Mamifer

clasă de animale vertebrate
(Redirecționat de la Mammalia)

Mamiferele (din latinescul mamma – „sân”, „mamelă” + ferre – „a purta”) sunt un grup de animale vertebrate care constituie clasa Mammalia și se caracterizează prin prezența: glandelor mamare, care la femele produc lapte pentru hrănirea puilor; a neocortexului (o regiune a creierului); blănii sau părului și a oscioarelor urechii medii. Aceste caracteristici le disting de cealaltă grupă de amnioate, reprezentate de reptile și păsări (sauropside). Mamiferele constituie o linie evolutivă proprie derivată din sinapside, apărute în Carbonifer, acum peste 300 de milioane de ani. În prezent au fost identificate aproximativ 6.400 de specii existente de mamifere. Cele mai numeroase ordine sunt rozătoarele, liliecii și insectivorele (arici, talpide, chițcani și altele), următoarele trei fiind primatele (inclusiv oamenii, maimuțele, lemurienii și alți), paricopitatele (cetacee, hipopotamide) și carnivorii (pisici, câini, foci și altele).

Mamifer
Fosilă: Triasicul târziuRecent
225 sau 167–0 Ma
Mammal Diversity 2011.png
Diverse ordine de mamifere
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Subîncrengătură: Vertebrata
Supraclasă: Tetrapoda
(neclasificat): Synapsida
Clasă: Mammalia
Linnaeus, 1758
Subclasă/Infraclasă

Cât privește cladistica, care reflectă istoria evoluționistă a grupului, mamiferele sunt singurii membri vii ai Synapsida; această cladă, împreună cu Sauropsida (reptile și păsări), formează o cladă superioară, numită Amniota. Strămoșii primelor mamifere au fost sinapsidele pelicozaurieni din clada Sphenacodontia, un grup care a inclus și reprezentanții non-mamali din genul Dimetrodon. La sfârșitul Carboniferului, în urmă cu aproximativ 300 de milioane de ani, sinapsidele s-au îndepărtat de linia sauropsidică (care a descins în reptilele și păsările de astăzi). Linia care urmează cladei Sphenacodontia s-a împărțit în mai multe grupuri de sinapside non-mamifere — uneori denumite incorect reptile asemănătoare unui mamifer — înainte de a da naștere terapsidelor în perioada Permianului timpuriu. Astfel, mamiferele provin de la cinodonți, un grup avansat de terapside din timpul Triasicului târziu. Majoritatea ordinelor contemporane ale mamiferelor au apărut în perioadele Paleogen și Neogen ale erei Cenozoice. După dispariția dinozaurilor non-aviari reprezintă grupul dominant de vertebrate terestre de acum 66 de milioane de ani până în prezent.

Corpul tip al mamiferelor este patruped, alcătuit din cap, gât, torace, abdomen și coadă, majoritatea mamiferelor folosind cele patru extremități pentru locomoția terestră. La unele mamifere, extremitățile sunt adaptate pentru deplasarea în apă (cetacee și pinipede), zbor (liliaci), planare (veverițe) sau săpatul subteran (cârtițe). Mamiferele au o dimensiune cuprinsă între 30-40 mm (liliac) și 30 m (balena albastră) — cel mai mare animal care a trăit vreodată pe Pământ. Durata de viață maximă variază de la doi ani pentru soricide la 211 de ani pentru balena de Groenlanda. Majoritatea mamiferelor contemporane dau naștere la pui vii, cu excepția a cinci specii de monotreme, care sunt mamifere ovipare (depun ouă). Cel mai numeros grup de mamifere, numit Placentalia, include forme la care formează un organ special în timpul gestației, numit placentă, destinat nutriției fătului.

Unele mamifere sunt „inteligente”, posedând un creier bine dezvoltat, conștiință de sine și capacitatea de a utiliza unelte primitive. Mamiferele pot comunica și vocaliza sunete în mai multe moduri: producerea de ultrasunete, marcarea teritoriului prin intermediul anumitor substanțe, semnale de alarmă, cânt și ecolocație. Mamiferele se pot organiza în societăți de fisiune-fuziune, haremuri și ierarhii; dar pot fi și solitare sau teritoriale. Majoritatea mamiferelor sunt poligame, dar unele sunt monogame sau poliandre.

