Wikipedia

Emirul din Buhara

film din 1943 regizat de Iakov Protazanov
Emirul din Buhara

Afișul românesc al filmului
Rating
Titlu originalНасреддин в Бухаре
Genfilm de comedie  Modificați la Wikidata
RegizorIakov Protazanov[1]  Modificați la Wikidata
ScenaristViktor Vitkovici[*]​
Leonid Soloviov[*]​  Modificați la Wikidata
StudioUzbekfilm  Modificați la Wikidata
Director de imagineDanîlo Demuțkii[*]​  Modificați la Wikidata
MuzicaMuhtar Așrafi[*]​
Boris Arapov[*]​  Modificați la Wikidata
DistribuțieLev Sverdlin[*]​ (Nastratin Hogea)
Konstantin Mihailov[*]​
Emmanuil Gheller[*]​
Vasili Zaicikov[*]​  Modificați la Wikidata
Premiera  (1943-08-02)
Durata80 min.  Modificați la Wikidata
Țara Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste  Modificați la Wikidata
Limba originalălimba rusă  Modificați la Wikidata
Prezență online
Internet Movie Database
Allmovie
MovieMeter
Česko-Slovenská filmová databáze
Kinopoisk
The Movie Database
elFilm
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Emirul din Buhara (în rusă Насреддин в Бухаре, transliterat: Nasreddin v Buhare, în uzbecă Nasriddin Buxoroda, în traducere „Nastratin la Buhara”) este un film de comedie sovietic din 1943, regizat de Iakov Protazanov după un scenariu inspirat din romanul Vozmutitel spokoistviia (Возмутитель спокойствия, 1940) al lui Leonid Soloviov și din poveștile populare orientale despre Nastratin Hogea (Nasreddin).[2][3][4] Eroul filmului se numește doar Nasreddin, nefiind menționat titlul de hoge⁠(d). Rolul lui Nastratin Hogea a fost interpretat aici de actorul rus Lev Sverdlin⁠(d).[5][6][7]

Realizat în anii grei ai celui de-al Doilea Război Mondial, filmul prezintă aventurile faimosului erou oriental Nastratin Hogea în orașul Buhara, unde aduce bucurie și speranță oamenilor asupriți și spaimă oamenilor nedrepți și lacomi.[8] Nastratin reușește să achite datoria olarului Niyas și să o salveze de două ori pe fiica acestuia, Ghiuldjan, care urma să devină concubina bătrânului și urâtului cămătar Djafar și apoi a crudului emir.[8] Scăpat prin propria ingeniozitate de la moarte, personajul își continuă drumul prin lume.[8]

Filmările au avut loc în Uzbekistan, unde fusese evacuat în timpul războiului cineastul sovietic Iakov Protazonov, ca urmare a apropierii Armatei Germane de Moscova.[9] Emirul din Buhara este ultimul film al lui Protazanov[9][10][11] și a devenit unul dintre cele mai populare filme sovietice ale vremurilor sale.[8][12]

Rezumat

modificare
  Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Nastratin, faimosul erou al poveștilor populare orientale, intră călare pe măgar în orașul Buhara, întorcându-se acolo după o absență de zece ani. În acest timp, emirul a impus taxe împovărătoare în sarcina populației, iar mulți locuitori au fost nevoiți să se împrumute de la cămătarul Djafar, care s-a îmbogățit de pe urma suferinței lor. Chiar în ziua sosirii lui Nastratin, emirul din Buhara judecă în piața centrală un proces civil: olarul Niyaz îi datorează 400 de tenge bătrânului cămătar Djafar și i se acordă un răgaz de o oră pentru a returna banii. Olarul nu are bani, iar neplata datoriei ar însemna ca el, împreună cu fiica sa, Ghiuldjan, să devină sclavii lui Djafar.[8][13] Impresionat de această poveste, Nastratin adună diferite obiecte de la prietenii săi săraci și le vinde în bazar chiar cămătarului, achitând cu banii obținuți datoria olarului.[8][13]

Emirului nu-i vine să creadă că Nastratin se află în Buhara, deoarece sultanul Turciei, hanul din Khiva și șahul Iranului se lăudaseră mai demult că-i tăiaseră capul, că-l arseseră pe rug sau că-l jupuiseră de viu. Nastratin lucrează apoi câteva săptămâni în atelierul de olărit al lui Niyaz și se îndrăgostește în acest timp de Ghiuldjan.

