Felis lybica cafra

subspecie de mamifer

Felis lybica cafra este o subspecie de pisică sălbatică africană din Africa Sudică și Răsăriteană.[2] În 2007, a fost provizoriu recunoscută drept subspecie distinctă pe baza analizării genetice⁠(en)[traduceți].[3] Dovezile morfologice indică că despărțirea dintre subspeciile de pisică sălbatică africană din Africa s-a petrecut în zona Tanzaniei și Mozambicului.[4]

Felis lybica cafra
Clasificare științifică
Domeniu: Eukaryota
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Mammalia
Ordin: Carnivora
Subordin: Feliformia
Familie: Felidae
Subfamilie: Felinae
Gen: Felis
Specie: F. lybica
Subspecie: F. l. cafra
Nume trinomial
Felis lybica cafra
(Desmarest, 1822)[1]

Caracteristici

modificare

Corpul unei pisici sălbatice africane din subspecia F. l. cafra este marcat cu dungi verticale, dar acestea pot varia de la șterse până la destul de deslușite. Coada are model cu inele cu negru și are un vârf negru. Bărbia și partea din față a gâtului sunt albe și pieptul este de obicei mai palid decât restul corpului. Labele picioarelor sunt negre închis dedesubt. Există două faze de culoare; cenușiu ca fierul, cu picățele negre și albicioase, și lignicolor-cenușiu, cu mai puțin negru și picățele cu tentă mai bubalină.[5] În aparență este foarte similară cu pisica domestică, cu toate că picioarele sunt proporțional mai lungi. Cea mai ușor de deslușit caracteristică este culoarea bogată de brun-roșiatic de pe spatele urechilor, de peste burtă și de pe picioarele din spate. Lungimea corpului său este de 46–66,5 cm cu o coadă lungă de 25–36 cm, iar greutatea variază de la 2,4 până la 5,5 kg.[6]

Răspândire și habitat

modificare

F. l. cafra este răspândită la nivel larg de-a lungul Africii la sud de ecuator, dar nu se găsește de-a lungul coastei namibiene. Tolerează o gamă largă de habitate care oferă vreun soi de covor vegetal.[5]

Ecologie și comportament

modificare

F. l. cafra este în mare parte nocturnă, găsind covor vegetal în care să se odihnească în timpul zilei. Obiceiurile îi sunt solitare, exceptând în vremea împerecherii și creșterii puilor, și sunt foarte teritoriale. Sunt prădători adaptabili, preferând să vâneze rozătoare mici, dar sunt în stare să își schimbe dieta în concordanță cu abundența și disponibilitatea sezoniere și pe termen lung ale prăzii; au fost observate ucigând și ale mamifere mici, păsări, reptile, amfibieni, insecte și alte nevertebrate.[7] Printre cele mai mari prăzi înregistrate se numără iepuri propriu-ziși, iepuri săritori africani⁠(en)[traduceți] și păsări cu mărimea de până la cea a unei bibilici.[8]

Amenințări

modificare

Amenințarea principală la adresa supraviețuirii subspeciei F. l. cafra este tendința acesteia de a se încrucișa cu pisici domestice de lângă locuințe umane. Printre alte amenințări se numără persecutarea⁠(en)[traduceți] din partea vânătorilor și fermierilor, precum și pierderea de habitat.[9]

  1. ^ Wozencraft, W. C. (). „Subpecies Felis silvestris cafra. În Wilson, D. E.; Reeder, D. M. Mammal Species of the World (ed. 3rd). Johns Hopkins University Press. p. 536. ISBN 978-0-8018-8221-0. OCLC 62265494. 
  2. ^ Kitchener, A. C.; Breitenmoser-Würsten, C.; Eizirik, E.; Gentry, A.; Werdelin, L.; Wilting, A.; Yamaguchi, N.; Abramov, A. V.; Christiansen, P.; Driscoll, C.; Duckworth, J. W.; Johnson, W.; Luo, S.-J.; Meijaard, E.; O’Donoghue, P.; Sanderson, J.; Seymour, K.; Bruford, M.; Groves, C.; Hoffmann, M.; Nowell, K.; Timmons, Z.; Tobe, S. (). „A revised taxonomy of the Felidae: The final report of the Cat Classification Task Force of the IUCN Cat Specialist Group” (PDF). Cat News (Special Issue 11): 19. 
  3. ^ Driscoll, C. A., Menotti-Raymond, M., Roca, A. L., Hupe, K., Johnson, W. E., Geffen, E., Harley, E., Delibes, M., Pontier, D., Kitchener, A. C., Yamaguchi, N., O’Brien, S. J., Macdonald, D. (). „The near eastern origin of cat domestication”. Science. 317 (5837): 519–523. Bibcode:2007Sci...317..519D. doi:10.1126/science.1139518. PMC 5612713 . PMID 17600185. 
  4. ^ Kitchener, A. C.; Rees, E. E. (). „Modelling the dynamic biogeography of the wildcat: implications for taxonomy and conservation”. Journal of Zoology. 279 (2): 144–155. doi:10.1111/j.1469-7998.2009.00599.x. 
  5. ^ a b Pocock, R. I. (). Felis lybica cafra. Catalogue of the Genus Felis. London: British Museum of Natural History. pp. 102–109. 
  6. ^ Skinner, J. D.; Chimimba, C. T. (). The mammals of the southern African sub-region. Cambridge University Press. 
  7. ^ Herbst, M.; Mills, M. G. L. (). „The feeding habits of the Southern African wildcat, a facultative trophic specialist, in the southern Kalahari (Kgalagadi Transfrontier Park, South Africa/Botswana)” (PDF). Journal of Zoology. 280 (4): 403−413. doi:10.1111/j.1469-7998.2009.00679.x. 
  8. ^ Smithers, R. H. N. (). The Mammals of Botswana. Museum Memoir. 4. The Trustees of the National Museum of Rhodesia. 
  9. ^ Yamaguchi, N.; Kitchener, A.; Driscoll, C.; Nussberger, B. (). Felis silvestris. IUCN Red List of Threatened Species. 2015: e.T60354712A50652361.