea la fel ca în Mișna (m. Nid. 2.1).[112]:204 Privind acele versete, The Oxford Encyclopedia of the Bible and Gender Studies redă punctul de vedere al lui Will Deming: „Păcătuirea cu ochiul, mâna si piciorul pot proveni dintr-o tradiție de avertizări formale contra privitului pofticios (cu ochiul), masturbării (cu mâna), și adulterului (cu « piciorul », eufemism ebraic pentru organele genitale).”[113] Alăturată ochiului, argumentează Deming „mâna joacă un rol major în poftă la fel ca și în masturbare”.[114]

Referințe modificare

  1. ^ White, Ellen Gould (1827–1915), Australian Dictionary of Biography, accesat în  
  2. ^ a b c d Autoritatea BnF, accesat în  
  3. ^ a b c d Ellen G. White, SNAC, accesat în  
  4. ^ a b c d Ellen Gould White, Find a Grave, accesat în  
  5. ^ a b c d Ellen Gould Harmon White, Encyclopædia Britannica Online, accesat în  
  6. ^ Ellen Gould Harmon White, Find a Grave, accesat în  
  7. ^ Ronald Numbers[*][[Ronald Numbers (American historian of science)|​]], White, Ellen Gould Harmon, American National Biography Online, accesat în  
  8. ^ Find a Grave, accesat în  
  9. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  10. ^ CONOR[*][[CONOR (authority control file for author and corporate names in Slovene system COBISS)|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  11. ^ a b „Was Ellen G. White A Plagiarist?”. Ellen G. White Writings. Accesat în . Ellen G. White was not a plagiarist and her works did not constitute copyright infringement/piracy. 
  12. ^ a b White, Ellen G. The Conflict of the Ages Story, Vol. 5. The Great Controversy—Illustrated. Digital Inspiration. p. 16. In some cases where a historian has so grouped together events as to afford, in brief, a comprehensive view of the subject, or has summarized details in a convenient manner, his words have been quoted; but in some instances no specific credit has been given, since the quotations are not given for the purpose of citing that writer as authority, but because his statement affords a ready and forcible presentation of the subject. In narrating the experience and views of those carrying forward the work of reform in our own time, similar use has been made of their published works.  Cf. The Great Controversy, p. xi.4 1911 edition.
  13. ^ a b McArthur 2008, p. 48. : „Rather, he was always at pains to emphasize that Mrs. White herself acknowledged indebtedness in the book's Introduction:”
  14. ^ a b McArthur, Benjamin (). „Point of the Spear: Adventist Liberalism and the Study of Ellen White in the 1970s” (PDF). Spectrum. 36 (2): 45-55. ISSN 0890-0264. Accesat în . But liberal scholarship prevailed in one arena: it permanently revised our understanding of Ellen White's historical writings. For decades, a type of verbal inspiration dominated popular Adventism, shaping the church culture to a degree that today's generation of Adventist youth could hardly imagine. Within at least the educated mainstream church, that is no longer the case. 
  15. ^ a b Willey, T. Joe (). „The Great Controversy Over Plagiary: The Last Interview of Walter Rea”. spectrummagazine.org. Accesat în . Robert Olson, secretary of the Ellen G. White Estate, said, “The church is not denying the accumulating evidence of White’s copying…. 
  16. ^ a b „Untitled Document”. Andrews University. . Accesat în . 
  17. ^ a b From Controversy to Crisis: An Updated Assessment of Seventh-day Adventism by Kenneth R. Samples. Christian Research Journal 11:1 (Summer 1988)
  18. ^ a b White, Ellen G. (). Sketches from the Life of Paul. Hagerstown, Maryland: Review & Herald. 
  19. ^ a b Stewart, Charles E. (). „A Response to an Urgent Testimony from Mrs. Ellen G. White”. 
  20. ^ a b „Is Mrs. E. G. White a Plagiarist?”. Healdsburg Enterprise: 1, 4–6. . 