Domesticirea unor specii de mamifere de către oameni a jucat un rol major în revoluția neolitică și a dus la dispariția societății vânătorilor și culegătorilor ca modalitate de constituire a comunităților umane. Acest lucru a dus la o restructurare majoră a societăților umane de la modul de viață nomad la unul sedentar, cu o cooperare mai intensă între grupuri din ce în ce mai numeroase, favorizând dezvoltarea primelor civilizații.

Mamiferele domesticite sunt exploatate ca animale de tracțiune, surse de produse alimentare (carne, lactate), blană și piele. De asemenea, unele mamiferele sunt folosite ca organisme model în știință sau vânate.

Mamiferele sun reprezentate în arta grafică din paleolitic și continuă să fie prezente în literatură, filme, mitologie și religie. Scăderea numărului și dispariția multor mamifere este determinată în primul rând de braconaj și de distrugerea habitatelor de către om (defrișări, dezmlăștinire, desțelenirea stepelor și a luncilor etc).

ClasificareModificare

 
Ordinele Rodentia (albastru), Chiroptera (roșu) și Soricidele (galben) formează împreună peste 70% din speciile de mamifere.

     Rodentia

     Chiroptera

     Soricomorpha

     Primates

     Carnivora

     Artiodactyla

     Diprotodontia

     Lagomorpha

     Didelphimorphia

     Cetacea

     Dasyuromorphia

     Afrosoricida

     Erinaceide

     Cingulata

     Peramelemorphia

     Scandentia

     Perissodactyla

     Macroscelidea

     Pilosa

     Monotremata

     Proboscidea

Clasificarea mamiferelor a avut loc prin mai multe iterații, deoarece Carl Linné a definit inițial clasa. Nici un sistem de clasificare nu este universal acceptat; McKenna & Bell (1997) și Wilson & Reader (2005) oferă compendii recente utile.[1] Principiile clasificării și o clasificare a mamiferelor lui George Gaylord Simpson (Buletinul AMNH v. 85, 1945) furnizează sistematica originilor și relațiilor mamiferelor care au fost predate universal până la sfârșitul secolului al XX-lea. Din clasificarea lui Simpson, înregistrarea paleontologică a fost recalibrată, iar în anii care au urmat au avut loc mult dezbateri și progrese în ceea ce privește fundamentele teoretice ale sistematizării în sine, parțial prin noul concept de cladistică. Deși munca în teren a făcut treptat clasificarea lui Simpson depășită, rămâne cea mai apropiată clasificare oficială a mamiferelor.[2]

Cele mai multe mamifere, inclusiv cele șase ordine bogate în specii, aparțin grupului placentar. Cele trei ordine cele mai mari în număr de specii sunt Rodentia: șoareci, șobolani, porcupine, castori, capibarii și alte mamifere rozătoare; Chiroptera: lilieci; și Soricomorpha: soricidele, țestarii și solenodonii.

La începutului secolului XXI, studiile moleculare bazate pe analiza ADN au furnizat noi date privind legătura evoluționistă între taxonii mamiferelor.[3] Astfel, sistemele de clasificare bazate pe studii moleculare relevă trei grupuri majore, sau linii filogenetice, de mamifere placentare - Afrotheria, Xenarthra și Boreoeutheria - care s-au desprins în perioada Cretacică.[4] Legătura dintre aceste trei ramuri este controversată, și toate cele trei ipoteze posibile au fost propuse cu privire la ce grup este bazal . Aceste ipoteze suntAtlantogenata ( Boreoeutheria bazală), Epitheria (Xenarthra bazală) și Exafroplacentalia (Afrotheria bazală). Boreoeutheria formând totuși, două linii majore - Euarchontoglires și Laurasiatheria.

Estimările privind timpul de divergență între aceste trei grupuri placentare variază între 105 - 120 de milioane de ani în urmă, în funcție de tipul de ADN utilizat în cercetările moleculare (nuclear sau mitocondrial)[5] și de interpretările oferite de datele paleogeografice.

