FibrexNylon
FibrexNylon Săvinești (fostă Fibrex) este o companie producătoare de fibre sintetice din România.
În noiembrie 1999, „Fibrex” a fost transferată de la FPS la Ministerul de Finanțe, inițiatorul acestui proiect fiind ministrul de finanțe de atunci, Decebal Traian Remeș[1].
Pachetul de 51% din acțiuni deținut de stat a fost scos la vânzare pe Rasdaq[1]. În ianuarie 2000, grupul italian Radici a achiziționat, de la Ministerul Finanțelor, 50,9% din acțiunile Fibrex[2]. Vânzarea s-a făcut prin metoda licitației olandeze, prețul plătit fiind de 130,1 miliarde lei vechi[2].
După trei zile de la această tranzacție, Radici a achiziționat și pachetul de 37,59% din acțiuni deținut de SIF Moldova într-o tranzacție specială efectuată pe RASDAQ, ajungând la o deținere de mai mult de 89% din acțiuni[2]. Prin preluarea Fibrex Săvinești, grupul italian Radici își consolida un loc important, locul trei, pe piața mondială a industriei chimice[3].
În plus, gama produselor realizate de Radici se completa cu caprolactamă, pe care vreme de aproape patru ani o importase de la Fibrex (aproape 200 tone lunar), și firele tehnice[3].
Curând după privatizare, Radici a concediat peste 3.000 de salariați din cei 3.900, a vândut echipamente și produse esențiale continuării producției[1]. În noiembrie 2007 s-a început demolarea întregii fabrici[1]. Investitorul italian a fost acuzat că de fapt a avut un plan sistematic de a desființa platforma industrială și a elimina un competitor[1].
Fibrex Săvinești era, în momentul privatizării, singurul producător integrat de nylon din România (adică își fabrica singur și materia primă, și produsul final, adică fire și fibre sintetice)[4].
Avea trei divizii de producție: Caprolactamă, Relon (Nylon) și Utilitare[4].
Număr de angajați:
Note
modificare- ^ a b c d e f Grupul italian “Radici” demolează platforma chimică Săvinești Arhivat în , la Wayback Machine., 8 noiembrie 2007, financiarul.ro, accesat la 13 noiembrie 2010
- ^ a b c d Conducerea FibrexNylon Savinesti inchide doua sectii si disponibilizeaza 500 de salariati, 18/06/2001, ziaruldeiasi.ro, accesat la 13 noiembrie 2010
- ^ a b Italienii de la Fibrex dau fiori reci salariatilor[nefuncțională], 05 iulie 2001, capital.ro, accesat la 13 noiembrie 2010
- ^ a b Platforma industrială Săvinești – un colos înfrînt de nepăsare[nefuncțională], 29-06-2009, evenimentul.ro, accesat la 13 noiembrie 2010
- ^ Disponibilizări la FibrexNylon Săvinești[nefuncțională], 17-07-2004, evenimentul.ro, accesat la 13 noiembrie 2010
- ^ SC "FIBREX" SA Piatra Neamt va disponibiliza peste 1300 de angajati, 05 iulie 1998, evz.ro, accesat la 13 noiembrie 2010
Legături externe
modificare- www.fibrex.ro - Site web oficial
- Cum s-a prăbușit platforma chimică Săvinești, colosul industrial unde lucrau peste 10.000 de nemțeni, 29 aprilie 2014, Florin Jbanca, Adevărul