Cinematografia franceză
Cinematografia franceză cuprinde arta cinematografică și filmele de creație realizate în Franța sau de regizori de film francezi din străinătate.
Mai multe mișcări cinematografice importante, inclusiv Nouvelle Vague, au început din Franța. Este remarcat pentru că are o industrie cinematografică deosebit de puternică, în parte datorită protecțiilor oferite de guvernul francez.[1]
Pe lângă tradiția sa cinematografică puternică și inovatoare, Franța a fost și un loc de întâlnire pentru artiști din întreaga Europă și din întreaga lume. Din acest motiv, cinematografia franceză este uneori împletită cu cinematografia națiunilor străine. Regizori din națiuni precum Polonia (Roman Polanski, Krzysztof Kieślowski și Andrzej Żuławski), Argentina (Gaspar Noé și Edgardo Cozarinsky), Rusia (Alexandre Alexeieff, Anatole Litvak), Austria (Michael Haneke) și Georgia (Géla Babluani, Otar Iosselian) sunt proeminenți în rândurile cinematografiei franceze. În schimb, regizorii francezi au avut cariere prolifice și influente în alte țări, precum Luc Besson, Jacques Tourneur sau Francis Veber în Statele Unite.
Un alt element care susține acest fapt este că Parisul are cea mai mare densitate de cinematografe din lume, măsurată prin numărul de cinematografe pe locuitor[2] și că, în majoritatea cinematografelor din „centrul Parisului”, filme străine care ar fi izolate în „case de artă” cinematografe din alte locuri sunt prezentate alături de lucrări „mainstream”. Philippe Binant a realizat, pe 2 februarie 2000, prima proiecție de cinema digital din Europa, cu tehnologia DLP CINEMA dezvoltată de Texas Instruments, la Paris.[3][4][5] Parisul se mândrește, de asemenea, cu Cité du cinéma, un studio major din nordul orașului, și Disney Studio, un parc tematic dedicat cinematografiei și al treilea parc tematic din apropierea orașului, după Disneyland și Parc Asterix.[6]
Franța are cea mai de succes industrie cinematografică din Europa în ceea ce privește numărul de filme produse pe an, cu un record de 300 de lungmetraje produse în 2015.[7] Franța este, de asemenea, una dintre puținele țări în care producțiile non-americane au cea mai mare pondere: filmele americane au reprezentat doar 44,9% din totalul premierelor din 2014. Acest lucru se datorează în mare măsură puterii comerciale a producțiilor interne, care au reprezentat 44,5% din premiere în 2014 (35,5% în 2015; 35,3% în 2016).[8] De asemenea, industria cinematografică franceză este mai aproape de a fi complet autosuficientă decât orice altă țară din Europa, recuperând aproximativ 80–90% din costuri din veniturile generate numai pe piața internă.[9]
În 2013, Franța a fost al doilea cel mai mare exportator de filme din lume, după Statele Unite.[10] Un studiu din aprilie 2014 a arătat imaginea pozitivă pe care cinematografia franceză o menține în întreaga lume, fiind cea mai apreciată după cinematografia americană.[10]
O temă preferată a fost Revoluția Franceză, cu sute de titluri.[11][12][13][14][15]
Companii de distribuție și producție modificare
- Ad Vitam
- Alfama Films
- ARP Sélection
- Bac Films
- Diaphana Films
- EuropaCorp
- Gaumont
- Haut et Court
- KMBO
- Le Pacte
- Les Films du Losange
- Mars Films
- MK2
- Pan-Européenne
- Pathé
- Pyramide Distribution
- Rezo Films
- SND Films
- StudioCanal
- UGC
- Wild Bunch
Note modificare
- ^ Alan Riding (). „The Birthplace Celebrates Film's Big 1-0-0”. The New York Times. Arhivat din original la .
- ^ 20 questions about studying in France Arhivat în , la Wayback Machine.
- ^ Cahiers du cinéma, n°hors-série, Paris, April 2000, p. 32 (cf. also Histoire des communications, 2011, p. 10. Arhivat în , la Wayback Machine.).
- ^ Cf. Binant, " Au cœur de la projection numérique ", Actions, 29, Kodak, Paris, 2007, p. 12. Arhivat în , la Wayback Machine.
- ^ Claude Forest, « De la pellicule aux pixels : l'anomie des exploitants de salles de cinéma », in Laurent Creton, Kira Kitsopanidou (sous la direction de), Les salles de cinéma : enjeux, défis et perspectives, Armand Colin / Recherche, Paris, 2013, p. 116. Arhivat în , la Wayback Machine.
- ^ „Paris cinema” (în engleză). Accesat în .
- ^ „CNC – flux”. www.cnc.fr. Arhivat din original la .
- ^ „CNC – fréquentation cinématographique”. www.cnc.fr. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „The French System and Managing Co-productions”. Skillset. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b „Archived copy”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Casey Harison, "The French Revolution on Film: American and French Perspectives." The History Teacher 38.3 (2005): 299-324. online[nefuncțională]
- ^ Leger Grindon, "Hollywood history and the French Revolution: from The Bastille to The Black Book." Velvet Light Trap (1991): 32-49.
- ^ Robert M. Maniquis, "The French Revolution and the Cinema: Problems in Filmography." Primary Sources & Original Works 1.1-2 (1992): 57-77.
- ^ Antoine de Baecque, "Robespierre au cinéma." Rencontres (2014): 271-281.
- ^ Pascal Dupuy. "La Diffusion des stéréotypes révolutionnaires dans la littérature et le cinéma anglo-saxons (1789-1989)." Annales historiques de la Révolution française (1996) pp. 511-528.