  21. ^ a b c Numbers, Ronald L. () [1976]. „Short Skirts and Sex”. Prophetess of health: a study of Ellen G. White (ed. 3rd). Grand Rapids, Michigan: Wm. B. Eerdmans Publishing Co. pp. 207–218. ISBN 978-0-8028-0395-5. Accesat în . Ellen White followed another well-marked trail when she ventured into the potentially hazardous field of sex. From the appearance of Sylvester Graham's Lecture to Young Men on Chastity in 1834 this subject had played an integral and highly visible role in health-reform literature. Alcott, Coles, Trail, and Jackson, among others, had all spoken out on the dangers of what they regarded as excessive or abnormal sexual activities, particularly masturbation, which was thought to cause a frightening array of pathological conditions ranging from dyspepsia and consumption to insanity and loss of spirituality. By carefully couching their appeal in humanitarian terms, they had largely avoided offending the sensibilities of a prudish public. Theirs was a genuinely moral crusade against what Jackson called "the great, crying sin of our time." 
  22. ^ a b Larson, David (). „Revisiting Ellen White on Masturbation”. Spectrum. ISSN 0890-0264. Arhivat din original la . Accesat în . 
  23. ^ a b Numbers 2008, pp. 213-214.
  24. ^ Balmer, Randall Herbert (). „White, Ellen Gould (née Harmon) (1827–1915)”. Encyclopedia of Evangelicalism. Baylor University Press. pp. 732–733. ISBN 978-1-932792-04-1. 
  25. ^ Martin, Walter (). The Kingdom of the Cults: An Analysis of the Major Cult Systems in the Present Christian Era. Zondervan Publishing House. p. 379. 
  26. ^ White, Arthur L. (august 2000). „Ellen G. White: A Brief Biography”. Ellen G. White Estate. 
  27. ^ Joslyn, Roger. „Ellen G. White's Genealogy”. www.whiteestate.org. Accesat în . 
  28. ^ „CHAPTER XVIII - THE EUTYCHIAN CONTROVERSY - Christian Resource Centre (Bermuda)”. www.crcbermuda.com. Accesat în . [nefuncțională]
  29. ^ „Testimonies, Vol. 1 - Christian Resource Centre (Bermuda)”. www.crcbermuda.com. Accesat în . 
  30. ^ Burt, Merlin D. (). Ellen G. Harmon's Three Step Conversion Between 1836 and 1843 and the Harmon Family Methodist Experience. Term paper, Andrews University. 
  31. ^ Life Sketches, 1880 edition, 126, 127.
  32. ^ Ellen G. White, Experiențe și viziuni (2002, Editura Viață și Sănătate), pag. 38
  33. ^ Ellen G. White, Experiențe și viziuni (2002, Ed. Viață și Sănătate), pag. 38
  34. ^ Merlin D. Burt, “The Historical Background, Interconnected Development, and Integration of the Doctrines of the Heavenly Sanctuary, the Sabbath, and Ellen G. White's Role in Sabbatarian Adventism from 1844-1849”, PhD, Andrews University, 2002, 170.
  35. ^ Ellen G. White, Early Writings, p. 33(original)
  36. ^ Ellen G. White, Spiritual Gifts vol. 2, (1860), 37.
  37. ^ Ellen G. White, Testimonies for the Church Vol.1, (1855-1868)
  38. ^ Nix, James R. (). „The third prophet spoke forth”. Adventist Review. 163: 22. ISSN 0161-1119. Arhivat din original (DjVu) la . Accesat în . 
  39. ^ Bull, Malcolm; Lockhart, Keith (). „The Divine Realm”. Seeking a Sanctuary: Seventh-day Adventism and the American Dream. Indiana University Press. p. 75. ISBN 978-0-253-34764-0. With Adventism's most articulate spokesmen so implacably opposed to the doctrine of the Trinity, it is unsurprising that one researcher was forced to conclude that he was "unable to discover any evidence that 'many were Trinitarians' before 1898, nor has there been found any Trinitarian declaration written, prior to that date, by an Adventist writer other than Ellen G. White."46 But even this is an overstatement. Although not actively anti-Trinitarian, Ellen White always carefully avoided using the term "Trinity," and her husband stated categorically that her visions did not support the Trinitarian creed.47 