Indignat că a fost păcălit, Djafar i se plânge emirului, căruia îi dezvăluie frumusețea fetei olarului. Emirul poruncește șefului gărzii să-l aresteze pe Nastratin pentru că a împiedicat punerea în aplicare a sentinței și să o aducă cu forța pe Ghiuldjan la palat. Nastratin reușește să fugă din casa lui Niyaz, scăpând astfel de străjerii trimiși pe urmele lui, dar fata este luată cu forța și închisă în haremul emirului.[8][13]

Meșteșugarii și negustorii din Buhara declanșează o revoltă după ce străjerii încep să dezvelească chipul tuturor femeilor pentru a-l prinde pe Nastratin ce umbla deghizat. În timpul acestor tulburări ajunge în oraș astrologul Hussein-Husliya, venit de la Bagdad la invitația emirului. Nastratin îl întâlnește din întâmplare pe astrolog și, păcălindu-l că urmează să i se taie capul, îl convinge să-și schimbe hainele între ei, apoi pătrunde sub această deghizare în palat.[8][13] El reușește să devină sfetnicul emirului și îl împiedică să se ducă la Ghiuldjan, susținând că poziția stelelor indică o amenințare la adresa vieții sale. Fata se îmbolnăvește de dorul iubitului ei, iar falsul Hussein-Husliya reușește să o vindece, făcând-o să înțeleagă că încearcă să o salveze. În noaptea următoare, Nastratin reușește să pătrundă în harem și, atrăgând atenția străjerilor asupra sa, o ajută pe Ghiuldjan să fugă din palat.[13]

Emirul poruncește arestarea prietenilor lui Nastratin pentru a dezvălui sub tortură locul unde se ascunde rebelul și executarea lor în cazul că nu se vor supune. Prin înșelăciune, falsul Hussein-Husliya îl convinge pe emir să-și dea cuvântul că îi va elibera pe prizonieri dacă va refuza să-l execute pe cel care l-a ascuns pe rebel în acest timp, și renunță la deghizare, dezvăluind că el este Nastratin și că cel care l-a ascuns era însuși emirul. Prizonierii sunt eliberați de teama izbucnirii unei răscoale, iar Nastratin este condamnat la moarte prin înecare.[8][13] În aceeași seară trei străjeri îl transportă într-un sac pe Nastratin spre locul execuției, iar, cu ocazia unui popas, poznașul îi păcălește că a ascuns 10.000 de tenge în cimitirul din apropiere. Străjerii îl părăsesc și se duc să sape în cimitir pentru a găsi banii ascunși, iar, în lipsa lor, Djafar dezleagă sacul și se vâră el acolo, fiind păcălit că astfel se va vindeca de infirmități. Străjerii aruncă sacul în lac, iar Djafar se îneacă.[8][13]

Localnicii se adună mai târziu pe malul lacului pentru a jeli moartea lui Nastratin, dar poznașul apare viu printre ei și le cere să nu spună nimănui că a supraviețuit, iar apoi, însoțit de Ghiuldjan, părăsește orașul Buhara.[8][13]

Distribuție

modificare

Producție

modificare

Ideea filmului

modificare
 
Reprezentare artistică a lui Nastratin Hogea într-o miniatură din secolul al XVII-lea, expusă în Muzeul Palatului Topkapî din Istanbul.