Mammalia

Monotremata  


Theria

Marsupialia  


Placentalia
Atlantogenata

Afrotheria    



Xenarthra    



Boreoeutheria
Euarchontoglires

Euarchonta    



Glires    



Laurasiatheria

Eulipotyphla  


Scrotifera

Chiroptera  



Euungulata

Cetartiodactyla    



Perissodactyla    



Ferae

Pholidota  



Carnivora    










Morfologie externăModificare

Marea majoritate a mamiferelor au corpul acoperit de păr/blană, (în afară de cetacee, care însă pot avea urme de pilozitate).

Blana mamiferelor are mai multe funcții vitale. Împiedică răspândirea căldurii corpului în mediul înconjurător. Mamiferele, având o temperatură internă de 36 - 39° Celsius, adică o temperatură mai mare decât cea a mediului extern, cedează căldură, în special în sezonul rece, când temperatura mediului extern devine mult mai mică decât cea a corpului. Când însă în mediul exterior temperatura devine aproape la fel de mare ca cea a corpului, la unele mamifere se manifestă fenomenul invers, de năpârlire, atunci când cade părul, ca cedarea temperaturii să se accelereze; oferă protecție mamiferului contra unor factori externi, precum radiațiile solare, suprafețe dure, plante sau animale ce pot afecta tegumentul mamiferului; părul/blana poate asigura o adaptare mai bună a mamiferului la condițiile externe.

Morfologie internăModificare

Structura internă la toate mamiferele este cam aceeași. Cavitatea toracică este la fel, conținând inima și plămânii, iar cea abdominală conține stomacul, intestinele, ficatul, rinichii, splina etc.

TegumentulModificare

Tegumentul mamiferelor (pielea), este un strat exterior protector, care este de cele mai multe ori acoperit de pilozitate, (cazuri excepționale sunt cetaceele, care din cauza mediului marin și-au pierdut pilozitatea). Are o structură complexă, constituită din epidermă, dermă și țesutul subcutanat (hipoderma). Pielea mamiferelor cuprinde multe glande sudoripare și mai cuprinde glandele mamare, precum și vase de sânge.

ScheletulModificare

Toate mamiferele au un endoschelet dur. Au o cutie craniană dezvoltată. Dantura este mai puternică și dinții sunt diferențiați în canini, molari și incisivi.

Regiunea cervicală a coloanei vertebrale este la toate mamiferele alcătuită din 7 vertebre. Coloana vertebrală este mai mobilă decât la celelalte viețuitoare. Cu regiunea toracală a coloanei vertebrale (12-15 vertebre) sunt unite coastele, alcătuind împreună cutia toracică.

Fiind animale terestre, mamiferele dispun de patru membre bine dezvoltate, având fiecare câte cinci degete. La unele specii membrele au suferit pe parcursul evoluției un șir de modificări esențiale care le-au permis să se deplaseze cu ușurință în cele mai diverse medii de viață-subteran, terestru, aerian și acvatic.

MusculaturaModificare

Mamiferele au o musculatură bine dezvoltată. Mușchii sunt foarte dezvoltați, în special mușchii membrelor fiind dezvoltați. Mușchii scheletici ai vertebratelor participă la termoreglare, la comunicare și la locomoție. Ei se leagă de oase prin tendoane și sunt acționați voluntar de către creier.

Sistemul nervosModificare

Sistemul nervos îndeplinește mai multe funcții și anume: asigură integrarea sistemelor de organe în cadrul organismului, asigură integrarea organismului în mediu. Aceste funcții se realizează prin primirea, prelucrarea, elaborarea și transmiterea de mesaje, mesaje care au ca scop păstrarea integrității organismului și integrarea sa în mediu său de viață.

Sistemul nervos al organismelor ce se încadrează în clasa Mammalia (mamifere) are același plan de organizare cu al organismelor încadrate în clasele: Cyclostomata (ciclostomi), Pisces (pești), Amphibia (amfibieni), Reptilia (reptile), Aves (păsări) și poate fi reprezentat schematic ca în tabelul de mai jos.

 

La majoritatea speciilor, creierul are multe circumvoluții cerebrale. Cu cât mai multe circumvoluții, cu atât este mai complex comportamentul. Astfel, iepurele are o suprafață aproape netedă, fără prea multe circumvoluții, iar pisica, câinele și maimuța, fiind mai dezvoltate, au creierul „brăzdat” de cute.

