Europalia este un festival internațional de artă major, desfășurat la fiecare doi ani, care celebrează patrimoniul cultural al țării invitate în respectiva ediție. Europalia a fost fondat la Bruxelles, în 1969, și a fost gândit încă de la început ca un festival cultural multidisciplinar.

Monumentul Europalia din Nadrin, oferit de Portugalia cu ocazia Europalia 1991.

Denumirea sa a rezultat din combinarea a două cuvinte: „Europa” și „Opalia”, un festival al culesului din Roma Antică, desfășurat la jumătatea lunii decembrie în onoarea zeiței fertilității Ops.[1] Numele ei este și rădăcina cuvântului latin „Opus”, care înseamnă lucrare de artă.[1]

Principalele evenimente ale Europalia au loc în mod tradițional în capitala belgiană, dar multe alte orașe din țară găzduiesc și ele expoziții sau concerte. De câțiva ani, alte orașe europene (din Țările de Jos, Franța, Luxemburg și Germania) s-au asociat cu Europalia și au fost gazde ale unora din activitățile festivalului.

De la începutul lunii octombrie și până în luna ianuarie, cultura țării invitate este ilustrată prin prestigioase serii de expoziții – artă antică, modernă și contemporană, fotografie, meșteșuguri, modă și design – precum și printr-o varietate de alte evenimente: concerte de orchestră, ansambluri muzicale și interpretări ale unor soliști, teatru, dans, literatură și colocvii științifice, conferințe, retrospective de film, spectacole folclorice, tradiționale și gastronomice, totul cu scopul de a oferi publicului cea mai completă imagine posibilă asupra artei și culturii țării respective.

Fiecare ediție a festivalului se bazează pe un parteneriat nu doar cu țara respectivă, dar și cu muzee importante, centre culturale și săli de spectacole din Belgia și țările vecine. De asemenea, unele din exponate sunt împrumutate din muzee din alte țări sau chiar din colecții din private. Cheltuielile festivalului sunt împărțite între Belgia și țara invitată. Europalia este sprijinită financiar de guvernul federal al Belgiei[2][3][4], guvernele regionale[5] și administrațiile locale, precum și de numeroase companii private.

Europalia solicită colaborarea unor specialiști internaționali renumiți pentru a ajuta organizatorii să conceapă calendarul festivalului, dar și pentru participarea în colocvii și conferințe. Evenimentele organizate de Europalia sunt acoperite intens de televiziuni, radiouri și presa scrisă și atrag o largă audiență europeană, interesată să descopere patrimoniul cultural al unei țări structurat în mod deosebit de-a lungul celor mai mult de trei luni, atât cât durează festivalul.

Edițiile festivalului

modificare
 
Lucrare expusă la Bruxelles cu ocazia Europalia 2007.
 
Oficiali brazilieni și belgieni cu ocazia lansării Europalia 2011.

Vizitatori și evenimente

modificare
 
Afiș al ediției Europalia 2021 pe frontispiciul gării din Schaerbeek.
Ediție Perioadă Gazdă Vizitatori[22] Evenimente[22]
01 1969   Italia 183.834 283
02 1971   Țările de Jos 337.600 124
03 1973   Marea Britanie 459.729 328
04 1975   Franța 442.857 600
05 1977   RF Germană 833.633 362
06 1980   Belgia 1.148.352 1.050
07 1982   Grecia 756.630 524
08 1985   Spania 1.509.215 741
09 1987   Austria 1.673.919 521
10 1989   Japonia 1.659.048 589
11 1991   Portugalia 1.238.704 594
12 1993   Mexic 1.178.621 333
13 1996   Victor Horta 143.966 59
14 1998   Cehia 176.491 165
15 1999   Ungaria 109.000 169
16 2000   Bruxelles 36.393
17 2001   Polonia 137.720 241
18 2002   Bulgaria 375.000 136
19 2003   Italia 1.077.906 415
20 2005   Rusia 1.108.899 434
21 2007   Uniunea Europeană 621.991 266
22 2009   China 1.101.000 567
23 2011   Brazilia 973.000[23] 578[23]
24 2013   India 873.000 509
25 2015   Turcia 472.517 248
26 2017   Indonezia 570.000 262
27 2019   România 580.000[24] 200[25]
28 2021 Trains & Tracks[26]
29 2023   Georgia[27]