Numeroase povești noi despre Nastratin Hogea, eroul vesel al popoarelor orientale, au apărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în Uniunea Sovietică și au fost foarte populare în acei ani grei.[18] Personajul curajos și inteligent care-i punea în încurcătură pe emiri, nobili și negustori a ajuns în unele povestiri chiar la Berlin, unde i-a învins prin ingeniozitatea sa pe Hitler și pe alți lideri fasciști precum Goebbels.[18] Ziarele sovietice destinate militarilor din prima linie a frontului publicau adesea în acei ani glume antifasciste cu Nastratin pentru a ridica moralul combatanților.[18]

Un prim film care-l avea ca personaj pe Nastratin (Nasreddin) a fost produs de Studioul Cinematografic din Tașkent (devenit ulterior Uzbekfilm) și a fost regizat de cineastul de origine rusă Iakov Protazanov (1881–1945).[7][8][13][16][19] Scenariul filmului, scris de Leonid Soloviov și Viktor Vitkovici, a adaptat romanul Vozmutitel spokoistviia (Возмутитель спокойствия, 1940) al lui Soloviov,[7][8] care era inspirat din poveștile populare orientale despre Nastratin Hogea.[8][20]

Filmări

modificare

Filmările au avut loc în iarna geroasă a anilor 1942/1943,[21][22] în vremea grea a războiului, când, din cauza invaziei germane, mulți cineaști sovietici au fost nevoiți să continue să lucreze în provinciile estice ale Uniunii Sovietice.[23] În urma unei hotărâri a comandantului suprem al Armatei Sovietice, toți artiștii fuseseră scoși din unitățile aflate pe front și încorporați în unități artistice de propagandă.[23] În octombrie 1941, ca urmare a apropierii Armatei Germane de Moscova, studiourile cinematografice rusești au fost evacuate,[12] iar artiștii cinematografici au fost trimiși în Asia Centrală și repartizați la studiourile de film din Tașkent, Alma Ata și Așgabat.[23]

Cineastul rus Iakov Protazanov a fost evacuat, împreună cu alți angajați ai companiilor Mosfilm și Lenfilm, în Uzbekistan și repartizat la studioul cinematografic din Tașkent.[9][19] În ciuda faptului că a suferit un atac de cord pe drumul spre Tașkent, el a reușit să se recupereze și să revină curând la lucru.[2] Protazonov a încercat, alături de ajutorul său uzbec, Nabi Ganiev,[24] să aducă pe ecran unele din comorile folclorului național al popoarelor turcice din Uniunea Sovietică.[18] Rolurile principale au fost interpretate de actorii Lev Sverdlin⁠(d), Konstantin Mihailov⁠(d), Emmanuil Gheller, Vasili Zaicikov și M. Mirzakarimova.[14] Scenaristul Leonid Soloviov a sosit în iarna anului 1942 la Tașkent pentru a superviza filmările.[25]

S-a filmat pe peliculă alb-negru[26] în mai multe locuri exotice din Uzbekistan. Scenele interioare au fost filmate la Tașkent, în timp ce scenele exterioare au fost filmate pe străzile vechi, precum și în piețele și bazarele orașelor Buhara și Samarkand.[22] Iarna anilor 1942/1943 a fost neobișnuit de geroasă în Uzbekistan, iar în pavilioanele reci ale studioului din Tașkent a trebuit să se reproducă atmosfera unei veri sufocante.[22] În aceste condiții Protazanov a depus mari eforturi pentru a disciplina echipa de filmare, reușind să mențină condițiile prielnice de lucru necesare filmării unei comedii.[22] Decorurile au fost proiectate de Varșam Eremian;[7][8][13][15][16] porțile de intrare în orașul Buhara au fost realizate după un model în miniatură care i-a fost comandat în 1942 sculptorului Usto Kuli Djalilov (1891–1960) din Samarkand și prin ele au trebuit să treacă atât emirul, cât și întregul cortegiu al emirului.[27] Director de imagine a fost Daniil Demuțki,[7][8][13][15][16] fostul cameraman al cineastului ucrainean Oleksandr Dovjenko,[2] iar muzica a fost compusă de Muhtar Așrafi și Boris Arapov⁠(d).[7][8][13][15][16] Durata filmului este de 80 de minute.[26] Lungimea peliculei este de 2.399 metri.[13][16][26]

