Emilio Sala

pictor spaniol
Emilio Sala
Date personale
Nume la naștereEmilio Sala Francés Modificați la Wikidata
Născut[1][2][3] Modificați la Wikidata
Alcoi⁠(d), Comunitatea Valenciană, Spania Modificați la Wikidata
Decedat (60 de ani)[1][2][3] Modificați la Wikidata
Madrid, Noua Castilie⁠(d), Spania Modificați la Wikidata
Cetățenie Spania[4] Modificați la Wikidata
Ocupațiepictor Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba spaniolă Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiReale Accademia di Spagna a Roma[*][[Reale Accademia di Spagna a Roma (organization)|​]]  Modificați la Wikidata
Profesor pentruMiguel Hernández Nájera[*][[Miguel Hernández Nájera (pictor spaniol)|​]]  Modificați la Wikidata
PremiiOrdinul Isabelei Catolica în grad de Mare Cruce[*]  Modificați la Wikidata

Emilio Sala y Francés (n. , Alcoi⁠(d), Comunitatea Valenciană, Spania – d. , Madrid, Noua Castilie⁠(d), Spania) a fost un pictor spaniol, care a realizat în principal portrete feminine.

Biografie

modificare
 
Expulzarea evreilor din Spania (1889) înfățișând o scenă imaginară de curte care a condus la Decretul de la Alhambra din 1492.

S-a născut la Alcoy într-o familie de negustori.[5] Primele sale studii au fost la Real Academia de Bellas Artes de San Carlos din Valencia cu Plácido Francés y Pascual, vărul său.[6] În 1871, a avut prima sa expoziție publică la Expoziția Națională de Arte Plastice și a câștigat Premiul I în 1878.[6] De asemenea, și-a deschis un atelier în Madrid și a participat la decorarea palatelor Anglada și Mazarredo, a tavanelor de la Café de Fornos (astăzi dispărută) și a Cantinei Americana.

În 1885, după ce nu a reușit să obțină o catedră la „Școala de Arte și Meserii”, a solicitat și a primit o bursă pentru a studia la Academia Spaniolă din Roma, dar, doi ani mai târziu, a primit în schimb o permisie pentru a studia la Paris. La Expoziția Universală de la Paris din 1899 a prezentat faimosul său tablou Expulzarea evreilor din Spania, doar pentru a descoperi că publicul francez se pare că nu mai apreciază operele istorice, așa că l-a prezentat în Spania, unde a fost mai bine primit.[6] În 1890, probabil ca urmare a acestei experiențe, a abandonat acest subiect în favoarea scenelor de gen, a peisajelor și a ilustrațiilor.

În 1896, s-a întors în Spania, unde s-a căsătorit și și-a redeschis atelierul. Multe dintre lucrările sale au apărut în revista Blanco y Negro. De asemenea, a ilustrat unele dintre Episoadele naționale ale lui Benito Pérez Galdós,[6] și a creat decorațiuni pentru palatul Infantei Isabella, care au fost foarte apreciate.[7] În general, însă, portretele sale ies în evidență.

În 1906, a aplicat din nou pentru un post academic, de data aceasta la Escuela de Bellas Artes din San Fernando, dar a fost respins în favoarea lui Ramón Menéndez Pidal. Drept compensație, școala a creat special pentru el o catedra de „Teoria și estetica culorii”. A ocupat acest post până la moartea sa, din cauza unei insuficienței cardiace, în 1910, la Madrid. Printre numeroasele sale onoruri se numără Marea Cruce a Ordinului „Isabela Catolica” și Crucea Ordinului „Sfântul Mihail” (Bavaria), acordate în cadrul unei expoziții din München în 1885.

Selecție de picturi

modificare
  1. ^ a b Emilio Sala y Francés, Benezit Dictionary of Artists, accesat în  
  2. ^ a b Emilio Sala y Francés, RKDartists, accesat în  
  3. ^ a b Emilio Sala y Francés, Diccionario biográfico español, accesat în  
  4. ^ https://datos.gob.es/es/catalogo/e00123904-autores-espanoles-en-dominio-publico-fallecidos-desde-1900  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  5. ^ Brief biography @ MCN Biografías.
  6. ^ a b c d Brief biography @ the Museo del Prado website.
  7. ^ Brief biography by Carmen Gracia Arhivat în , la Wayback Machine. @ the Carmen Thyssen Museum website.

Lectură suplimentară

modificare
  • Emilio Sala, Gramática del color, Madrid, Viuda e hijos de Murillo, 1906. Retipărit, 1944, de către generalul Librería.
  • Aureliano de Beruete y Moret, „Emilio Sala”, în Muzeu, #II, Barcelona, Thomas, 1911.
  • Adrián Espí Valdés, El Pintor Emilio Sala y su obra . Servicio de Estudios Artísticos, Institución Alfonso el Magnánimo, Valencia, 1975.

Legături externe

modificare