Vezi și

modificare

Referințe

modificare
  1. ^ a b „Fun fact!”. Europalia pe Facebook. . Accesat în . 
  2. ^ Melchior Wathelet (). „Răspuns la interpelarea deputatei Muriel Gerkens” (în franceză). Comisia de Buget și Finanțe a Camerei Reprezentanților a Belgiei. Accesat în . Cu toate acestea, colaborări continue există cu alți parteneri culturali. Cele mai cunoscute sunt: Europalia, concursul de muzică Regina Elisabeth, etc. 
  3. ^ „Akkoord over verdeling subsidies Nationale Loterij” (în neerlandeză). DeMorgen. . Accesat în . Un milion de euro este alocat pentru evenimente precum Europalia. 
  4. ^ „Europalia grijpt terug naar Italië en wil zich vernieuwen” (în neerlandeză). Gazet van Antwerpen. . Accesat în . 
  5. ^ „Ministerraad – 14 november 2019” (în neerlandeză). Guvernul Regiunii Capitalei Bruxelles. . Arhivat din original la . Accesat în . Decizia Guvernului Regiunii Capitalei Bruxelles de a acorda o subvenție de 40.000 de euro către Europalia International pentru organizarea și promovarea Europalia Romania 2019-2020. 
  6. ^ „1969: Europalia Italia”. Europalia. Accesat în . 
  7. ^ „1971: Europalia Nederland”. Europalia. Accesat în . 
  8. ^ „1973: Europalia Great Britain”. Accesat în . 
  9. ^ „1991: Europalia Portugal”. Europalia. Accesat în . 
  10. ^ „1996: Europalia Horta”. Accesat în . 
  11. ^ „2000: Europalia Brussels, Crossroads of Cultures”. Accesat în . 
  12. ^ „2005: Europalia Russia”. Europalia. Accesat în . 
  13. ^ „Europalia.europa”. Uniunea Europeană. . Accesat în . 
  14. ^ „2007: Europalia Europa”. Europalia. Accesat în . 
  15. ^ „Europalia China art festival opens in Brussels”. China.org.cn. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  16. ^ „2009: Europalia China”. Europalia. Accesat în . 
  17. ^ „2011: Europalia Brasil”. Europalia. Accesat în . 
  18. ^ „2013: Europalia India”. Europalia. Accesat în . 
  19. ^ „Europalia is in de ban van Indonesië” (în neerlandeză). DeMorgen. . Accesat în . 
  20. ^ Pieterjan Huyghebaert (). „Roemenië is gastland voor Europalia 2019” (în neerlandeză). VRT NWS - VRT.be. Accesat în . 
  21. ^ „Georgië wordt gastland Europalia 2022” (în neerlandeză). De Standaard. . Accesat în . 
  22. ^ a b „Europalia | International Arts Festival” (în franceză). Europalia. Arhivat din original în . Accesat în . 
  23. ^ a b „Europalia.brasil” (în neerlandeză). Europalia. Arhivat din original în . Accesat în . 
  24. ^ „2019 Archive — Romania”. Europalia. Arhivat din original la . Accesat în . 
  25. ^ „Europalia invites Romania for its next festival”. Europalia. Arhivat din original la . Accesat în . 
  26. ^ „TRAINS & TRACKS — About this edition”. Europalia. Arhivat din original la . Accesat în . 
  27. ^ „GEORGIA — About this edition”. Europalia. Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe

modificare

  Materiale media legate de Europalia la Wikimedia Commons