Emirul din Buhara a fost ultimul film finalizat de Protazanov;[9][10][11][19][28] cineastul a murit în 8 august 1945 la Moscova, în timp ce lucra la realizarea unei adaptări cinematografice a comediei Lupii și oile a lui Aleksandr Ostrovski.[9][19]

Recepție

modificare

Lansare

modificare
Emirul din Buhara

Emirul din Buhara a fost lansat pe 2 august 1943 în Uniunea Sovietică[13][16][29] și a avut parte de un mare succes comercial, devenind unul dintre cele mai populare filme sovietice ale vremurilor sale.[8][12] El a fost distribuit apoi de compania Soveksportfilm în mai multe țări ale lumii printre care Statele Unite ale Americii (20 august 1944), Mexic (18 ianuarie 1946), Finlanda (15 martie 1946),[30] Germania (27 mai 1947)[31] și Ungaria (3 octombrie 1947),[30] fiind bine primit chiar și în statele vestice.[12] Succesul filmului a impulsionat realizarea unei continuări cu subiect diferit intitulate Aventurile lui Nastratin Hogea (în rusă Похождения Насреддина), care a fost filmată tot în Uzbekistan și lansată în anul 1947.[32][33]

Premiera filmului în România a avut loc în iulie 1951; filmul a rulat în perioada următoare în unele cinematografe bucureștene precum Scala (iulie 1951),[34][35] Elena Pavel (iunie 1952),[36][37] 7 Noembrie (iulie 1952),[38][39] 23 August (iulie 1952),[40][41] Moșilor (august 1952),[42][43] Volga (august 1952),[44][45] Tudor Vladimirescu (august 1952)[46][47] ș.a., inclusiv până în octombrie 1954.[48]

Filmul a fost restaurat de Mosfilm în 1963[29] și lansat pe casetă VHS în anul 2000 de către companiile Мастер Тэйп (Master Tape).[26]

Aprecieri critice

modificare

Emirul din Buhara abordează trecutul din perspectiva ideologiei marxist-leniniste asupra istoriei și lumii.[49] Astfel, Nastratin Hogea este aici „fiul vremii sale, un reprezentant al unei epoci feudale controversate, care nu ezită să-și întoarcă propriile arme împotriva dușmanilor săi”, considera criticul uzbec Hamidulla Akbarov.[49] Personajul luptă prin vorba sa ascuțită împotriva nedreptății și lăcomiei, respingând, de asemenea, obiceiurile dăunătoare precum jocurile de noroc pentru a descuraja obținerea de bani nemunciți.[49] Criticii de film moderni au remarcat că discursul Emirului din Buhara este preponderent ironic, ca urmare a faptului că înțeleptul filozof popular turc Nastratin Hogea este introdus în societatea sovietică și își manifestă surpriza față de „dezvoltarea socialistă” pe care o observă.[20]

Profesorul american Peter Rollberg, specialist în literatura și cinematografia rusă și sovietică, a descris acest film ca „un basm cu pungași spiritual și colorat”, care merită să fie menționat printre creațiile cele mai reușite ale lui Iakov Protazanov,[19] această opinie fiind împărtășită și de alți autori.[2] Criticul ziarului german Berliner Zeitung a afirmat că peripețiile lui Nastratin la Buhara se derulează cu „umor prietenos și un ritm considerabil” și și-a exprimat părerea de rău că filmul nu a fost filmat pe o peliculă color.[50] A fost elogiată în mod deosebit interpretarea actorului Lev Sverdlin⁠(d), despre care istoricul de film american Jay Leyda (profesor universitar la New York University) a scris următoarele: „Fără [a avea] calitățile atletice ale lui Douglas Fairbanks, Sverdlin a reușit printr-o mai mare agerime de spirit să rivalizeze cu Hoțul din Bagdad”.[5]

Enciclopedia cinematografică germană Lexikon des internationalen Films descrie astfel acest film: „Eroul popular și Eulenspiegel-ul oriental Nasr-ed-Din ca ajutor al celor săraci și asupriți îi duce de nas pe răpitorii trimiși de emir în orașul Buhara. Episoade viclene și amuzante, cu o notă de luptă de clasă.”.[31]