  40. ^ Guy, Fritz (). „Theology”. În Dopp Aamodt, Terrie; Land, Gary; Numbers, Ronald L. Ellen Harmon White: American Prophet. Oxford University Press. p. 144-145. ISBN 978-0-19-937387-1. Strictly speaking, very seldom did Ellen White “do theology.” That is, she did not ordinarily do what professional theologians typically do. She did not produce a book of or about theology. She did not think, speak, and write in theological language. ... She did not elaborate a particular doctrine of the Trinity, atonement, God and time, or free will. She did not explain the precise meaning and broader implications of her own language and ideas, nor did she always use her theological vocabulary consistently. She did not endeavor to explain verbal or conceptual inconsistencies—either those of Scripture or her own—or to reduce the tensions inherent in her overall theological understanding. 
  41. ^ Bull, Malcolm; Lockhart, Keith (). „The Divine Realm”. Seeking a Sanctuary: Seventh-day Adventism and the American Dream. Indiana University Press. p. 72. ISBN 978-0-253-34764-0. Accesat în . but in her version of the event that destroyed the unity of the divine realm—the rebellion of Satan. As White related in the Spirit of Prophecy, the devil's revolt against divine law came about precisely because Satan was unwilling to accept Jesus' position in the heavenly hierarchy. At that time Satan, who was then known as Lucifer, was "a high and exalted angel, next in honor to God's dear Son."13 It was an arrangement with which he had been happy, according to White, until a primordial ceremony formalized the supremacy of Jesus: "The Father then made known that it was ordained by himself that Christ, his Son, should be equal with himself."14 However, Satan believed that this decision had been taken without prior consultation, and he convened a meeting of the angels to air his grievances. A ruler had now been appointed over them, he said, and "he would no longer submit to this invasion of his rights and theirs."15 
  42. ^ Veltman, Fred (). Life of Christ Research Project. p. 882. 
  43. ^ White, Ellen G. The Ministry of Healing. p. 126.3. Accesat în . People need to be taught that drugs do not cure disease. [...] Health is recovered in spite of the drug. 
  44. ^ Vezi de ex. Dietary Considerations (). „Use Your Medicines Wisely”. Loma Linda University Health. Arhivat din original la . Accesat în . 
  45. ^ a b Randi, James (). „Millerites”. An encyclopedia of claims, frauds, and hoaxes of the occult and supernatural: decidedly sceptical definitions of alternative realities. New York, NY: St. Martin's Griffin. ISBN 978-0-312-15119-5. 
  46. ^ Numbers, Ronald L. (). Rosenberg, Charles E., ed. Right Living: An Anglo-American Tradition of Self-Help Medicine and Hygiene. Johns Hopkins University Press. pp. 208–209. ISBN 978-0-8018-7189-4. 
  47. ^ White, Ellen G. (). Solemn Appeal, A. The Seventh-day Adventist Publishing Association. p. 63. 
  48. ^ a b Vance, Laura Lee (). Seventh-Day Adventism in Crisis: Gender and Sectarian Change in an Emerging Religion. University of Illinois Press. p. 156. ISBN 978-0-252-06744-0. Accesat în . 
  49. ^ White, Ellen G. (). Solemn Appeal, A. The Seventh-day Adventist Publishing Association. p. 73. 
  50. ^ Smith, George Davey; Frankel, Stephen; Yarnell, John (). „Sex and death: are they related? Findings from the Caerphilly cohort study”. BMJ. 315 (7123): 1641–1644. doi:10.1136/bmj.315.7123.1641. ISSN 0959-8138. PMC 2128033  . PMID 9448525. 
  51. ^ Porter, Robert S.; Kaplan, Justin L., ed. (). „Chapter 165. Sexuality and Sexual Disorders”. The Merck Manual of Diagnosis & Therapy (în engleză) (ed. 19th). Whitehouse Station, NJ: Merck Sharp & Dohme Corp., A Subsidiary of Merck & Co., Inc. ISBN 978-0-911910-19-3. Arhivat din original la . Accesat în . 
  52. ^ a b Patton, Michael S. (iunie 1985). „Masturbation from Judaism to Victorianism”. Journal of Religion and Health (în engleză). 24 (2): 133–146. doi:10.1007/BF01532257. ISSN 0022-4197. JSTOR 27505821. PMID 24306073. Social change in attitudes toward masturbation has occurred at the professional level only since 1960 and at the popular level since 1970. [133] ... onanism and masturbation erroneously became synonymous... [134] ... there is no legislation in the Bible pertaining to masturbation. [135] 
