Wikipedia

Furtuna de pe râul Catatumbo, Venezuela

Furtuna Catatumbo sau Fulgerul Catatumbo (spaniolă Relámpago del Catatumbo)[1] este un fenomen atmosferic ce are loc pe râul Catatumbo din Venezuela. Furtunile își au locul numai peste gura Râului Catatumbo care se varsă în Lacul Maracaibo.

Fulgere și trăsnete pe râul Catatumbo, Venezuela pe timpul nopții

Furtuna provine de la o masă foarte mare de nori cu o înălțime de peste 1km și are loc pe perioada a 140-160 de nopți dintr-un an. Descărcările electrice au loc 10 ore pe zi, de până la 280 de ori pe oră. Acestea au loc deasupra și în jurul lacului Maracaibo, de obicei în zona în care râul Catatumbo se varsă în lac.[2]

Furtuna Catatumbo își schimbă frecvența pe tot parcursul anului și este diferită de la an la an. De exemplu, aceasta a încetat din ianuarie până în martie 2010 din cauza secetei, temporar, stârnind temeri că ar s-ar fi putut stins definitv.

Referințe istorice

modificare
 
Steagul Zulia.
 
Stema Zulia. Fulgerul este poziționat în partea superioară în dreapta.

Unii autori au înțeles greșit o referire timpurie la fenomen în descripția lui Lope de Vega's în La Dragontea, un incident petrecut în timpul atacului împotriva lui San Juan de Puerto Rico de englezul Francis Drake. Naturalistul și exploratorul prusac Alexander Von Humboldt a descris odată fenomenul. Geograful italian Agustin Codazzi l-a scris ca fiind: "ca o descărcare continuă, și poziția sa pe meridianul gurii lacului trimite navigatorii direct către un far".[3]

Fenomenul a devenit atât de sărbătorit încât a fost pictat pe steagul și pe stema statului Zulia, care conține lacul Maracaibo, și este menționat și în imnul statului. Fenomenul a fost popular pentru secole drept numele de "Farul Maracaibo" din moment ce acesta putea fi văzut pe kilometri întregi în jurul lacului.

Locație și mecanismul

modificare
 
Fulgerul Catatumbo apare peste și în jurul Lacului Maracaibo

Furtuna Catatumbo se dezvoltă de obicei între coordonatele 8°30′N 71°0′V ({{PAGENAME}}) / 8.500°N 71.000°V și 9°45′N 73°0′V ({{PAGENAME}}) / 9.750°N 73.000°V. Furtunile (și descărcările asociate) sunt rezultatul vânturilor care suflă peste Lacul Maracaibo și a câmpiilor mlăștinoase. Aceste mase de aer în mod inevitabil se întâlnesc cu culmile montane din Anzi, munții Perijá (3,750 m), și Mérida Cordillera, anexând câmpia din trei părți. Căldura și umezeala colectate peste câmpii crează sarcini electrice și, după cum masele de aer sunt destabilizate de masele montane din jur, rezultatul este o furtună intensivă. Fenomenul este caracterizat de descărcări electrice aproape continuu, cele mai multe dintre ele petrecându-se într-un nor sau între mai mulți nori (din moment ce acestea sunt cele mai comune tipuri de descărcări electrice).

Descărcările produc o mare cantitate de ozon, deși instabilitatea acestora lasă dubii dacă furtuna are sau nu are efect asupra stratului de ozon al Pământului.[4]

Studii anterioare

modificare

Printre cele mai importante studii moderne se numără cel făcut de Melchor Centeno, care atribuie originea furtunii maselor de aer închise din regiune. Între 1966 și 1970, Andrew Zavrostky a învestigat zona de trei ori, cu asistență de la Universitatea din Anzi. El a concluzionat că furtuna are mai multe epicentre în mlaștinile de Juan Manuel de Parcul National Aguas, Claras Aguas Negras, și vestul Lacului Maracaibo. În 1991 el a sugerat că fenomenul are loc din cauza întâlnirii dintre curenții de aer cald și cei rece din zonă. De asemenea, studiul a sugerat că o cauză izolată a prezenței descărcărilor ar putea fi uraniumul prezent în rocă.

Între 1997 și 2000 Nelson Falcón și colaboratorii lui au efectuat patru studii propunând un model microfizic al furtunii Catatumbo. El a identificat metanul produs de mlaștini și depozitele de petrol din zonă ca fiind o cauză majoră a furtunii.[5] Modelul metanului este produs pe baza properităților simetrice ale acestuia. Diferite studii[6][7] au indicat faptul că acest model nu corespunde cu comportamentul observat al furtunii Catatumbo, ca - de exemplu - studiul indică prezența a mai multor descărcări în sezonul uscat (ianuarie–februarie), și mai puține descărcări în sezonul ploios (aprilie–Mai și septembrie–octombrie), ceea ce nu a fost observat a fi așa.

 
Jeturi de Nivel-Scăzut în bazinul Lacului Maracaibo

O echipă de la Centrul Științific de Modelare de la Universitatea din Zulia, coordonată de G. Angel Munoz, a investigat impactul diferitelor variabile atmosferice pe furtuna din Catatumbo, în fiecare sezon și în fiecare an,[8] găsind relații cu Zona de Convergență Inter-Tropicală, ENSO, Jeturile de Nivel-Scăzut din Caraibe,[9] vânturile locale și energia convectă disponibilă.[10][11]

Folosind date provenite de la sateliți, două grupuri de cercetători conduse de Rachel Albrecht[12][13] și Ricardo Bürgesser au furnizat o analiză detaliată cu privire la locația Furtunii Catatumbo, timpul și numărul descărcărilor pe kilometru pătrat (densitate).