Note

modificare
  1. ^ http://www.imdb.com/title/tt0036196/, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ a b c d en Jay Leyda (). Kino: A History of the Russian and Soviet Film. George Allen & Unwin. pp. 380–381. 
  3. ^ en David Robinson, The History of World Cinema, Stein and Day, New York, 1973, p. 400.
  4. ^ en Jean Schnitzer, Marcel Martin, Cinema in Revolution: The Heroic Era of the Soviet Film, Da Capo Press, Boston, 1987, p. 199.
  5. ^ a b c en Peter Rollberg (). Historical Dictionary of Russian and Soviet Cinema. Historical Dictionaries of Literature and the Arts (ed. Rowman & Littlefield). p. 717. ISBN 9781442268425. 
  6. ^ ***, „Pe platouri”, în Flacăra, anul XIV, nr. 35 (535), 28 august 1965, p. 17.
  7. ^ a b c d e f ru „Насреддин в Бухаре (1943) – Информация о фильме”, Кино-Театр.Ру, accesat în  
  8. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r en Winifred Holmes, Orient: A Survey of Films Produced in Countries of Arab and Asian Culture, The British Film Institute, Londra, 1959, fișa nr. 112.
  9. ^ a b c d e en Masha Boston, „Iakov Protazanov”, în Birgit Beumers, Directory of World Cinema: Russia 2, Intellect Books, Bristol–Chicago, 2015, p. 30. ISBN: 978-1-783-20010-8
  10. ^ a b en Liz-Anne Bawden, The Oxford Companion to Film, Oxford University Press, 1976, p. 568.
  11. ^ a b en Richard Taylor, The BFI companion to Eastern European and Russian cinema, BFI Pub., Londra, 2000, p. 192.
  12. ^ a b c d en Donald Haase (ed.), The Greenwood Encyclopedia of Folktales and Fairy Tales, vol. 3 (Q–Z), Greenwood Press, Westport, Connecticut — Londra, 2008, p. 902.
  13. ^ a b c d e f g h i j k l m n ru А.В. Мачерет (red.), Советские художественные фильмы: Звуковые фильмы, 1930–1957, Iskusstvo, Moscova, 1961, pp. 319–320.
  14. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q ru „Насреддин в Бухаре (1943) – Актеры и роли”, Кино-Театр.Ру, accesat în  
  15. ^ a b c d e f en Harris M. Lentz, Science Fiction, Horror & Fantasy Film and Television Credits: Filmography, McFarland, Jefferson, N.C., 2001, p. 831.
  16. ^ a b c d e f g h i j k l m ru Ю. С. Калашников (red.), Очерки истории советского кино, vol. 2, Искусство, Moscova, 1959, p. 783.
  17. ^ en Peter Rollberg (). Historical Dictionary of Russian and Soviet Cinema. Historical Dictionaries of Literature and the Arts (ed. Rowman & Littlefield). p. 575. ISBN 9781442268425. 
  18. ^ a b c d ru X. Акбаров [Hamidulla Iliasovici Akbarov], „Наби Ганиев”, în И.Н. Владимирцева [I.N. Vladimirțeva] (red.), 20 режиссерских биографий: Сборник, Искусство, Moscova, 1971, p. 51.
  19. ^ a b c d e en Peter Rollberg (). Historical Dictionary of Russian and Soviet Cinema. Historical Dictionaries of Literature and the Arts (ed. Rowman & Littlefield). p. 590. ISBN 9781442268425. 
  20. ^ a b tr Gökhan Tarıman Cenikoğlu, „Türk Dünyasında Nasreddin Hoca Fıkraları”, în vol. Türk Dünyası Bilgeler Zirvesi: Gönül Sultanları Bulușması Bildirileri, Türk Dünyası Kültür Bașkenti Ajansı, Eskișehir, 2013, pp. 241–255.
  21. ^ ru Вам отвечает артист: книга – интервью, Молодая гвардия, Moscova, 1969 , p. 44.
  22. ^ a b c d ru Моисей Никифорович Алейников, Яков Протазанов, Искусство, Moscova, p. 198.
  23. ^ a b c ru Мастура Исхакова (). „Возвращение Всадника. Камиль Ярматов» - Первые в кино”. Первые в кино. Accesat în . 