  53. ^ Boulware, Jack. "Sex educator says most people masturbate," Salon.com at: http://www.salon.com/health/sex/[nefuncțională] apud Masturbation: Current medical opinions Arhivat în , la Wayback Machine. Ontario Consultants on Religious Tolerance. Nou URL: https://www.salon.com/2000/05/09/masturbate/
  54. ^ Moscucci, Ornella. "Male masturbation and the offending prepuce," at: http://www.cirp.org/library/history/moscucci/ Arhivat în , la Wayback Machine. (Este un extras din "Sexualities in Victorian Britain.") apud Masturbation: Current medical opinions Arhivat în , la Wayback Machine. Ontario Consultants on Religious Tolerance. Nou URL: http://sites.google.com/site/completebaby/repression
  55. ^ Shpancer, Noah (). „The Masturbation Gap. The pained history of self pleasure”. Psychology Today. Accesat în . The publication of Kinsey's and Masters and Johnson's research revealed that masturbation was both common and harmless. Many studies have since confirmed this basic truth, revealing in addition that masturbation is neither a substitute for "real" sex nor a facilitator of risky sex. 
  56. ^ Coon, Dennis; Mitterer, John O. () [2007]. „11. Gender and Sexuality”. Introduction to Psychology. Gateways to Mind and Behavior (ed. 12th). Belmont, CA: Wadsworth, Cengage Learning. p. 371. ISBN 978-0-495-59911-1. Accesat în . Fifty years ago, a child might have been told that masturbation would cause insanity, acne, sterility, or other such nonsense. "Self-abuse," as it was then called, has enjoyed a long and unfortunate history of religious and medical disapproval. The modern view is that masturbation is a normal sexual behavior (Bockting & Coleman, 2003). Enlightened parents are well aware of this fact. 
  57. ^ Sigel, Lisa Z. (). „Masturbation: The History of the Great Terror. By Jean Stengers and Ann Van Neck. Translated by Kathryn Hoffmann (New York: Palgrave, 2001. ix plus 232 pp.)”. Journal of Social History. 37 (4): 1065–1066. doi:10.1353/jsh.2004.0065. ISSN 0022-4529. Stengers and Van Neck follow the illness to its fairly abrupt demise; they liken the shift to finally seeing the emperor without clothes as doctors began to doubt masturbation as a cause of illness at the turn of the twentieth century. Once doubt set in, scientists began to accumulate statistics about the practice, finding that a large minority and then a large majority of people masturbated. The implications were clear: if most people masturbated and did not experience insanity, debility, and early death, then masturbation could not be held accountable to the etiology that had been assigned it. Masturbation quickly lost its hold over the medical community, and parents followed in making masturbation an ordinary part of first childhood and then human sexuality. 
  58. ^ Wood, Kate (). „Masturbation as a Means of Achieving Sexual Health by Walter Bockting; Eli Coleman”. Culture, Health & Sexuality. 7 (2): 182–184. ISSN 1369-1058. JSTOR 4005453. In the collection's introductory chapter, Eli Coleman describes how Kinsey's research half a century ago was the first in a series of studies to challenge widely prevalent cultural myths relating to the 'harmful' effects of masturbation, revealing the practice to be both common and non-pathological. Subsequent research, outlined by Coleman in this chapter, has shown masturbation to be linked to healthy sexual development, sexual well-being in relationships, self-esteem and bodily integrity (an important sexual right). As such, the promotion and de-stigmatization of the practice continue to be important strategies within sexology for the achievement of healthy sexual development and well-being.