Organele de simțModificare

Organele de simț ale mamiferelor sunt:

Aparatul digestivModificare

Aparatul digestiv, la mamifere, este adesea specializat pe tipul de hrană consumat de animal (vegetal sau animal) și procesează treptat mâncarea în următorii pași:

În gură, hrana este mestecată de dinți, umezită și amestecată, până când ajunge destul de omogenă pentru a putea fi înghițită și a ajunge în stomac după ce parcurge esofagul. În stomac, mâncarea este dizolvată până la cele mai simple substanțe, prin intermediul acidului gastric. Din stomac, mâncarea trece în intestinul subțire, unde sunt amestecate cu lichidul biliar și unde sunt extrase substanțele nutritive și transferate în sânge. Resturile nedigerate, împreună cu celule moarte și ajung în intestinul gros, înainte de a fi eliminate prin anus.

Unele mamifere erbivore, ca iepurele, alimentele trec și prin cecum, unde vegetalele sunt digerate de către niște bacterii, înainte de a ajunge în colon.

Aparatul respiratorModificare

Este format din căi respiratorii și plămâni. Aerul pătrunde prin cele 2 nări ale nasului, apoi trece prin faringe, laringe, trahee, bronhii și ajunge în plămâni, unde se efectuează schimbul de gaze la nivelul vaselor de sânge.

Aparatul circulatorModificare

Sistemul circulator este diferit de cel al păsărilor. Acesta constă dintr-un miocard și o rețea densă de vase sanguine, care transportă sângele. Inima are 4 camere, cei 2 atrii, cel drept care primește sângele dezoxigenat de la vena cava, și cel stâng care primește sângele oxigenat de la plămâni prin vena pulmonară, și cei 2 ventriculi, cel drept pompează sângele dezoxigenat spre plămâni, și cel stâng pompează sângele oxigenat spre artere. Pereții groși ai miocardului asigură circulația rapidă a sângelui, care duce mai repede oxigenul către țesuturi.

Aparatul excretorModificare

 
Structura schematică a rinichiului și nefronului:
1 - strat cortical; 2 - strat medular; 3 - arteră renală; 4 - venă renală; 5 - ureter; 6 - nefron; 7 - arteriolă aferentă; 8 - glomerul; 9 - capsula Bowman; 10 - tubi uriniferi; 11 - arteriolă eferentă; 12 - capilare peritubulare

Aparatul excretor la mamifere se ocupă cu filtrarea și eliminarea tuturor deșeurilor metabolice, apărute în corpul mamiferelor în urma proceselor metabolice. De asemenea, acesta controlează nivelul de lichide prezent în corp. Cel mai des întâlnit deșeu este acidul uric, sau ureea.

Aparatul excretor este format dintr-o pereche de rinichi metanefrotici și căi urinare. Rinichii mamiferelor sunt situați de o parte și de alta a coloanei vertebrale lombare, pe peretele abdominal posterior. Aspectul extern al rinichilor este, de regulă, de forma unui bob de fasole (reniform). Fiecare rinichi este acoperit cu o capsulă compactă de țesut conjunctiv fibros. La exterior se află un strat protector de țesut adipos atașat de fascia renală, care fixează rinichii și glandele supraranale.

Rinichii sunt alcătuiți din două straturi: extern (cortical) și intern (medular). Stratul cortical este format din nefroni, iar stratul medular conține piramide renale alcătuite din tubi colector (canale colectoare). Un nefron include corpuscul renal Malpigi și tub urinifer (renal). În interior, corpusculul renal conține glomerul - un ghem de capilare sangvine, înconjurat de capsula Bowman. Vasele sangvine rezultă prin ramificarea arteriolei aferente și se reunesc la ieșire din capsulă formând arteriola eferentă. În glomerulele renale se desfășoară procesul de filtrare și formarea urinei primare. Capsula Bowman reprezintă extremitatea proximală a tubului urinifer, în interiorul căreia de află glomerulul. Capsulă are formă sferoidală și se continuă cu tubul urinifer, în care are loc reabsorbirea apei, zahărului și a aminoacizilor din urina primară.