  24. ^ fr Émile Breton, Le Cinéma russe et soviétique, L'Equerre, Centre Georges Pompidou, Paris, 1981, p. 318.
  25. ^ ru Лев Озеров, Страна русской поэзии, Литературный ин-т им. А.М. Горького, Moscova, 1996, p. 246.
  26. ^ a b c d ru Т. Д. Негреева (red.), Каталог видеотеки: в 3 вып. Вып. 1, РИО АКУНБ, Барнаул, 2009, p. 29.
  27. ^ ru Новый мир, Известия Советы депутатов Трудящихся СССР, vol. 42, ediția 4, 1966, p. 106.
  28. ^ en Aleksandr Mikhailovich Prokhorov, Great Soviet Encyclopedia, vol. 21, Macmillan, New York, 1973, p. 283.
  29. ^ a b ru „Насреддин в Бухаре”. russiancinema.ru. Arhivat din original la . Accesat în . 
  30. ^ a b en „Nasreddin v Bukhare (1943) – Release Info”, IMDb, accesat în  
  31. ^ a b de Emirul din Buhara în Lexikon des Internationalen Films
  32. ^ ru X. Акбаров [Hamidulla Iliasovici Akbarov], „Наби Ганиев”, în И.Н. Владимирцева [I.N. Vladimirțeva] (red.), 20 режиссерских биографий: Сборник, Искусство, Moscova, 1971, pp. 51 și 375.
  33. ^ en Peter Rollberg (). Historical Dictionary of Russian and Soviet Cinema. Historical Dictionaries of Literature and the Arts (ed. Rowman & Littlefield). p. 260. ISBN 9781442268425. 
  34. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scânteia, anul XX, nr. 2093, luni 17 iulie 1951, p. 4.
  35. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scânteia, anul XX, nr. 2098, luni 22 iulie 1951, p. 6.
  36. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scânteia, anul XXI, nr. 2376, luni 17 iunie 1952, p. 4.
  37. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scânteia, anul XXI, nr. 2381, luni 22 iunie 1952, p. 3.
  38. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scânteia, anul XXI, nr. 2409, luni 25 iulie 1952, p. 4.
  39. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scânteia, anul XXI, nr. 2411, luni 27 iulie 1952, p. 4.
  40. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scânteia, anul XXI, nr. 2412, luni 29 iulie 1952, p. 4.
  41. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scânteia, anul XXI, nr. 2414, luni 31 iulie 1952, p. 4.
  42. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scânteia, anul XXI, nr. 2415, luni 1 august 1952, p. 3.
  43. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scânteia, anul XXI, nr. 2416, luni 2 august 1952, p. 6.
  44. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scânteia, anul XXI, nr. 2430, luni 19 august 1952, p. 4.
  45. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scânteia, anul XXI, nr. 2434, luni 23 august 1952, p. 6.
  46. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scânteia, anul XXI, nr. 2436, luni 26 august 1952, p. 4.
  47. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scânteia, anul XXI, nr. 2439, luni 29 august 1952, p. 4.
  48. ^ ***, „Spectacolele de azi”, în Scînteia, anul XXIV, nr. 3104, vineri 15 octombrie 1954, p. 4.
  49. ^ a b c ru X. Акбаров [Hamidulla Iliasovici Akbarov], „Наби Ганиев”, în И.Н. Владимирцева [I.N. Vladimirțeva] (red.), 20 режиссерских биографий: Сборник, Искусство, Moscova, 1971, p. 57.
  50. ^ Recenzie publicată în ziarul german Berliner Zeitung din 29 mai 1947, p. 3.

Legături externe

modificare


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Emirul_din_Buhara&oldid=16562347