Predictibilitate

modificare

Un studiu mai recent[14] a demonstrat că este posibilă predicția descărcărilor bazinului Lacului Maracaibo în avans de până la câteva luni, afirmație bazată pe variabilitatea Jeturilor de nivel scăzut ale Lacului Maracaibo și interacțiunile acestuia cu modelele climatice predictibile cum ar fi ENSO și Jeturile de Nivel-Scăzut ale Caraibilor. Studiul arată că acuratețea predicțiilor este mult mai ridicată atunci când este bazată pe combinația dintre vânturile din zonă și energia convectă disponibilă.

Pentru a echilibra modelele fizice și statistice pentru a-și face predicțiile, echipa și-a adunat datele folosind boloane speciale de cercetare și stații de vreme micro legate de linia balonului, care în schimb au captat informații despre originea, nivelurile și intensitatea furtunii etc.

Referințe

modificare
  1. ^ „Fogonazos: Catatumbo, the everlasting storm”. Fogonazos.blogspot.com. Accesat în . 
  2. ^ „Catatumbo Lightning – Congo”. Real Travel. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ Es como un relámpago continuado y su posición tal que, situado casi en el meridiano de la boca del lago de Maracaibo, dirige a los navegantes como un faro.
  4. ^ ¿Relámpagos del Catatumbo regeneran la capa de ozono? Arhivat în , la Wayback Machine.. Agencia de noticias de la Universidad del Zulia.
  5. ^ „Phenomena – A science salon hosted by National Geographic Magazine”. Blogs.ngm.com. . doi:10.1371/journal.pbio.0040050. Arhivat din original la . Accesat în .  Mai multe valori specificate pentru |DOI= și |doi= (ajutor)Mai multe valori specificate pentru |DOI= și |doi= (ajutor)
  6. ^ Bürgesser, R. E.; Nicora, M. G.; Ávila, E. E. (). „Characterization of the lightning activity of "Relámpago del Catatumbo”. Journal of Atmospheric and Solar-Terrestrial Physics. 77: 241–247. Bibcode:2012JASTP..77..241B. doi:10.1016/j.jastp.2012.01.013. 
  7. ^ Muñoz, Á.G.; Díaz-Lobatón, J.; Chourio, X.; Stock, J. (). „Seasonal prediction of lightning activity in North Western Venezuela: Large-scale versus local drivers”. Atmospheric Research. 172–173: 147–162. Bibcode:2016AtmRe.172..147M. doi:10.1016/j.atmosres.2015.12.018.  Mai multe valori specificate pentru |DOI= și |doi= (ajutor)Mai multe valori specificate pentru |DOI= și |doi= (ajutor)
  8. ^ Muñoz, Á.G., Díaz-Lobatón, J., 2011: "The Catatumbo Lightnings: A review", Memoirs of the XIV International Conference on Atmospheric Electricity. Brazil.
  9. ^ Torrealba, E.; Amador, J. (). „La corriente en chorro de bajo nivel sobre los Llanos Venezolanos de Sur América”. Revista de Climatología. 10: 1–20. 
  10. ^ Muñoz, Á.G., Díaz-Lobatón, J., 2012: Los Relámpagos del Catatumbo y el Flujo Energético Medio en la Cuenca del Lago de Maracaibo. Reporte público CMC-GEO-DDI-02-2011. Centro de Modelado Científico. Universidad del Zulia. 12 p. En http://cmc.org.ve/portal/archivo.php?archivo=241
  11. ^ Muñoz, Á.G., Núñez, A., Chourio, X., Díaz-Lobatón, J., Márquez, R., Moretto, P., Juárez, M., Casanova, V., Quintero, A., Zurita, D., Colmenares, V., Vargas, L., Salcedo, M.L., Padrón, R., Contreras, L., Parra, H., Vaughan, C., Smith, D., 2015: Reporte Final de la Expedición Catatumbo: Abril 2015. Reporte Público CMC-01-2015. Centro de Modelado Científico (CMC). Universidad del Zulia. 20 p. doi:10.13140/RG.2.1.1351.0566
  12. ^ Albrecht, R., et al., 2011. The 13 years of TRMM Lightning Imaging Sensor: from individual flash characteristics to decadal tendencies. XIV Int. Conf. Atmos. Elec., Rio de Janeiro, Brazil.
  13. ^ Albrecht, R. I.; Goodman, S. J.; Buechler, D. E.; Blakeslee, R. J.; Christian, H. J. (). „Where are the lightning hotspots on Earth?”. Bulletin of the American Meteorological Society. Bibcode:2016BAMS...97.2051A. doi:10.1175/BAMS-D-14-00193.1.  Mai multe valori specificate pentru |DOI= și |doi= (ajutor)Mai multe valori specificate pentru |DOI= și |doi= (ajutor)
  14. ^ Muñoz, Á.G.; Díaz-Lobatón, J.; Chourio, X.; Stock, J. (). „Seasonal prediction of lightning activity in Northwestern Venezuela: Large-scale versus local drivers”. Atmospheric Research. 172–173: 147–162. Bibcode:2016AtmRe.172..147M. doi:10.1016/j.atmosres.2015.12.018. 

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Furtuna_de_pe_râul_Catatumbo,_Venezuela&oldid=15144348