    The collection concludes with two surveys among US college students. The first of these was based on limited quantitative questions relating to masturbation. The findings suggest that masturbation is not a substitute for sexual intercourse, as has often been posited, but is associated with increased sexual interest and greater number of partners. The second of these surveys asks whether masturbation could be useful in treating low sexual desire, by examining the relationship between masturbation, libido and sexual fantasy.     
  59. ^ Szasz, Thomas S. () [1973]. „Sex”. The Second Sin. London: Routledge & Kegan Paul Ltd. p. 10. ISBN 978-0-7100-7757-8. Accesat în . Masturbation: the primary sexual activity of mankind. In the nineteenth century it was a disease; in the twentieth, it's a cure. 
  60. ^ Wells, Ken R. (). „Masturbation”. În Krapp, Kristine M.; Wilson, Jeffrey; Gale Group. The Gale Encyclopedia of Children's Health: Infancy Through Adolescence. Gale virtual reference library. Thomson Gale. p. 1148. ISBN 978-0-7876-9427-2. 
  61. ^ Daniels, Chris; Levatter, Jes (). „Masturbation key to healthy, functional sexual relationships”. The Badger Herald, Daily campus newspaper. Madison, Wisconsin, USA: Badger Herald, Inc. Arhivat din original la . Accesat în . 
  62. ^ Giles, G.G.; Severi, G.; English, D.R.; McCredie, M.R.E.; Borland, R.; Boyle, P.; Hopper, J.L. (). „Sexual factors and prostate cancer”. BJU International. 92 (3): 211–216. doi:10.1046/j.1464-410x.2003.04319.x. ISSN 1464-4096. PMID 12887469. 
  63. ^ Dimitropoulou, Polyxeni; Lophatananon, Artitaya; Easton, Douglas; Pocock, Richard; Dearnaley, David P.; Guy, Michelle; Edwards, Steven; O'Brien, Lynne; Hall, Amanda; Wilkinson, Rosemary; Eeles, Rosalind; Muir, Kenneth R. (). „Sexual activity and prostate cancer risk in men diagnosed at a younger age”. BJU International. 103 (2): 178–185. doi:10.1111/j.1464-410X.2008.08030.x. PMID 19016689. 
  64. ^ Robson, David (aprilie 2008). „Masturbation could bring hay fever relief for men”. New Scientist. Accesat în . 
  65. ^ Treptow, Cornelia (). „U.K. Government Encourages Teen Masturbation?”. ABC News. 
  66. ^ Graber, Benjamin; Balogh, Scott; Fitzpatrick, Denis; Hendricks, Shelton (). „Cardiovascular changes associated with sexual arousal and orgasm in men”. Annals of Sex Research. 4 (2): 151–165. doi:10.1007/bf00851611. ISSN 0843-4611. 
  67. ^ „Spanish 'self love' lessons row”. BBC NEWS. . Accesat în . 
  68. ^ McKinley Health Center (). „Masturbation: Questions and Answers” (PDF). University of Illinois at Urbana-Champaign. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  69. ^ Office of Health Education. „Masturbation”. University of Pennsylvania. Arhivat din original la . Accesat în . 
  70. ^ „Masturbation healthy?”. Go Ask Alice! Columbia University. Accesat în . 
  71. ^ „Masturbation: Center for Awareness, Response & Education”. Northwestern University. Accesat în . 
  72. ^ Jauregui, Marissa (). „Jerking Off in Self-Love”. Sather Health, Berkeley University. Accesat în . 
  73. ^ „Self Service?”. MIT Medical. . Accesat în . 
  74. ^ „Masturbation”. Cal Poly Pomona. . Accesat în . 
  75. ^ University Health Service (). „Sexual Health”. University Health Service, University of Rochester. Accesat în . 
  76. ^ „Safer Sex Resources - Nebraska”. Women's Center, University of Nebraska–Lincoln. Accesat în . 
