Fișier:Gemă cu reprezentarea unei divinități masculine (Arheologie) 2227 07.04.2015 Fond F7A963A602BB4029B97BDC7CFC50B0B8.jpg

Descriere fișier

modificare
Descriere

română Gemă ovală cu reprezentarea unei divinități masculine. Piesa prezintă o ciobitură adâncă pe marginea laterală, în jumătatea inferioară, aceasta fiind vizibilă și pe partea superioară. Imaginea reperezintă un zeu nud, redat în picioare, cu capul întors înspre dreapta, în contrapost pe piciorul stâng. Pe cap poartă un coif, sau o pălărioară (petasos?). În mâna dreaptă, lăsată în jos pe lângă corp și ușor îndoită, ține un obiect neidentificabil, iar stânga, întinsă în față, nu poartă nici un atribut. Solul a fost reprezentat printr-o incizie orizontală. Realizarea artistică este modestă. Ipostaza în care este reprezentat personajul este specifică zeului Mercurius. Lucia Țeposu-Davis a interpretat atributele persdonajului ca fiind două spice de grâu și l-a identificat, cu rezerve, cu Bonus Eventus. A fost descoperită cu ocazia construirii căii ferate Deva - Arad, care a tăiat în jumătate castrul roman de la Micia. În vechiul registru de inventar se menționează că ar fi fost montată într-un inel de fier.

Sursa

Gemă cu reprezentarea unei divinități masculine

Data

sec. II - III p.Chr.

Autor

Fișă: Nemeti, Irina

Permisiune

Vezi mai jos

Licențiere

modificare
Creative Commons License
Această imagine este oferită sub licența
Creative Commons Atribuire - Partajare-în-condiții-identice 4.0 Internațional (CC-BY-SA-4.0).
Creative Commons AttributionCreative Commons ShareAlike

Istoricul fișierului

Apăsați pe Data și ora pentru a vedea versiunea trimisă atunci.

Data și oraMiniaturăDimensiuniUtilizatorComentariu
actuală28 septembrie 2021 21:14Miniatură pentru versiunea din 28 septembrie 2021 21:14398x500 (28 KB)Strainubot (discuție | contribuții)Imagine Cimec nouă

Informații