Tubul urinifer formează câteva curburi și prezintă trei porțiuni (tubul contort proximal, ansa Henle, tubul contort distal). Tubul contort proximal este constituit dintr-un strat de celule cu micorvili îndreptați spre lumen. Ansa Henle coboară până la stratul medular, fiind formată din segmentul descendent și segmentul ascendent. Tubul distal prezintă un segment drept ascendent care reintră în zona corticală în apropierea glomerulului și se deschide în tubul colector, care alcătuiesc stratul medular al rinichilor.

În stratul medular se evidențiază piramidele, cu vârful orientat spre bazinetul renal, separate prin coloanele corticale Bertin. O asemenea piramidă, împreună cu stratul cortical aferent, formează un lob renal. Tubii colectori care se concentrează în grupuri și se deschid la capătul papilelor renale, ce nimeresc în calicele mari. Calicele se unesc în bazinet care continuă cu uretere alcătuite din țesut conjunctiv, muscular neted și epitelial.

Prin cele două uretere, câte unul de la fiecare rinichi, urina este transportată într-o vezică comună. În vezica urinară are loc acumularea temporară a urinei, iar la umplere este eliminată în mediul exterior prin uretră. La momotremate, uretra se deschide în cloacă.

Aparatul reproducătorModificare

Masculii au o pereche de testicule care produc spermatozoizi iar femelele au două ovare, care produc ovule. În timpul contactului sexual, un spermatozoid pătrunde într-un ovul, astfel realizându-se fecundația. Ovulul fecundat devine zigot. Imediat zigotul (celula ou) începe să se dividă devenind un embrion, apoi un fetus. Durata de gestație diferă de la specie la specie. Spre exemplu, rozătoarele au durata de gestație de 2-3 săptămâni, pe când la elefanți puiul stă în pântecul mamei circa 24 de luni înainte de a se naște.

Metabolism și termoreglareModificare

Având sistemele de organe mai dezvoltate ca la alte organisme, mamiferele au un metabolism mai ridicat. Datorită acestuia, cât și blănii, ele au tot timpul o temperatură internă ridicată, iar datorită termoreglării (dilatarea sau comprimarea capilarelor, transpirația) temperatura este constantă.

Multe mamifere s-au adaptat la mediile lor de viață, creându-și metode mai ușoare de termoreglare. Iepurele de deșert își folosește urechile pentru a răci sângele, elefanții își fac vânt cu ajutorul urechilor pe când animalele care trăiesc la Poli înmagazinează grăsimea, au extremitățile mai mici și blana mai deasă.

ReproducereaModificare

Majoritatea mamiferelor nasc pui vii, complet dezvoltați. Există însă și excepții, precum monotremele (care se reproduc prin ouă) și marsupialele (care nasc pui vii, dar slab dezvoltați).

Pentru că mamiferele nu se pot înmulți decât pe cale sexuată, competiția este feroce.[6] Multe mamifere recurg la pețirea partenerului, înainte de împerechere. Această „pețire” poate include lupte între masculi, ritualuri de împerechere (mai mult sau mai puțin violente), demonstrații de forță.[6]

După ce sunt născuți, puii, neajutorați la început, învață tehnicile de hrănire, apărare, vânare de la părinții lor, iar când puii sunt destul de mari pentru a se descurca singuri, ei sunt înțărcați de către părinții lor, adică sunt alungați de la căminul lor și obligați să se descurce singuri.

ComportamentModificare

Comportamentul mamiferelor este foarte variat. El poate fi social sau singuratic, activ sau pasiv, blând sau violent, după specie.

Majoritatea speciilor prezintă comportamentul de hrănire încă de la naștere, de altfel primul care apare la puii nou-născuți; printre primele lucruri pe care le fac ei este să caute glandele mamare și să sugă laptele matern, care le va fi o vreme hrana de bază.

Comportamentul de apărare se învață exclusiv de la părinți; puii mamiferelor nu se nasc cu instinctele deja formate, ca peștii, păsările sau ca insectele și au nevoie de ajutorul părinților pentru a-l dobândi. Adesea puii se implică în jocuri inocente dar care le formează instinctele și comportamentul de apărare de care vor avea nevoie mai târziu.

Comportamentul sexual este de cele mai multe ori instinctiv, el declanșându-se de obicei după ce puii sunt înțărcați, la atingerea maturității sexuale. El include pețiri, lupte, alergături, demonstrații de forță, de culoare, pentru a impresiona perechea.