  77. ^ Kagan, Julia (). „Love Your Body Week: Pleasurable Sex – Office of Equity and Inclusivity Blog”. Dickinson Blogs, Dickinson College. Accesat în . 
  78. ^ „Module 3: Self-Exploration, Masturbation and Erotica - Maine Autism Institute for Education and Research”. Maine Autism Institute for Education and Research, University of Maine. . Accesat în . 
  79. ^ Marshall Cavendish Corporation (). Sex and Society. 2. Cavendish Square. p. 512. ISBN 978-0-7614-7906-2. Accesat în . 
  80. ^ Griffith, Taylor (). „Handy: Is it bad if I masturbate every day?”. Ask The Sexpert, Princeton University. Accesat în . 
  81. ^ Herbenick, Debby (7 octombrie 2014) Do You Masturbate Too Much? pe YouTube, Men's Health.
  82. ^ Herbenick, Debby (). „Guys, 4 Reasons Why Masturbation Is Good For You”. The Trent (în engleză). Accesat în . 
  83. ^ Laule, MD, Sara, ed. (noiembrie 2020). „Masturbation and Young Children - Michigan Medicine”. CS Mott Children's Hospital, University of Michigan Health. Accesat în . 
  84. ^ Jacoby, David B.; Youngson, Robert M.; Marshall Cavendish Corporation (). Encyclopedia of Family Health. 9 (ed. 3). Marshall Cavendish. p. 1162. ISBN 978-0-7614-7486-9. Accesat în . 
  85. ^ Vaughn, John A.; Comston, Tina (). „BuckMD Blog”. Is it unhealthy for guys to masturbate daily?. Ohio State University. Accesat în . 
  86. ^ Vetre, Annette; Bailey, Barbara; Gaudioso, Marilyn. „81.03.09: Teacher's Manual for Sex Education Instruction”. Yale-New Haven Teachers Institute. Accesat în . 
  87. ^ Hotchkiss, Lee. „81.03.01: Sexually Speaking”. Yale-New Haven Teachers Institute. Accesat în . 
  88. ^ Stoian, Dana (). „V. Comportamentul sexual normal 5.2.3. Autogratificarea sexuală” (PDF). În Navolan, Dan; Stoian, Dana; Craina, Marius. Sexologia de la A la Z (ed. a II-a). Timișoara: Editura „Victor Babeș”. p. 69. ISBN 9786067861922 Verificați valoarea |isbn=: checksum (ajutor). 
  89. ^ Poziția Asociației Psihologilor din România față de homosexualitate, masturbare și educația sexuală în școală, comunicat adoptat de Consiliul APR pe data de 31 iulie 2021.
  90. ^ Gebhard, Paul Henry (). „human sexual activity - Definition, Types, Examples, & Facts”. Encyclopedia Britannica. Accesat în . 
  91. ^ „Comments Regarding Unusual Statements Found In Ellen G. White's Writings”. www.whiteestate.org. Accesat în . 
  92. ^ McKie, Robin (). „A rotter, a snake oil salesman, a chancer”. the Guardian. Accesat în . 
  93. ^ Barrett, Stephen. "Primrose Oil and Eczema: How Research Was Promoted and Suppressed" Quackwatch, 31 ianuarie 2004.
  94. ^ The White Estate. Issues. Frequently Asked Questions. Comments Regarding Unusual Statements Found In Ellen G. White's Writings. Subsection: Physical and spiritual dangers of masturbation or "self-abuse" Arhivat în , la Wayback Machine. [Adaptat după Douglass, Herbert E. (). „Masturbation”. Messenger of the Lord: The Prophetic Ministry of Ellen G. White. Pacific Press Pub. Association. pp. 489–490. ISBN 978-0-8163-1657-1. The general view today, however, is that masturbation is normal and healthy and thus should be free from guilt feelings. ]
  95. ^ Numbers 2008, p. 211.
  96. ^ The Staff of the Ellen G. White Estate A Critique of the Book Prophetess of Health, 2008. Asupra criticii ideilor doamnei White asupra masturbării vezi p. 72 a publicației.
