Galata (cartier din Chișinău)

Pentru alte sensuri, vedeți Galata.

Galata este un cartier din sectorul Botanica, municipiul Chișinău, R. Moldova. Acesta este situat lângă Aeroportul Internațional Chișinău, în dreapta Bâcului, în partea de sud a orașului. Cartierul este populat în mare parte de către lucrătorii flotei aeriene civile (aviatori, funcționari, tehnicieni etc.)

Cartierul ia ființă în anii 1960–70 ai secolului trecut, odată cu darea în exploatare a actualului aeroport (1960). Autoritățile sovietice îl denumiau Poliot (adică „Zbor”). Din 1992 poartă numele comemorativ Galata, referindu-se la legătura istorică dintre locul de așezare a cartierului și Mănăstirea Galata din Iași; lucru datorat faptului că în secolele XVIII – începutul celui de-al XIX-lea, pământurile din preajma Chișinăului (precum și a suburbiilor Muncești și Schinoasa) aparțineau mănăstirilor Galata și Sf. Vineri.

Legături externe

modificare