Bioritmurile circadiene ale mamiferelor sunt de obicei diurne, excepție făcând liliecii, care sunt exclusiv nocturni.

LocomoțieModificare

Întrucât sunt animale active, locomoția este un proces esențial în viața mamiferelor. Ele s-au adaptat pentru un anumit tip de locomoție.

Pe uscatModificare

Cele mai multe mamifere sunt terestre și se deplasează pe uscat. Toate aceste mamifere se deplasează cu ajutorul picioarelor, cele inferioare fiind mai scurte decât cele posterioare la cele care se deplasează prin salturi.

Cangurul, mamifer inferior, se deplasează prin salturi mari, folosindu-și coada grea ca o contragreutate.[6] Alte animale se deplasează prin mers plantigrad (exp. cârtița) sau mers digitigrad (exp. câinele). Felinele africane, tigrul, leul, ghepardul, cita, etc, au corpul ușor și fără surplusuri de grăsime, atingând rapid viteze de până la 70 km/h atunci când își aleargă prada.[7]

În apăModificare

 
Delfin

Puținele mamifere exclusiv acvatice (cele mai reprezentante fiind delfinul și balena) se deplasează cu ajutorul cozii musculoase sau a aripilor.

Există și mamifere terestre care pot înota, ca de exemplu ursul polar. Ursul polar are nevoie de această îndeletnicire mai ales pentru a se hrăni, hrana lui de bază fiind peștele, dar și pentru a se deplasa între banchizele de gheață. Ursul polar poate înota pe o distanță de aproape 100 km fără să se odihnească, se scufundă până la 4,5 metri și poate rezista sub apă până la două minute.[8] Straturile groase de blană și grăsime asigură flotabilitatea.[8] Hipopotamul, deși este un mamifer terestru, este bine adaptat vieții acvatice. Urechile, ochii și nările sunt poziționate pe vârful capului, astfel încât poate vedea, respira și mirosi în timp ce se află în apă.[8]

În aerModificare

 
Liliac

Un mamifer care efectiv zboară este liliacul. Liliacul, făcând parte din grupul insectivorelor, are aripile formate dintr-un pliu tegumentar care leagă membrele anterioare de cele posterioare. Mai există mamifere care se pot deplasa pe calea aerului planând, fără a zbura. Un exemplu este veverița zburătoare.

ComunicareaModificare

 
Cimpanzeul este cel mai capabil să se facă înțeles cu ajutorul mimicii, după om. [1]

Fie că folosește la apărarea teritoriului, la atragerea partenerului sau la chemarea puilor, comunicarea este crucială în viața mamiferelor, în special a celor care trăiesc în grupuri.

După specie, mamiferele au dezvoltat diferite metode de a comunica, cele mai complexe fiind vocalizările articulate ale primatelor. Alte metode de comunicare includ undele sonore pe frecvență înaltă, diferite mirosuri corporale, mârâituri și chițăituri sau chiar lovituri sau împunsături.[9]

Mamiferele comunică cel mai frecvent prin sunete. Balenele emit un fluierat deosebit de sonor, care poate străbate întreg Oceanul Pacific.[9] Suricatele folosesc o largă gamă de sunete pentru a comunica între ele, fiecare sunet având un anumit înțeles.[9] Primatele își folosesc inteligența pentru a comunica folosind sunete articulate, chiar dacă pot comunica și prin diferite gesticulări și semne simple.[9]

Habitat și răspândirea biogeograficăModificare

Mamiferele sunt răspândite pe toată suprafața Pământului, de la Polul Nord la Ecuator și până la Polul Sud și s-au adaptat atât la viața terestră cât și la viața marină sau chiar subterană.[10] O primă explicație pentru această imensă adaptabilitate a mamiferelor este faptul că au sânge cald și își păstrează temperatura corporală constantă indiferent de vreme.[11] Mamiferele s-au adaptat în foarte multe habitate și ecosisteme, incluzând cel de baltă, cel de mlaștină, cel de pădure și chiar oceanul, în cazul delfinului și al balenei.

De departe, concentrația cea mai mare de mamifere este în zona tropicală și subtropicală, pe când cea mai mică este la Poli.[10]

Iată mai jos exemplare din aceeași familie (Ursidae), împreună cu răspândirea lor geografică. Observați adaptările fiziologice ale urșilor și habitatul lor.