  97. ^ The Staff of the Ellen G. White Estate A Critique of the Book Prophetess of Health, third edition (2008), p. 9
  98. ^ Mazat, Alberta (). „Adventists and Sex: A Therapist's Perspective” (PDF). Spectrum. 15 (1): 4. ISSN 0890-0264. Accesat în . 
  99. ^ Kwee, Alex W.; Hoover, David C. (). „Theologically-Informed Education about Masturbation: A Male Sexual Health Perspective” (PDF). Journal of Psychology and Theology (în engleză). 36 (4): 258–269. doi:10.1177/009164710803600402. ISSN 0091-6471. Accesat în . The Bible presents no clear theological ethic on masturbation, leaving many young unmarried Christians with confusion and guilt around their sexuality. 
  100. ^ Ehrlich, Carl S. (). „Onan”. În Metzger, Bruce M.; Coogan, Michael David. The Oxford Companion to the Bible (în engleză). Oxford University Press. p. 565. ISBN 978-0-19-974391-9. 
  101. ^ Coogan, Michael (octombrie 2010). God and Sex. What the Bible Really Says (în engleză) (ed. 1st). New York, Boston: Twelve. Hachette Book Group. p. 110. ISBN 978-0-446-54525-9. Accesat în . Although Onan gives his name to "onanism," usually a synonym for masturbation, Onan was not masturbating but practicing coitus interruptus. 
  102. ^ Confirmat de Taylor, Paul S. The Web Bible Encyclopedia pe en http://www.christiananswers.net/dictionary/onan.html citat: „Some have mistakenly assumed that Onan's sin was masturbation. However, it seems clear that this is not the case. Onan was prematurely withdrawing from sexual intercourse with his new wife, Tamar. This is a form of birth control still practiced today (coitus interruptus).”
  103. ^ en https://web.archive.org/web/20111004043210/http://www.catholic.com/tracts/birth-control (lecționar catolic oficial declarat fără greșeală de un cenzor de cărți și aprobat de un episcop.) Citat: „The Bible mentions at least one form of contraception specifically and condemns it. Coitus interruptus, was used by Onan to avoid fulfilling his duty according to the ancient Jewish law of fathering children for one’s dead brother.”
  104. ^ Ellens, J. Harold (). „6. Making Babies: Purposes of Sex”. Sex in the Bible: a new consideration (în engleză). Westport, Conn.: Praeger Publishers. p. 48. ISBN 978-0-275-98767-1. OCLC 65429579. Accesat în . He practiced coitus interruptus whenever he made love to Tamar. 
  105. ^ Părintele Bisericii Epifanie de Salamina este de acord, conform cu Riddle, John M. (). „1. Population and Sex”. Contraception and abortion from the ancient world to the Renaissance (în engleză). Cambridge, Mass.: Harvard University Press. p. 4. ISBN 978-0-674-16875-6. OCLC 24428750. Accesat în . Epiphanius (fourth century) construed the sin of Onan as coitus interruptus.14 
  106. ^ Carr, David M. (). The new Oxford annotated Bible : New Revised Standard version with the Apocrypha. Michael David Coogan, Marc Zvi Brettler, Carol A. Newsom, Pheme Perkins (ed. Fully revised fifth). New York, New York. p. 65. ISBN 978-0-19-027609-6. OCLC 1006596851. Onan’s death is attributed to his refusal to perform this duty of impregnating Er’s widow, Tamar, probably by coitus interruptus (rather than “onanism,” masturbation). 
