Epoca
Epoca a fost un ziar din România, înființat în 16 noiembrie 1885[1] la București de Nicolae Filipescu[2] având ca director politic pe Grigore Păucescu și pe Barbu Ștefănescu Delavrancea ca prim-redactor. A fost ziarul oficial al Partidului Conservator.[3] A apărut într-o primă serie până pe 14 iunie 1889 când fuzionează cu România liberă apărând în locul lor publicația Constituționalul[4]. Reapare cu titlul inițial într-o altă serie în perioada 2 noiembrie 1895- 22 noiembrie 1916[5] fuzionând la 24 iunie 1907 cu ziarul Patriotul. Pentru o scurtă perioadă de timp apare în seria a III-a la Iași (18 septembrie 1918-1 decembrie 1918)[6]. Revine în București pe 2 decembrie 1918 și apare până pe 19 august 1923. Reapare pentru o scurtă perioadă de timp în perioada 2 februarie 1926- 21 aprilie 1926[7]. Ultima perioadă de apariție a fost în perioada 5 februarie 1929- 15 iulie 1938[8] ca ziar oficial al Partidului Conservator, fără legătură de doctrină cu fostul mare Partid Conservator. Acesta fusese constituit la 10 martie 1932 prin transformarea în partid a Ligii Vlad Țepeș, înființată de Grigore N. Filipescu la 30 iunie 1929.
![](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/b/b6/Epoca%2C_seria_2_1897-08-17%2C_nr._536.pdf/page1-220px-Epoca%2C_seria_2_1897-08-17%2C_nr._536.pdf.jpg)
La momentul apariției, conducerea formală era asigurată de Grigore Păucescu (fostul șef al lui Eminescu la Timpul), dar, de fapt, inițiatorul și sufletul gazetei, profund antiguvernamentale, era Nicolae Filipescu[9]. Începând cu data de 23 ianuarie 1886, odată cu retragerea lui Barbu Ștefănescu Delavrancea din funcția de prim-redactor, Nicolae Filipescu este menționat în calitate de proprietar al ziarului. În paginile ziarului au publicat, printre alții, I.L. Caragiale, Alexandru Vlahuță, Titu Maiorescu, Barbu Ștefănescu Delavrancea.[10]
Epoca a devenit imediat ziarul politic cel mai citit, o publicație de mare vervă, care a agitat, adesea violent, viața politică a anilor de opoziție contra lungii guvernări a lui I.C. Brătianu și a grupat în jurul ei numeroși tineri conservatori, nemulțumiți de letargia politică a „bătrânilor”.[9] În urma atentatului împotriva lui Ion C. Brătianu din 4 septembrie 1886, considerându-se că presa este vinovată moral de agresiune, redacția ziarului Epoca a fost devastată de partizanii guvernului, stârnindu-se un mare scandal.[2]
Note
modificare- ^ Nerva Hodoș, Al. Sadi Ionescu, 1913, Publicațiunile periodice românești, tom I, 1820-1906, București, Librăriile Socec & Comp. și C. Sfetea, pag. 142
- ^ a b „Zigu Ornea: Capitala de odinioară”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ "În neputincioșii care ne guvernează s-a deșteptat bestia". Ce scriau ziarele de partid, acum 100 de ani?, 20 ianuarie 2012, Simona Lazar, Jurnalul Național, accesat la 10 martie 2013
- ^ Ion Țurcanu: Istoria românilor (cu o privire mai largă asupra culturii), Brăila, 2007
- ^ G. Băiculescu, G. Răduică, N. Onofrei, 1969, Publicațiile periodice românești, tom II, 1907-1918, București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, pag. 132
- ^ I Stanca-Desa, D. Morărescu, I. Petrache, A. Raliade, I. Sulică, 1987, Publicațiile periodice românești, tom III, 1919-1924, București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, pag. 311-312
- ^ I Stanca-Desa, D. Morărescu, I. Petrache, C-L Radu, A. Raliade, I. Sulică, 2003, Publicațiile periodice românești, tom IV, 1925-1930, București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, pag. 360-361
- ^ „Partidul Conservator Scurtă cronologie” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ a b Un boier in politica, 28 ianuarie 2006, Ion Bulei, Ziarul de Duminică, accesat la 10 martie 2013
- ^ PRIMAR DE BUCUREȘTI Boierul-ziarist care a adus tramvaiul electric în Bucureștiul lui Caragiale, 13 aprilie 2011, Adevărul, accesat la 10 martie 2013