   
Ursul polar, un exemplu de
adaptare în condiții extreme
Extinderea geografică a ursului polar
   
Ursul tibetan
Răspândirea ursului tibetan
   
Ursul brun eurasian
Răspândirea ursului brun

Importanța pentru oameniModificare

Mamiferele sunt foarte importante pentru oameni, speciile de mamifere fiind printre cele mai ușor de domesticit. Omul consumă de la ele carne, lapte, folosește blana, lâna, pielea pentru materialele textile, le folosește în viața de zi cu zi pentru diverse activități.

Câinele, „cel mai bun prieten al omului”, pe lângă faptul că este afectuos, își protejează stăpânul și îl ajută în diversele activități cotidiene. Este folosit de poliție, de jandarmerie la căutarea persoanelor dispărute dar și a drogurilor, având un miros foarte rafinat. Câinii sunt folosiți de persoanele cu deficiențe de vedere pentru apărare și pentru orientarea în spațiu.

Pisica se atașează de stăpân și este foarte afectuoasă. Calul a fost (și încă este) folosit la activitățile agricole și la tractarea vehiculelor.

Clasificarea mamiferelorModificare

În legătură cu clasificarea mamiferelor, ca de altfel în toate clasificările, există mai multe păreri, iar unele dintre acestea pot fi asemănătoare sau mai puțin asemănătoare.

Vezi șiModificare

NoteModificare

  1. ^ Vaughan, Terry A.; Ryan, James M.; Czaplewski, Nicholas J. (). „Classification of Mammals”. Mammalogy (ed. 6). Jones and Bartlett Learning. ISBN 978-1-284-03209-3. 
  2. ^ Szalay, Frederick S. (). „Classification of Mammals above the Species Level: Review”. Journal of Vertebrate Paleontology. 19 (1): 191–195. doi:10.1080/02724634.1999.10011133. JSTOR 4523980. 
  3. ^ Kriegs, Jan Ole; Churakov, Gennady; Kiefmann, Martin; Jordan, Ursula; Brosius, Jürgen; Schmitz, Jürgen (), Penny, David, ed., „Retroposed Elements as Archives for the Evolutionary History of Placental Mammals”, PLoS Biology (în engleză), 4 (4), pp. e91, doi:10.1371/journal.pbio.0040091, ISSN 1545-7885, PMC 1395351 , PMID 16515367, accesat în  
  4. ^ Nishihara, H.; Maruyama, S.; Okada, N. (), „Retroposon analysis and recent geological data suggest near-simultaneous divergence of the three superorders of mammals”, Proceedings of the National Academy of Sciences (în engleză), 106 (13), pp. 5235–5240, doi:10.1073/pnas.0809297106, ISSN 0027-8424, PMC 2655268 , PMID 19286970, accesat în  
  5. ^ Springer, M. S.; Murphy, W. J.; Eizirik, E.; O'Brien, S. J. (), „Placental mammal diversification and the Cretaceous-Tertiary boundary”, Proceedings of the National Academy of Sciences (în engleză), 100 (3), pp. 1056–1061, doi:10.1073/pnas.0334222100, ISSN 0027-8424, PMC 298725 , PMID 12552136, accesat în  
  6. ^ a b c 1000 de miracole ale naturii, editura Reader's Digest (ISBN 973-87828-0-5), p. 135
  7. ^ 1000 de miracole ale naturii, editura Reader's Digest (ISBN 973-87828-0-5), p. 160-161
  8. ^ a b c 1000 de miracole ale naturii, editura Reader's Digest (ISBN 973-87828-0-5), p. 166
  9. ^ a b c d IMP, Minunata lume a animalelor, grupa 8, cartea nr. 8 Știu animalele să vorbească? ISBN 963-86092-5-7
  10. ^ a b Geographical Distribution of Animals de Louis Agassiz
  11. ^ BBC - Science & Nature - Mammals - Habitat