  107. ^ Ehrlich, Carl S. (). „Onan”. În Metzger, Bruce M.; Coogan, Michael David. The Oxford guide to people & places of the Bible. Oxford, New York: Oxford University Press. p. 222. ISBN 0-19-514641-7. OCLC 45439956. Although Onan did cohabit with Tamar, "he spilled his seed on the ground"; for this he was put to death by God. Onan's effort to avoid impregnating his sister-in-law has given rise to the term "onanism," a synonym for masturbation. This passage is then employed by some to indicate divine condemnation of autoeroticism. This interpretation, however, completely misses the point of the passage. Onan's sin was not sexual. Rather, it was his refusal to fulfill the obligation of levirate marriage, according to which a man was obligated to impregnate the wife of his brother if his brother had died without an heir, thus ensuring the continuation of his brothers line and inheritance. That fulfilling this obligation often raised additional questions regarding the apportioning of the familial inheritance is indicated by passages in Deuteronomy and Ruth. Thus Onan's sexual act, most probably coitus interruptus, was the means whereby he avoided his fraternal duty, in spite of the fact that he seemed to be fulfilling it by cohabiting with Tamar. For this deception he was punished. 
  108. ^ Mariottini, Claude F. (). „Onan (PERSON)”. În Freedman, David Noel. The Anchor Yale Bible dictionary. 5. New Haven, Conn.: Yale University Press. pp. 20–21. ISBN 978-0-300-14081-1. OCLC 237189110. This action of Onan probably was a reference to coitus interruptus, but Onan's conduct has produced the word "onanism," which has come to be a reference to masturbation. 
  109. ^ Satlow, Michael L. (). Tasting the Dish: Rabbinic Rhetorics of Sexuality. Brown Judaic Studies. doi:10.2307/j.ctvzpv5s5. ISBN 978-1-946527-53-0. JSTOR j.ctvzpv5s5. 
  110. ^ Satlow, Michael L. (). „"Wasted Seed," The History of a Rabbinic Idea”. Hebrew Union College Annual. 65: 137–175. ISSN 0360-9049. JSTOR 23508531. 
  111. ^ Hamilton, Victor P. (). The book of Genesis. Chapters 18-50. Grand Rapids, Mich.: Wm. B. Eerdmans Pub. Co. ISBN 0-8028-2309-2. OCLC 31604392. The levir in this case is to be Onan, the second born. But he refuses to accept his responsibility. Instead, he practices coitus interruptus with Tamar; that is, instead of impregnating her, he wasted his semen on the ground (lit., “he spoiled [it] groundward”).This is clearly a reference to withdrawal to prevent conception, rather than a reference to masturbation. 
  112. ^ Loader, William (). „Marriage and Sexual Relations in the New Testament World”. În Thatcher, Adrian. The Oxford Handbook of Theology, Sexuality, and Gender. OUP Oxford. doi:10.1093/oxfordhb/9780199664153.013.005. ISBN 978-0191641091. 
  113. ^ Lin, Yii-Jan (). „New Testament”. În O'Brien, Julia M. The Oxford Encyclopedia of the Bible and Gender Studies. Oxford University Press. p. 465. ISBN 978-0199836994. 
  114. ^ Osborne, Grant R. (). Arnold, Clinton E., ed. Matthew: Exegetical Commentary on the New Testament. Zondervan. p. 196. ISBN 978-0310323709. 

Bibliografie modificare

Legături externe modificare

 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Ellen White
 
Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Ellen G. White
 
Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Ellen White.

Scrieri online modificare

Cărți audio online modificare

Official Ellen G. White Estate modificare

Apologetice modificare

Critici modificare

Altele modificare


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ellen_White&oldid=16061059