BibliografieModificare

  • Dumitru Murariu. Din lumea mamiferelor. Volumul I - Mamifere terestre. Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1988.
  • Dumitru Murariu. Din lumea mamiferelor. Volumul II - Mamifere terestre. Editura Academiei Române, București, 1993.
  • Dumitru Murariu. Din lumea mamiferelor. Volumul III - Mamifere arboricole. Editura Academiei Române, București, 1993.
  • Dumitru Murariu. Din lumea mamiferelor. Volumul IV - Mamifere galericole. Editura Academiei Române, București 2010
  • Dumitru Murariu. Din lumea mamiferelor. Volumul V - Mamifere zburătoare. Editura Academiei Române, București 2011
  • Dumitru Murariu. Din lumea mamiferelor, Volumul VI - Mamifere acvatice. Editura Academiei Române, București 2012
  • Dumitru Murariu. Fauna României. Mammalia, vol. XVI, Fascicula 1 – Insectivora. Editura Academiei Române, București, 2000, 142 p.
  • Dumitru Murariu, Alexandrina Popescu. Fauna României. Mammalia, vol. XVI, Fascicula 2 – Rodentia. Editura Academiei Române, București, 2001, 208 p.
  • Niculai Valenciuc. Fauna României. Mammalia, vol. XVI, Fascicula 3 – Chiroptera. Editura Academiei Române, București, 2002, 172 p.
  • Dumitru Murariu. Fauna României. Mammalia, vol. XVI, Fascicula 4 – Lagomorpha, Cetacea, Artiodactyla, Perissodactyla. Editura Academiei Române, București, 2004, 209 p.
  • Dumitru Murariu, Dan Munteanu. Fauna României. Mammalia, vol. XVI, Fascicula 5 – Carnivora. Editura Academiei Române, București, 2005, 223 p.
  • Ionel Pop, Vasile Homei. Mamifere din România. Volumul I. Editura Științifică. București, 1973
  • Ionel Pop, Vasile Homei. Mamifere din România. Volumul II. Editura Științifică. București, 1973
  • Mitică Georgescu. Mamiferele sălbatice din România. Editura Albatros. București, 1989
  • Victor Pop. Zoologia vertebratelor. Vol. II. Fasc. 2, Mamiferele. Editura Didactică și Pedagogică. București, 1962.
  • Z. Feider, Al. V. Grossu, St. Gyurkó, V. Pop. Zoologia vertebratelor. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1967
  • Dumitru Murariu. Systematic List of the Romanian Vertebrate Fauna. Travaux du Muséum National d’Histoire Naturelle «Grigore Antipa». Vol. LIII. 2010
  • Dumitru Murariu. Mammal species from Romania. Categories of conservation. Travaux du Muséum National d’Histoire Naturelle “Grigore Antipa” Volume 35: 549-566, 1995
  • Lista speciilor de mamifere din România. Milvus Group
  • Andrei Munteanu, Mina Lozanu. Lumea animală a Moldovei. Volumul 4: Mamifere. Chișinău: Editura Știința, 2007. 129 p. ISBN 978-9975-67-165-1
  • Ronald M. Nowak. Walker's Mammals of the World. Volume I. Johns Hopkins University Press; 6th edition, 1999.
  • Ronald M. Nowak. Walker's Mammals of the World. Volume II. Johns Hopkins University Press; 6th edition, 1999.
  • Grzimek’s Animal Life Encyclopedia, 2nd edition. Volumes 12–16, Mammals I–V, edited by Michael Hutchins, Devra G. Kleiman, Valerius Geist, and Melissa C. McDade. Farmington Hills, MI: Gale Group, 2003.
  • Jonathan Kingdon, Michael Hoffmann. Mammals of Africa. Volume V: Carnivores, Pangolins, Equids and Rhinoceroses. Bloomsbury Publishing, London, 2013.
  • David Macdonald, Sasha Norris. The New Encyclopedia of Mammals. Oxford University Press, 2001
  • David W. Macdonald. The Encyclopedia of Mammals. 2nd Revised edition edition. Oxford University Press, 2009
  • Terry A. Vaughan, James M. Ryan, Nicholas J. Czaplewski. Mammalogy. 6th Edition. Jones & Bartlett Learning, 2013
  • Соколов В.Е. Систематика млекопитающих (в 3 томах). Высшая школа. 1973-1979
  • Жизнь животных. Том 6. Млекопитающие, или звери. Под редакцией профессоров Наумова С. П. и Кузякина А. П. - Москва: Просвещение, 1971

Legături externeModificare